O firmă “de casă” a guvernului de la Budapesta a reușit cu complicitatea limbricilor trădători din fruntea României să spargă monopolul României pe piața sării din regiune. O firmă controlată de către un afacerist din Ungaria a primit aprobarea licenței pentru exploatarea unui zăcământ de sare de zeci de milioane de tone!

Este prima dată când Salrom SA care era până acum singurul producător minier de sare din România va avea concurență pe acest domeniu. Posesorul licenței societății concurente este societatea Diana Exploatări Miniere SRL din județul Bihor, controlată integral de către firma Salt-Veres ZRT din Ungaria. Practic un actor necunoscut, dintr-o țară care nu are aproape niciun fel de resurse, nici măcar apă potabilă de calitate, reușește să primească aprobare într-un domeniu care n-are nicio legătură cu Ungaria!

Mișcarea aceasta face parte dintr-o ofensivă tot mai agresivă pe care o face Ungaria în ultimii ani pe zona economică în România. Este practic o politică de ocupație pas cu pas! Au început cu retrocedări ilegale în Transilvania estimate deja de unii experți la aproximativ 60-70 de miliarde de euro! Deci, numai din retrocedările ilegale de clădiri istorice, terenuri, păduri, etc, Ungaria a jefuit România prin intermediul justiției corupte și a politicienilor trădători aproape 70 de miliarde de euro!

Un ministru din perioada comunistă spunea la un moment dat că toată industrializarea făcută de Ceauseșcu a costat 56 de miliarde de dolari. Realizați cam cât a putut jefui în perioada postdecembristă Ungaria din România? Mai mult decât a fost necesar să cheltuim în decenii întregi pentru industrializarea României! Și din păcate jaful nu se oprește aici, căci după cum se vede, Ungaria se infiltrează tot mai mult în România, inclusiv în domenii strategice, de maximă importanță națională!

Articolul Ungurii pun mâna și pe sarea din România! Ăștia DISTRUG România pas cu pas! apare prima dată în Glasul.info.

În euforia pe care o simțeau românii pentru ce avea să se întâmple pe 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia, un tren al Marii Uniri a traversat o bună parte din teritoriul Transilvaniei, ducând sute de români nerăbdători să ia parte la cel mai important eveniment din istoria neamului românesc: Marea Unire de la Alba Iulia.

Pe data de 30 Noiembrie 1918 trenul cu români ajunge la gara din Războieni, acolo unde românii au parte de o primire de pomină: o gloată ostilă de 20 de husari aștepta cu puștile în mâini trecerea românilor prin gară.

“Deja în ziua de 30 noiembrie 1918 începând de la amiază, soseau la Alba Iulia tren după tren aducând o mulţime mare de români. Trenurile erau împodobite cu crengi verzi de brad şi cu drapele naţionale. Pe întreg parcursul nu conteneau chiotele de bucurie şi cîntecele patriotice, dintre care am reţinut următoarele : Deşteaptă-te române, Pe-al nostru steag e scris unire, Trecem batalioane, Sunt vînător, Hai să dăm mână cu mină, Mândri veseli vin dorobanţii, Ardealul ne cheamă etc. De la Cluj plecase în aceeaşi zi la orele 13 un tren personal care era însă arhiplin cu intelectuali români şi ţărani care se grăbeau la Alba Iulia. La toate gările unde se oprea acest tren agenţi plătiţi de guvernul maghiar, aruncau în vagoane manifeste contra unirii şi contra vechiului regat în limba română şi maghiară. La sosirea trenului în gara Războieni – în gară se plimbau pe peron vreo 20 de husari de la regimentul 9 din Zalău înarmaţi cu carabine şi turmentaţi. 

Îndată ce s-a dat jos din tren un soldat român care purta tricolorul a fost lovit răpindu-i-se drapelul pe care-l avea asupra lui. L-au rupt in bucăţi, l-au călcat in picioare, urlând ca nişte sălbatici, iar când un preot român a îndrăznit să protesteze l-au bătut şi i-au smuls barba.Prin aceasta au indignat chiar pe ungurii, care călătoreau în tren aşa, că la văzul acestora numiţii s-au retras de pe peron.”, relata un martor ocular al acestor incidente premergătoare Marii Uniri

Articolul 30 Noiembrie 1918 – Îndată ce s-a dat jos din tren un soldat român care purta tricolorul a fost lovit răpindu-i-se drapelul pe care-l avea asupra lui. Ungurii l-au rupt in bucăţi, l-au călcat in picioare, urlând ca nişte sălbatici apare prima dată în Glasul.info.

La 14 noiembrie 1234 Papa Grigore al IX-lea îl îndeamnă printr-o scrisoare pe Bela, fiul lui Andrei al II-lea, regele Ungariei, să-i readucă pe românii-valahii (Walati) din Cumania sub ascultarea episcopului catolic al Cumaniei: “Vei sili pe Valahi să primească pe episcopul catolic!”.

În corespondență papală a fost un act din 1234 emis de Papa Grigore al IX-lea ce atestă existența structurilor politice românești în regiune, a unui grup uman cuprins în cadrele unui organism politic și ecleziastic. La 23 februarie 1234 regele Bela fiul, şi coregentul lui Andrei al II-lea regele Ungariei, jură că va readuce la biserica romană (n.r. catolică) pe toţi acei care nu ascultă de ea. Pe 25 octombrie 1234 Papa Grigore al IX-lea roagă pe Bela, fiul lui Andrei al II-lea regele Ungariei, sa ridice o biserică Cumanilor (n.r. valahilor), aşa cum promisese. Papa Grigore al IX-lea era alarmat în anul 1234 că ungurii și sașii se românizau, părăsind catolicismul și trecând la ORTODOXIE.

Deci practic papalitatea îl însărcinează pe regele Bela al Ungariei să catolicizeze românii, la nevoie chiar și cu sila, smulgând de la el promisiunea că va construi o biserică pentru cumani (n.r. valahii din Cumania, români).

„Grigore episcopul (…), prea iubitului nostru fiu întru Hristos, regelui Bela, fiul întâiu născut al regelui Ungariei, mântuire (…) După cum am aflat, în episcopatul Cumanilor sunt niște oameni care se numesc Walati (n.r. valahi, români), care, deși după nume se socot creștini, îmbrățișând diferite rituri și obiceiuri într-o singură credință, săvârșesc fapte ce sunt potrivnice acestui nume.

Căci, nesocotind biserica romană (n.r. Vaticanul), primesc toate tainele bisericești, nu de la venerabilul nostrum frate… episcopul Cumanilor, care e diecezan al acelui ținut, ci de la niște pseudo-episcopi, care țin ritul Grecilor, iar unii, atât Unguri, cât și Teutoni, împreună cu alți dreptcredincioși din regatul Ungariei, trec la dânșii ca să locuiască acolo și astfel, alcătuind un singur popor cu pomeniții Walati (n.r. valahi, români), nesocotindu-l pe acesta (n.r. episcopul catolic al Cumanilor) , primesc susnumitele taine spre marea indignare a dreptcredincioșilor și spre o mare abatere a credinței creștine.

Papa Grigore al IX-lea era alarmat în anul 1234 că ungurii și sașii se românizau, părăsind catolicismul și trecând la ORTODOXIE

Așa dar, pentru ca din felurimea riturilor să nu se ivească o primejdie pentru suflete, noi – în dorința noastră de a preîntâmpina această primejdie – și ca să nu aibă susnumiții Walati (n.r. valahi, români) cuvânt din lipsa tainelor de a se îndrepta către episcopii schismatici, dăm prin scrisoarea noastră numitului episcop porunca de a le orândui, pentru nevoile de mai sus, după chibzuită consfătuire și potrivit rânduielilor conciliului general, un episcop catolic potrivit acelui popor, care să-i fie vicar pentru acestea și care să-i fie ascultător și supus în toate, silindu-i prin pedepse bisericești, fără drept de apel pe cei care s-ar împotrivi.

Deoarece, însă, tu ca un principe catolic, la îndemnul iubitului nostru fiu, Iacob ales de Preneste, pe atunci legat al scaunului apostolic, i-ai făgăduit sub jurământ că vei sili pe toți neascultătorii față de biserica catolică din țara ta să se supună acestei biserici, după cum arăta scrisoarea ta întocmită în această privință și după cum ai spus și prin viu grai aceluiași ales, că vei sili pe susnumiții Walati (n.r. valahi, români) să primească pe episcopul pe care zisa biserică li-l va fi dat și că din veniturile pe care le strângi de la ei îi vei da și venituri îndestulătoare și potrivite demnității sale, după cum ne-a înștiințat numitul ales.

Rugăm pe înălțimea ta regală, o sfătuim și o îndemnăm stăruitor și-ți poruncim spre iertarea păcatelor tale ca, întrucât nu se cade ca tu să rabzi în regatul tău astfel de schismatici și să lași neîmplinite făgăduielile atât de plăcute lui Dumnezeu și binevenite oamenilor, ce au purces într-un chip vrednic de laudă de pe buzele tale, să te străduiești a le aduce pe de-a întregul la îndeplinire, ca astfel să poți fi pe placul regelui regilor și noi să putem lăuda râvna sincerității tale prin vrednice laude întru Domnul. Dat la Perugia în a optesprezecea zi înainte de calendele lui Decembrie, în al optulea an al păstoriei noastre.”

Sursa: Documente privind Istoria României. Veacul: XI, XII și XIII. Seria C. Transilvania. Vol. I (1075-1250), București, 1951 (pe www.dacoromanica.ro)

Articolul 14 Noiembrie 1234 – Papa Grigore al IX-lea era îngrijorat în anul 1234 că ungurii, sașii și alți străini se românizau, părăsind catolicismul și trecând la ORTODOXIE apare prima dată în Glasul.info.

Deși am ajuns de multe ori la dispute interminabile pe teme istorice cu maghiarii din România, printre ei am reușit totuși să ne facem și prieteni. Cădem de acord asupra multor lucruri, găsim destul de multe puncte comune, mai puțin pe subiecte istorice. Școala lor le-a creat o perspectivă asupra istoriei cu totul și cu totul diferită față de toți vecinii lor.

Cu toate astea, o prietenă maghiară ne traduce din când în când anumite materiale pentru a înțelege mai bine cum și-au scris ungurii istoria și de ce este atâta obsesie la ei legată de Trianon. Hai să vedem dintr-un material trimis de ea cum au trăit ungurii vestea semnării tratatului de la Trianon (n.r. traducerea este aproximativă, în unele locuri a fost nevoie să mai intervenim pe text pentru a avea cât de cât o logică):

“S-a semnat odiosul tratat de la Trianon care ne ciunțea sfânta noastră țară. Știrile fatale de la Paris au venit după unul sau două minute după ora zece, iar apoi clopotele au sunat, întâi în Pesta, apoi în timp ce vestea s-a răspândit ca un fulger rapid, una după alta în toată țara. Ungurii și-au îngropat trecutul și viitorul prin sunetul unui clopot timp de două ore.

Budapesta s-a îmbrăcat în negru în câteva minute. În câteva minute, steaguri negre de doliu fluturau peste tot, draperii negre pretutindeni pe la ferestre. Străzile erau pline de haine negre de doliu. Oameni, femei, bărbați și copii au umblat pe străzi cu lacrimi curgând pe fețele lor, adesea plângând zgomotos. Oamenii și-au scuturat pumnii blestemând înspre cer. La colţul Octogonului, un soldat mutilat de război şi-a smuls cămaşa şi, arătându-şi braţul tăiat la cot, a strigat frenetic: — Deci, pentru asta?

Pe străzi, oameni care nu s-au văzut niciodată, străini pentru cei de lângă ei, cădeau unii în brațele celorlalți, în vreme ce pe băncile piețelor unii îi mângâiau pe cei care plângeau în jurul lor, iar în sunetul constant și neîntrerupt al clopotelor, mii de țipete de durere și disperare s-au lovit de nouă știre: „Ediție extraordinară”. Ziarele erau în doliu, toată lumea citea cu lăcomie ce știa, furia neputincioasă se aprindea în toată lumea, grupuri de oameni citesc articole editoriale cu voce tare… au început să cânte imnul național în Piața Muzeului… și clopotele au sunat, au sunat, la nesfârșit, aproape insuportabil. Bisericile s-au umplut repede de oameni care plângeau, pentru că în adâncul disperării încercam cu toții să ne agățăm de Dumnezeu, preoții se urcau la amvon să încerce imposibilul, să mângâie acolo unde nu era mângâiere.

Același tablou dramatic era și în țară. Sună clopote, doliu și disperare peste tot. În afară de câteva lupte cu pumni și bătăi minore, nu au fost tulburări pe străzi, toate localurile care vindeau băuturi fiind închise și luate toate măsurile de siguranță publică. Doar clopotele au sunat de la ora 10 peste tot, în fiecare oraș și în fiecare sat, timp de două ore.

Mii de oameni își plângeau durerea în sunetele clopotelor peste tot. A fost ziua răstignirii Ungariei Mari, vineri, 4 iunie 1920.”

În fiecare an, pe rețelele de socializare printre maghiari circulă astfel de texte, adâncind și mai mult încrâncenarea și înverșunarea iredentismului maghiar. Ungurii fac din Trianon o mare dramă, fără a lua măcar în calcul faptul că Ungaria nu era o țară cu o suzeranitate reală față de teritoriile nemaghiare încorporate samavolnic de austrieci în imperiul lor, de faptul că Ungaria era o a cincea roată la căruță a imperiului austriac, și cel mai important, de părerea națiunilor aflate în acest lagăr al popoarelor creat de habsburgi, iar mai apoi de imperiul dualist.

Niciodată când vorbesc de Trianon, ungurii nu iau în calcul cât de mult urau imperiul austriac și mai apoi austro-ungar, popoarele pe care ungurii se chinuiau foarte agresiv să le maghiarizeze, să le deznaționalizeze. Nu iau în calcul câtă suferință au adus acestor popoare subjugate de austrieci și lăsate la mila unei Ungarii demente, care a abuzat în ultimul hal de poziția sa de vătaf în cadrul imperiului austriac.

Articolul 4 Iunie 1920 – Cum au trăit ungurii vestea semnării tratatului de la Trianon apare prima dată în Glasul.info.

Ceea ce nutresc și solicită acum cu o perseverență obsesivă unii maghiari din România, adică autonomia unor porțiuni din teritoriul actual al României, chiar ungurii le refuzau românilor ardeleni, locuitorii autohtoni, băștinași ai Transilvaniei.

Din numărul 87 al publicației Gazeta Transilvaniei, care apărea la Brașov, de pe data de 3 Mai 1887, aflăm că “multă supărare i-a cuprins pe guvernamentalii unguri din Clușiu (n.r. Cluj-Napoca)” din cauza programului național al românilor Transilvăneni în care la loc de cinste era așezat “postulatul autonomiei țerii (n.r. țării) Ardealului”.

Redăm așadar articolul cu pricina din Gazeta Transilvaniei, pentru a descoperi și românii transilvăneni contemporani cu ce au avut de a face strămoșii lor sub forța “civilizatoare” a stăpânirii ungurești în Transilvania:

“Multă supărare i-a cuprins pe guvernamentalii unguri din Clușiu, pentru că foaia noastră a declarat în ajunul conferenței partidei naționale române clar și neîndoiosu, că nici vorbă nu poate fi ca Românii aderenți ai acestei partide să se lapede de postulatul autonomiei țării Ardealului, alfa și omega programnlui nostru național.

Suntem datori cu mulțămire (Ziarului „Kolozsvar” că, ocupându-se de viitoarea noastră conferință, vine și pune chestiunea pendentă dintre Români și Unguri pe adevăratul ei teremu, deși trebue să mărturisim, că o face acesta fară de intențiune, numai indirectu, prin modul cum combate năsuințele noastre naționale, luându-și refugiu la nisce teorii, una mai șuchiată și mai absurdă decât alta.

Mai întâiu de toate guvernamentalul „Kolozsvar” găsește că Sibiiul, unde se va întruni conferența noastră, este un oraș, care revocă în memoria numai „timpurile triste ale absolutismului nemțescu”. Ce-i pasă foiei clușiane de aceea, unde se vor aduna representanții alegătorilor români? Dăcă stăpânul ei, dăcă guvernul ungurescu voieste într’adevăr să cunoască postulatete naționale ale Românilor, nu le poate afla el și de’a Sibiiu tocmai așa de bine, ca din orice alt oraș ardelenescu?

Ori nu cumva Sibiiul este situat în centrulu Africei? Dăr, zice „Kolozsvar”, Sibiiul e orașul tristului absolutismă nemțescu. Poate fi. Admitem că pe timpul absolutismului și încă multă vreme după aceea Sibiiul a format capitala țării Ardealului. Admitem și aceea, că Ungurilor cu dreptu cuventu li suntu urgisite timpurile, când porunceau p’aici „Bezirkerii” austriaci.

Insă una pentru alta. Decă îi doare pe Unguri astăzi așa de tare, când își aduc aminte de absolutismul nemțescu, să recunoască, dăcă pot să fie drepți, că și pe noi Românii trebue să ne doară absolutismul constituțiunal unguresc, care este încă în ființă și pe care îlu semțim amaru; să recunoască că, după ce de pildă Clușiul este azi orașul de frunte, unde Ungurii ardeleni în orbia loră aducă omagie și întrețin cultul acestui fatalu și sinistru absolutism unguresc, nu-i poate trage inima nicidecum pe Români de a merge să-și țină acolo conferința lor națională.

Ce importă însă Clușiul, ce importă Sibiiul, când e vorba de a fi său a nu fi? Și în privința acăsta a nimerito „Kolozsvar” când zice, că în relațiunile noastre cu Ungurii totul se reduce la întrebarea, că oare noi Românii mai avem ori nu dreptul și puterea de a trăi și de a ne desvolta în acest stat ca individualitate națională deosebită, ce am fostă din vechime, suntem și vomă fi, dacă Dumnezeul poporelor, pentru multele noastre păcate și slăbiciuni, nu-și va întoarce fața cu totul de la noi?

Zice „Kolozsvar“, că principiile luptei noastre naționale sunt rău întemeiate și că ne aflăm cu toții în mare rătăcire, când pretindem drepturi naționale pentru noi. „Trecutulu”, zice aceasta foaie, nu justifică pretensiunea noastră, „pentru că Românii niciodată n’au figurat între marginele acestei țări ca națiune deosebită.” Foaia ungurească afirmă, dar ca de obicei, ne rămâne datoare cu dovezile. De aceea îi aducem aminte, că Românii până în veacul al XlII-lea au constituit pe acest pământ o națiune deosebită cu drepturi deosebite politice naționale și că în cursul timpului, fiindu despoiată de aceste drepturi, ea niciodață n’a renunțat la ele și de repețite-ori s’a încercat să și le recâștige, or mai ales în veacul al XVII-lea și al XVlII-lea căpeteniile noastre naționale au pretins de repețite-ori de la casa domnitoare și de la ordurile țării restituirea națiunei române în drepturile ei avitice, ca a patra națiune a țării Ardealului.

Să nu ne pierdem însă în trecutul depărtat și să remânem la timpurile cele mai noi. Credem, că Ungurii clușieni își vor mai aduce aminte, că după încetarea absolutismului nemțescu și inaugurarea erei constituționale s’a adunat la Sibiiu dieta ardelenească, care a adus o lege fundamentală, prin care s’a recunoscut națiunea română ca a patra națiune politică a Transilvaniei și că acestă lege a fostă confirmată și sancționată de Impăratul și marele principe al Transilvaniei.

Românii s’au și bucurat câțiva ani de posițiunea unei națiuni deosebite între națiunile Ardealului, pănă ce au venit Ungurii cu uneltirile și violările lor și au scos’o irăși din această posițiune. Să nu ni se zică dar, că n’am figurat aici niciodată ca națiune deosebită, când constatatu este afară de acesta de istoricii cei mai de frunte și mai mari — între cari nu se va pute numera niciodată unu Hunfalvy — că Românii suntu poporulu băștinașu, autohtonu alu Ardealului!

Susține mai departe „Kolozsvar”, că nici exemplu altor popoare din alte state nu poate justifica principiile ndstre, deoarece în nici o țară cetățenii, cari vorbescă altă limbă, nu ar forma o națiune deosebită. Ce feliu de cetățeni înțelege „Kolozsvar” și ce feliu de limbi? Nu cumva se gândesce iarăși la cele câteva sate de coloniști Ciangăi din Moldova? Elveția și Belgia nu există pentru „Koloszvar”? Dar să nu mergem așa departe, întrebăm pe Ungurii guvernamentali din Clușiu, cum este cu putință, ca Croații, cari nu vorbesc limba ungurească, să constitue în statul ungară o națiune deosebită, și cum este cu putință, ca Cehii, Polonii, Slovenii și Românii din țările cislaitane să formeze națiuni deosebite în statul austriacă?

Nu sunt Ungurii aceia, cari mereu țin conferințe și negocieză pacturi cu aceste diferite națiuni din imperial dualist austro-ungar ? Viitorul mai adaugă „Kolozsvar”, asemenea nu ne-ar sfătui pe noi Românii a stărui pe lângă ideile și principiile noastre actuale politice, pentru că păcatele politice ale premergătorilor se răsbună întotdeauna asupra urmașilor lor. Să ne permită „Kolozsvar” a-i spune, că pe lângă cea mai mare bunăvoință nu le putem privi ca autoritate, de la care să așteptăm să ne dea o directivă pentru viitor, îi admitem însă dreptul de a fi îngrijată de viitorul națiunei unguresti și de a cumpăni la randul lui, că oare nu pot avea și Ungurii păcate politice și oare aceste păcate nu se vor răsbuna cumplit asupra urmașilor lor?” ( Gazeta Transilvaniei, 3 Mai 1887)

Articolul 3 Mai 1887: Câtă toleranță aveau ungurii față de pretențiile de autonomie ale românilor din Ardeal? apare prima dată în Glasul.info.

Atât de tare le-a sărit muștarul UDMR-iștilor, încât din fani declarați ai lui Iohannis au devenit pe loc, spontan, antifani, ba chiar fățiș dușmani. Discursul președintelui Klaus Iohannis legat de “Ardealul dat ungurilor”, i-a înfuriat la culme pe unii dintre membrii UDMR și nu numai, dovadă stând valul mare de reacții vehemente împotriva lui Iohannis.

Anna Horvath, vicepreședinte executiv UDMR și consilier local al municipiului Cluj-Napoca, publică la rândul său pe contul propriu de socializare mai multe postări mai mult sau mai puțin pamfletare la adresa președintelui Klaus Iohannis, printre care și o grafică electorală cu Iohannis modificată, prelucrată astfel încât să redea mesajul următor: “Iohannis, președintele meu – Autonomia bate pandemia”.

Ungurii, autonomia și Iohannis

Într-una dintre aceste postări de pe contul său de socializare, Anna Horvath critică și ea atitudinea lui Iohannis, lansând de asemenea acuzația că se pregătește terenul pentru “justificarea confiscării puținelor noastre drepturi și libertăți rămase”:

Acțiunile separatiste care vizeaza România – Anghel Andreescu, Dan Bardas

“Fiți cu ochii în patru!
Președintele investit cu exact 1956 de zile în urmă, votat de 80% dintre maghiarii participanți la alegerile prezidențiale din 2014, s-a angrenat astăzi în poate cel mai periculos joc politic post-decembrist de nivel înalt. Dorind să-i aplice lovitura fatală principalului său inamic politic, pesede-ului, lansează formula arhicunoscută de stigmatizare ”trădători de țară”.

În susținerea ”tezei” sale Klaus Werner Iohannis enunță și câteva elucubrații securistoide: (1) că pesede-ul susține proiectul de autonomie, (2) că acest lucru prezumat ar fi rezultatul unor mici (sau mari) înțelegeri obscure cu UDMR și/sau cu Viktor Orban și nu în ultimul rând, (3) că orice dialog politic pe autonomie – dacă ar avea loc vreodată – ar echivala cu o blasfemie, cu o înaltă trădare.

Transilvăneanul de președinte, el însuși minoritar sas, își manifestă public un dispreț insultător, rostind în batjocură primele sale cuvinte publice în limba mea maternă. Tot el insinuează existența unor fapte penale, ba chiar lansează amenințări deschise menite a descuraja pentru mult timp orice dialog democratic și european despre doleanțele noastre.

În pofida acestor sentimente de revoltă și umilință, chiar mai puternic mă cuprinde îngrijorarea. Aceea presimțire de ”ni se pregătește ceva”, care s-a confirmat ori de câte ori a revenit în actualitate vechiului aforism:

“Atunci când se exagerează cu patriotismul, înseamnă că undeva, ceva s-a furat” (Saltikov-Şcedrin, invocat de Ion Barbu). Asistăm, oare, în contextul ”prielnic” de confuzie generală a pandemiei, la pregătirea terenului (și a opiniei publice) pentru justificarea confiscării puținelor noastre drepturi și libertăți rămase?
Vom primi răspunsul, fiecare dintre noi, prin acțiunile protagoniștilor halucinantei zile de azi.
Fiți cu ochii în patru!”, a scris pe facebook Anna Horvath

Pe pagina oficială de facebook a președintelui Klaus Iohannis, și alți maghiari și-au arătat public dezaprobarea față de ceea ce ei consideră folosirea în mod batjocoritor a limbii maghiare, din partea unui președinte care ar trebui să fie un președinte imparțial pentru toți cetățenii României. Nici unii dintre români n-au apreciat modul în care Iohannis a folosit limba maghiară pentru a transmite anumite ironii cu tentă politică:

Articolul Ungurii, autonomia și Iohannis apare prima dată în Glasul.info.

Sigismund de Luxemburg, unul dintre cei mai longevivi monarhi care au stat pe tronul Ungariei, are o istorie încâlcită, plină de suișuri și coborâșuri la nivel european, cu numeroase intrigi, comploturi și crime, pentru a accede la putere atât pe tronul Ungariei, cât și pe cele ale Boemiei și Germaniei. După moartea sa, acesta fost înmormântat în catedrala catolică din Cetatea Oradea.

Încă din cele mai vechi timpuri, Ungaria a încercat să minimalizeze importanța istorică a organizărilor statale românești din Crișana, Transilvania, Moldova și Țara Românească, colportând informații false la nivel occidental, profitând de legătura și încrederea dobândite din partea țărilor vestice pe filiera catolică.

Așa se face că spre beneficiul Ungariei, atât regii cât și cronicarii maghiari, nu ezitau să deformeze, să nege sau chiar să fure cu nerușinare istoria neamului românesc.

Un astfel de caz este evidențiat chiar de către Milton G. Lehrer în cartea “Ardealul pământ românesc, problema Ardealului văzută de un american”.

“… încercarea propagandei regatului ungar, sub regele Sigismund de Luxemburg, de a-și însuși pur și simplu victoria românească de la Rovine împotriva sultanului Baiazid I Trăznetul și a o prezenta la Paris drept o victorie ungară. În Cronica de la Saint Denis, caracterizată drept “buletinul oficial al regelui Franței”, cronică ce se scria pe măsură ce se petreceau evenimentele, găsim o amplă relatare, plină de amănunte spectaculoase, a vitejilor regelui Sigismund în lupta corp la corp cu sultanul Baiazid, relatare adusă de solii din Ungaria la Veneția, și de acolo ajunsă pe malurile Senei în luna iulie 1395″

În contrapondere, o publicație din România se umple de penibil cu un articol în care până chiar și de la începutul titlului articolului girează legimitatea acestui impostor de rege al Ungariei, încercând culmea, cică, să rezolve o “nedreptate istorică”(!?):

“”Corectitudine istorică”: Împăratul Sigismund de Luxemburg şi Regele Ferdinand străjuiesc sala mare a Primăriei… Un act de echilibru şi corectitudine: Momentul a fost urmat de o alocuţiune a primarului Ilie Bolojan. “Amplasarea celor două tablouri în Sala Mare a Primăriei reprezintă un act de echilibru şi corectitudine faţă de cele două comunităţi importate din Oradea”, a declarat primarul.”, scria în anul 2014 foarte neinspirat, ebihoreanul.ro

Adică aventurierul și uzurpatorul acesta netrebnic, ticălos și ipocrit de pe tronul Ungariei și-a asumat meritele sau ba chiar a furat de-a dreptul istoria neamului românesc, colportând informații false la nivel european cu privire la statele românești, aidoma războaielor informaționale din zilele noastre, iar primarul Ilie Bolojan și o publicație care nu se găsește la primul “accident” (n.r. vezi Demitizarea unui fake news de la Oradea, batjocoritor la adresa lui Mihai Viteazul) de acest gen, se miorlăie că regele maghiar este nedreptățit de istorie și că trebuie să străjuiască acum sala mare a Primăriei Oradea? Cine-i prostul în toată afacerea asta? Dar trădătorul? (n.r. vezi Statuia lui Mihai Viteazul nu are loc la Oradea. În schimb, statui cu regele Ladislau … fără număr?)

Articolul De ce știu ungurii o istorie falsă? Sigismund de Luxemburg se lăuda că el l-ar fi învins la Rovine pe Baiazid apare prima dată în Glasul.info.

O acțiune independentă de acțiunea de pe 6 iunie 2019 de Ziua Eroilor de la Valea Uzului, inițiată de la Neamț de către Daniel Vinca (jurnalist Vestea.net) și asumată instituțional (inclusiv pentru anunțarea autorităților) de către Asociația Culturală EU CRED (Tașca – Neamț), prin președintele Marius Coșerariu, a avut loc sâmbătă, 8 iunie a.c., la același Cimitir Internațional de la Valea Uzului.

Acțiunea, despre care noi am mai scris aici, a constat de asemenea ca și joi, într-o ceremonie religioasă, un scurt moment de reculegere, urmate de depuneri de flori și lumânări la mormintele eroilor, inclusiv la cele ale ungurilor.

Ziua nu a fost însă lipsită de incidente nici pentru nemțenii veniți la Valea Uzului: un profesor de istorie, fost senator, Paul Snaider, ajungând la cimitir mai devreme decât restul grupului de români, a fost întâmpinat de către niște maghiari dornici să-l îndoape cu istorie “marca UDMR” despre situația cimitirului de la Valea Uzului.

Intrigat de ridicolul situației, profesorul de istorie s-a limitat numai la a le spune maghiarilor “că a venit să aprindă o lumânare nu să intre în polemici”, potrivit vestea.net.

.

Articolul Ungurii au încercat la Valea Uzului să-l îndoape cu istorie “marca UDMR” pe un profesor român de istorie apare prima dată în Glasul.info.

De curând, un cititor ne-a trimis câteva reacții din Ungaria cu privire la participarea liderilor politici români la congresul UDMR din acest an de la Cluj.

Un nou partid cu viziuni radicale, extremiste, și cu puternice accente revizioniste, așa numitul “Mi Hazank” (n.r. Patria noastră / Țara noastră), o controversată formațiune politică din Ungaria despre care noi am mai scris aici și aici, s-a distrat copios pe seama prostiei liderilor politici români care s-au dus să se ploconească pe lângă UDMR și s-au lăsat umiliți în ultimul hal în timpul congresului UDMR-iștilor.

Pe lângă batjocura la adresa politicienilor români, care a devenit deja de ani buni o obișnuință în societatea ungară, de remarcat sunt și câteva analize succinte asupra liderilor partidelor politice românești, și despre cum ar putea profita mai tare iredentismul maghiar de pe urma fiecăruia.

Cu toate eforturile sale de a le vorbi în timpul discursului de la congresul UDMR în limba maghiară, Călin Popescu Tăriceanu a fost principala țintă a ironiilor.

Urmând calea deschisă de cătrei cei de la Jobbik, “Mi Hazank” (n.r. Patria noastră) continuă propaganda iredentistă / revizionistă maghiară, o propagandă care îmbracă forme din ce în ce mai prezente și mai vizibile pe teritoriul României.

Prin Satu Mare, pe mobilierul public stradal sunt prezente de ceva vreme lipite mici afișe sau abțibilduri care promovează programul politic al acestui nou partid revizionist din Ungaria chiar pe teritoriul României.

Articolul Ungurii s-au distrat pe cinste pe seama prostiei liderilor politici din România de la congresul UDMR apare prima dată în Glasul.info.

Domnul Angel Popescu, președintele Partidului Noua Dreaptă Filiala Arad, sesizează Instituția Prefectului Județului Arad cu privire la încălcarea legii nr.75 din 16 iulie 1994 Art. 7. , potrivit căreia:

“Drapelele altor state se pot arbora pe teritoriul României numai împreună cu drapelul naţional şi numai cu prilejul vizitelor cu caracter oficial de stat, al unor festivităţi şi reuniuni internaţionale, pe clădiri oficiale şi în locuri publice stabilite cu respectarea prevederilor prezentei legi. “

Redăm integral comunicatul primit de la Angel Popescu, președintele Partidului Noua Dreaptă Filiala Arad:

” În atenția Instituției Prefectului Județului Arad

Partidul Noua Dreaptă vă sesizează încălcarea legii
nr.75 din 16 iulie 1994 Art. 7. – Drapelele altor state se pot arbora pe teritoriul României numai împreună cu drapelul naţional şi numai cu prilejul vizitelor cu caracter oficial de stat, al unor festivităţi şi reuniuni internaţionale, pe clădiri oficiale şi în locuri publice stabilite cu respectarea prevederilor prezentei legi.

Prin această sesizare dorim ca toți cetățenii României, indiferent de etnie, să respecte legile Țării așa cum noi românii îi respectăm pe ei, cei de alte etnii.
Cetățenii unguri au început să fie nepăsători cu legile Statului Român și nu mai respectă Constituția României.

Dorim ca în termen de 3 zile acel drapel al altui Stat să fie îndepărtat de pe catarg, iar patronul hotelului să nu fie amendat, dar să primească un avertisment.

Noi Naționaliștii din Arad, tolerăm acest gest de sfidare a tuturor românilor, dar aceste persoane trebuie să înțeleagă odată pentru totdeauna că aici este PĂMÂNT ROMÂNESC și mai ales că Suntem Români AICI PE VECI STĂPÂNI!!!
Angel Popescu Președinte
a Partidului Noua Dreaptă
Filiala Arad”, se arată în comunicatul trimis de Angel Popescu

Articolul Angel Popescu: “Ungurii au început să fie nepăsători cu legile Statului Român și nu mai respectă Constituția României” apare prima dată în Glasul.info.