“ApaVital oferă hipoclorit de sodiu asociațiilor de proprietari pentru dezinfectarea scărilor de bloc!
Instituția aflată sub autoritatea Consiliului Județean vine în sprijinul comunității locale și pune la dispoziția asociațiilor de locatari sau de proprietari din județul Iași o cantitate de aproximativ cinci tone de hipoclorit de sodiu, în concentrație de 5%, pentru dezinfectarea pardoselilor, respectiv a intrărilor și a holurilor din scările de bloc.
Substanța va fi disponibilă în bidoane de cinci litri și va fi distribuită la cerere, în limita stocului menționat, transportul către asociațiile de proprietari/locatari fiind asigurat de ApaVital.
Pentru a intra în posesia hipocloritului de sodiu, reprezentanții legali ai asociațiilor de proprietari/locatari trebuie să sune la Centrul de contact ApaVital, la numărul 0232.969, să comunice informații privind numărul imobilelor administrate și să lase un număr de telefon de contact.
După preluarea și centralizarea cererilor, reprezentanții ApaVital îi vor contacta pe solicitanți, pentru a le comunica data și ora la care se vor face livrările.
Hipocloritul de sodiu este o substanță pe bază de clor și sodiu, utilizată ca agent în procesul de tratare a apei potabile și industriale. Concentrația în care este livrată substanța nu implică luarea unor măsuri speciale de protecție, însă recomandăm evitarea contactului cu ochii sau ingerarea acesteia.”, se arată într-un comunicat de pe pagina de facebook a Consiliului Judeţean Iaşi
- În România românii cer în stradă dreptul la învățământ în Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sfântu-Gheorghe - 23 mai 2025
- 17 Mai 1876 – Hristo Botev și cetnicii lui pleacă din București spre Giurgiu pentru a reîncepe răscoala înăbușită între timp de turci - 17 mai 2025
- 17 Mai 1653 – Are loc Bătălia de la Finta, între armata moldoveană condusă de Vasile Lupu şi cea munteană, condusă de Matei Basarab - 17 mai 2025