Revolutie cu simbrie, fabrica de revolutionari

Acum stim cu totii ca asa zisa revolutie din ’89 nu a fost decat o lovitura de stat prin care practic s-a sabotat viitorul economic, politic si social al Romaniei. Dar totusi raman faptele; tineri nevinovati idealisti care au murit pentru ceea ce credeau ei la acel moment ca inseamana drumul spre libertate si democratie.

Criminalul sef al acelor vremuri, Ilici Iliescu, ranjeste si astazi in camerele video si ne da sfaturi despre carlanii sai crescuti intr-un “sanatos” spirit ideologic bolsevic si pseudocapitalist, in loc sa admire peretii unei inchisori sau in loc sa fi devenit el insusi “erou al revolutiei”.

Inca de la inceput din ’90, au fost “strecurati” printre adevaratii revolutionari, turnatori, colaboratori la securitate sau chiar securisti pentru a-i dezbina si a-i tine permanent sub stricta supraveghere si control.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Revolutie cu simbrie, fabrica de revolutionari

Cu aceasta ocazie, s-a dus si o adevarata munca de discreditare a revolutionarilor adevarati si s-a creat la nivel national o filiera de acordare frauduloasa a certificatelor de revolutionar astfel incat sa se creeze dezbinare atat intre revolutionari si impostori cat si intre restul populatiei si revolutionari, populatia ajungand sa fie scarbita de fraudele cu certificate de revolutionar acordate pe nedrept.

Este clar ca fraudele cu certificatele de revolutionar au existat si exista inca; anumite organizatii ale revolutionarilor au facut chiar nenumarate sesizari asupra falsilor revolutionari catre Secretariatul de stat pentru problemele revolutionarilor sau catre alte institutii ale statului.

Insa, ca si in cazul pensiilor frauduloase din aceasta tara, chiar daca s-au facut sesizari, in anumite cazuri nu s-a luat nici o masura nici in multe cazuri ale falsilor revolutionari.De ce oare? Pentru ca multi dintre falsii revolutionari sunt ori informatori/turnatori la securitate, sau chiar securisti si prin aceste aranjamente li s-au platit niste servicii facute in trecut sau pe care inca le mai fac si acum. Inca un motiv este acela ca se doreste discreditarea tuturor revolutionarilor si dezbinarea lor pentru a nu constitui un nucleu unit care sa puna pe viitor probleme clasei politice.

Filierele de falsificare a certificatelor de revolutionar au fost special lasate sa functioneze pentru a putea a aplica masuri impotriva revolutionarilor, amestecandu-i pe toti in acelasi malaxor, indiferent de legitimitatea lor.

Sunt multe voci care spun ca indemnizatiile pentru revolutionari ar trebui acordate doar celor care au avut de suferit cu adevarat la revolutie, au fost raniti, batuti, arestati si pot dovedi aceste lucruri prin acte oficiale si nu prin declaratii date la colt de strada.
Intr-adevar, este surprinzatoare acordarea de certificate de revolutionari in unele orase din Romania unde nu a existat nici oficial dar nici neoficial nici o revolutie si unde oameniii nu au fost atinsi nici macar cu o floare.

Constatam astfel ca cei care au condus si inca mai conduc acesta tara doresc in mod voit sa aiba o populatie dezbinata, in care ura, suspiciunea si neincrederea sa fie litera de lege. Probabil ei pornesc de la premiza ca o populatie dezbinata nu va fi niciodata capabila sa se uneasca impotriva adevaratilor sai opresori.
In fond, cine a auzit pana acum de revolutie cu simbrie? Dar de fabrica de revolutionari au auzit multi dintre noi.

Surse:

1) http://www.botosaneanul.ro/stirea-zilei/depistat-dupa-aproape-un-sfert-veac-revolutionar-cu-patalam/
2) http://sud-est-forum.ro/wp/2013/12/buzau-dosarul-fabrica-de-revolutionari-mihai-bolocan-a-primit-6-ani-de-inchisoare/
3) http://timpolis.ro/arhiva/articol-in-romania-s-a-legitimizat-o-adevarata-fabrica-de-revolutionari-6939.html
4) http://www.ziaruldeiasi.ro/local/vaslui/vitacons-husi-fabrica-de-revolutionari~ni26a
5) http://www.evz.ro/certificate-de-revolutionari-1060726.html
6) http://adevarul.ro/news/societate/mesterul-surpriza-fabrica-revolutionari-procurorul-dan-voinea-1_50ad4ba87c42d5a66392760e/index.html
7) http://www.gds.ro/Politica%20si%20comunitate/2006-01-24/Fabrica+de+revolutionari+aduce+profit

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânismContact: redactie@glasul.info

Lasă un răspuns

Next Post

Danezii, descendentii geto-dacilor

mar iul. 15 , 2014
„Dacii au emigrat cu familiile şi cu oamenii lor în Dania şi Norvegia”-Nicolae Olahus, Arhiepiscopul Strigonului  Multa vreme, pe hartile istorice ale Europei puteai gasi speficicate doua regiuni cu numele de Dacia. Una era in regiunea carpato-danubiano-pontica iar cealalta era acolo unde acum se afla in prezent Danemarca. Insa asta […]
Danezii, descendentii geto-dacilor

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News