libris.ro

De ce știu ungurii o istorie falsă? Sigismund de Luxemburg se lăuda că el l-ar fi învins la Rovine pe Baiazid

Sigismund de Luxemburg, unul dintre cei mai longevivi monarhi care au stat pe tronul Ungariei, are o istorie încâlcită, plină de suișuri și coborâșuri la nivel european, cu numeroase intrigi, comploturi și crime, pentru a accede la putere atât pe tronul Ungariei, cât și pe cele ale Boemiei și Germaniei. După moartea sa, acesta fost înmormântat în catedrala catolică din Cetatea Oradea.

Încă din cele mai vechi timpuri, Ungaria a încercat să minimalizeze importanța istorică a organizărilor statale românești din Crișana, Transilvania, Moldova și Țara Românească, colportând informații false la nivel occidental, profitând de legătura și încrederea dobândite din partea țărilor vestice pe filiera catolică.

Așa se face că spre beneficiul Ungariei, atât regii cât și cronicarii maghiari, nu ezitau să deformeze, să nege sau chiar să fure cu nerușinare istoria neamului românesc.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


Un astfel de caz este evidențiat chiar de către Milton G. Lehrer în cartea „Ardealul pământ românesc, problema Ardealului văzută de un american”.

„… încercarea propagandei regatului ungar, sub regele Sigismund de Luxemburg, de a-și însuși pur și simplu victoria românească de la Rovine împotriva sultanului Baiazid I Trăznetul și a o prezenta la Paris drept o victorie ungară. În Cronica de la Saint Denis, caracterizată drept „buletinul oficial al regelui Franței”, cronică ce se scria pe măsură ce se petreceau evenimentele, găsim o amplă relatare, plină de amănunte spectaculoase, a vitejilor regelui Sigismund în lupta corp la corp cu sultanul Baiazid, relatare adusă de solii din Ungaria la Veneția, și de acolo ajunsă pe malurile Senei în luna iulie 1395″

În contrapondere, o publicație din România se umple de penibil cu un articol în care până chiar și de la începutul titlului articolului girează legimitatea acestui impostor de rege al Ungariei, încercând culmea, cică, să rezolve o „nedreptate istorică”(!?):

„”Corectitudine istorică”: Împăratul Sigismund de Luxemburg şi Regele Ferdinand străjuiesc sala mare a Primăriei… Un act de echilibru şi corectitudine: Momentul a fost urmat de o alocuţiune a primarului Ilie Bolojan. „Amplasarea celor două tablouri în Sala Mare a Primăriei reprezintă un act de echilibru şi corectitudine faţă de cele două comunităţi importate din Oradea”, a declarat primarul.”, scria în anul 2014 foarte neinspirat, ebihoreanul.ro

Adică aventurierul și uzurpatorul acesta netrebnic, ticălos și ipocrit de pe tronul Ungariei și-a asumat meritele sau ba chiar a furat de-a dreptul istoria neamului românesc, colportând informații false la nivel european cu privire la statele românești, aidoma războaielor informaționale din zilele noastre, iar primarul Ilie Bolojan și o publicație care nu se găsește la primul „accident” (n.r. vezi Demitizarea unui fake news de la Oradea, batjocoritor la adresa lui Mihai Viteazul) de acest gen, se miorlăie că regele maghiar este nedreptățit de istorie și că trebuie să străjuiască acum sala mare a Primăriei Oradea? Cine-i prostul în toată afacerea asta? Dar trădătorul? (n.r. vezi Statuia lui Mihai Viteazul nu are loc la Oradea. În schimb, statui cu regele Ladislau … fără număr?)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 10 books

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2 - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1 - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info