Românii din inima țării se opun categoric oficializării limbii maghiare pe teritoriul național. Aceștia vin la București pentru a-și exprima nemulțumirea
“Protestul deja a început!
Cele 12 000 de distribuiri în 24 de ore ale postării prin care s-a anunțat venirea românilor din Covasna, Harghita si Mureș la București reprezintă o reacție importantă, menită cred eu să pună presiune măcar pe anumiti parlamentari ce se vor prezenta luni la vot în Camera Deputaților. Poate că această revoltă semnificativă oamenilor, deocamdată exprimată pe internet, nu-i va lăsa indiferenți, mai ales că Oficializarea limbii maghiare nu se va produce numai în cele trei județe din centrul țării, ci pe o arie nelimitată din cadrul teritoriului national, propunerea UDMR fiind aceea de a se elimina pragul de 20% a ponderii minorității pentru utilizarea limbii maghiare în prefecturi si deconcentrate. Dan Tanasa explică pe larg acest mecanism pe blogul său.
Multumim tuturor celor care au distribuit vestea, inclusiv paginilor de stiri precum si organizatiilor ce merg pe drumul Neamului Românesc!
Până acum semnalele venite din teritoriu ne-au arătat că pe 28 iulie vom fi mulți la București, organizati, disciplinați, uniți în hotărârea noastră de a apăra statutul de unică limbă oficială a limbii române pe întreg teritoriul statului național unitar român.
Cu Dumnezeu înainte!”, a scris pe facebook Mihai Tîrnoveanu, Preşedintele Asociaţiei ”Calea Neamului”