3 Aprilie – Ziua Jandarmeriei Române: la 3 aprilie 1850, printr-un ofis domnesc, domnitorul Grigore Alexandru Ghica a aprobat hotărârea Divanului obştesc, semnând “Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi”, potrivit www.jandarmeriaromana.ro.
Pe baza acestei legi, s-a dat un statut juridic Jandarmeriei si s-au stabilit principiile de organizare si functionare, iar potrivit acestor principii initiale, Regimentul de jandarmi din Moldova a fost impartit in doua subdiviziuni, fiecare avand in responsibilitate cate sase tinuturi (judete). Fiecarui tinut ii era repartizata cate o companie de jandarmi, careia i se adauga o companie de la Isprăvnicia Iaşului şi la Poliţia Capitalei (Iaşi).
3 Aprilie – Ziua Jandarmeriei Române
Organizarea si functionarea Jandarmeriei s-a facut in principal potrivit legii Jandarmeriei din 1850 şi a Regulamentului jandarmilor de oraş din 1665, acestea fiind de altfel documentele care au stat la baza eleborarii a noi legi si regulamente ulterioare.
Institutia Jandarmeriei a fost supusa unui amplu proces de modernizare in timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, ca de altfel mai toate institutiile statului modern roman de la acea vreme.
La acest moment, Jandarmeria Româna isi are reglementata activitatea de catre Legea nr. 550 din 29 noiembrie 2004 privind organizarea si funcţionarea Jandarmeriei Române, prin care ii sunt stabilite statutul, competentele si atributiile, obligatiile, etc.
Glasul.info
Donează pentru Glasul.info!
În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro) Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram
Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri
O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii
Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul
Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.
Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu
Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan
Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor
Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole
Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.