În An Centenar, Parlamentul României a declarat municipiul Iaşi “Capitală istorică”, iar municipiul Alba-Iulia “Capitală a Marii Uniri”!

În An Centenar, Parlamentul României a declarat municipiul Iaşi “Capitală istorică”, iar municipiul Alba-Iulia “Capitală a Marii Uniri”! 

Camera Deputaţilor a adoptat miercuri, 28 noiembrie, în şedinţa de vot final, proiectul de Lege pentru declararea municipiului Iaşi “Capitală istorică” a României şi a municipiului Alba Iulia “Capitală a Marii Uniri” a României.

Iaşul este al tuturor românilor, cunoscut ca oraş al celor trei Uniri: aceea de la 1600, când Mihai Viteazul s-a încoronat aici ca domn al celor trei Țări Române.

Iniţiativa legislativă aparţine mai multor deputaţi social-democraţi şi vine ca o recunoaştere morală a oraşului Iaşi care, prin elitele sale, a acceptat sacrificiul fondator, pentru realizarea celui mai important proiect de ţară al românilor. De asemenea, prin adoptarea acestui act normativ, municipiul Alba Iulia primeşte recunoaşterea pentru rolul esenţial în formarea statului român modern.

La 1 decembrie 1918, în Sala Unirii din Alba Iulia, s-a semnat “actul de naştere” al României Mari. Capitala de suflet a românilor de pretutindeni a fost Capitala Unirii teritoriilor româneşti şi sub domnia lui Mihai Viteazul.

La rândul său, Iaşul, capitală a Moldovei medievale şi moderne vreme de trei secole (1564-1862), este locul unde s-au petrecut multe din momentele înălţătoare ale istoriei, culturii şi ştiinţei româneşti. Iaşul este al tuturor românilor, cunoscut ca oraş al celor trei Uniri: aceea de la 1600, când Mihai Viteazul s-a încoronat aici ca domn al celor trei Țări Române.

Tot de la Iaşi a pornit actul Unirii celor două principate, în 1959, ce au constituit România. La Iaşi s-a realizat formal Unirea cea Mare din 1918, în condiţiile în care oraşul devenise, pentru perioada refugiului din Primul Război Mondial, capitala României.

Actul final al Marii Uniri a avut loc odată cu Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, în 1 decembrie 1918, unde cei 1228 de delegaţi aleşi ai românilor “din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească” au votat Rezoluţia Unirii. Alba Iulia este, aşadar, pe drept cuvânt Capitală a Marii Uniri, fiind locul unde s-a înfăptuit unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului, la 1 decembrie 1918, cu Regatul României. Deputatul social-democrat de Alba, Ioan Dîrzu, a subliniat în cadrul şedinţei de vot final de miercuri, 28 noiembrie, contribuţia majoră a Guvernului pentru investiţii în Capitala Marii Uniri cu ocazia Anului Centenar, respectiv 33 de milioane de euro, bani folosiţi în mod special pentru monumente. Totodată, deputatul PSD i-a invitat pe români să fie prezenţi de 1 Decembrie la Alba Iulia, cu ocazia acestui unic moment.

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânismContact: redactie@glasul.info

Lasă un răspuns

Next Post

Deputatul Daniel Gheorghe: "NU Pactului Global pentru Migraţie! Cer Guvernului României să respingă ferm acest acord!"

mie nov. 28 , 2018
Deputatul Daniel Gheorghe: “NU Pactului Global pentru Migraţie! Cer Guvernului României să respingă ferm acest acord!” Donează pentru Glasul.info! În conturile de la Banca Transilvania: RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro) Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo. Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram […]

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News