O propunere legislativă cu un subiect deosebit de controversat, a fost inițiată de către un grup de senatori și deputați UMDR. “Propunere legislativă pentru completarea şi modificarea Legii nr.333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor şi a Legii nr.78/2014 privind reglementarea activităţii de voluntariat în România”, se intitulează controversata inițiativă a celor de la UDMR, și prespupune constituirea legală a unor așa zise “gărzi secuiești”, pe bază de voluntariat.
Proiect legislativ
După legea pentru combaterea antisemitismului a fost inițiat și un proiect legislativ pentru combaterea antiromânismului Există antiromânism în România? Cu sigurață! Numai noi am publicat deja numeroase exemple de antiromânism, de șovinism împotriva românilor, fapte de discriminare împotriva etnicilor români consemnate până și de către CNCD, uneori din păcate sprijinite […]
USR vrea printr-un proiect legislativ ca pe ambalajele medicamentelor homeopate să scrie cu majuscule: “Acest produs nu are efecte asupra sănătății” Mintea nu chiar atât de tânără și nici pe atât de frumoasă a USR-iștilor a clocit o nouă gogomănie: cei de la USR vor ca prin intermediul unui proiect […]