Danezii, descendentii geto-dacilor

„Dacii au emigrat cu familiile
şi cu oamenii lor în Dania şi Norvegia”-Nicolae Olahus,
Arhiepiscopul Strigonului

 Multa vreme, pe hartile istorice ale Europei puteai gasi speficicate doua regiuni cu numele de Dacia. Una era in regiunea carpato-danubiano-pontica iar cealalta era acolo unde acum se afla in prezent Danemarca. Insa asta nu-i totul: regii danezi spuneau despre originile lor ca ar fi legate de vechii regi ai Daciei.
Teoriile istorice precum au fost cea din evul mediu atribuita imparatului Carol cel Mare sau mai tarziu cea a renascentistului Enea Silvio Piccolomini si chiar cea a lui Dimitrie Cantemir, domnitorul Moldovei si in acelasi timp istoric, care spuneau ca danezii sunt descendentii dacilor au fost multa vreme considerate controversate si s-a invocat mai degraba o coincidenta de nume si astfel o confuzie despre originea adevarata a danezilor.
Ce se stie clar este faptul ca gotii din Europa de rasarit s-au refugiat din calea navalirii hunilor si au ajuns pana in Scandinavia.

Danezii, descendentii geto-dacilor

Daca acceptam ca de fapt gotii si getii sunt una si aceeasi populatie asta inseamna ca geto-dacii au ajuns pana in Scandinavia.In evul mediu danezii spuneau ca stramosii lor s-au numit initial daci si ca au venit in zona Marii Baltice de la Marea Neagra.
Dupa unii cercetatori  o parte din danezi isi spuneau daci iar cei din tribul iutilor isi spuneau goti (geti).
In anul 1867, in lucrarea sa de referinta intitulata „Zamolxis primus Getarum legislator“, Carolus Lundus (Karl Lund) remarca asemanarea dintre credintele religioase ale vikingilor si ale geto-dacilor, Zamolxis fiind zeul comun. Chiar si in cartea sa se observa o usoara confuzie intre geti si goti ( Ex: Getarum , Gothicum) dar e clar ca prin geti/gotii din Danemarca se face referire la tribul iutilor.

Lupul dacic, care in timp s-a transformat in dragon sau in alte animale fantastice cu care vikingii danezi isi impodobeau corabiile, a ramas un animal important asa cum era si la daci si este prezent si in mitologia nordica. Lupul este prezent atat pe corabiile vikinge, stilizat pe scuturi sau transformat in dragon cat si pe multe alte obiecte. Pana si steagul dacic, dracones, este prezent la vikingii danezi si folosit in lupta, inclusiv in momentul cand iutii, anglii si saxonii vor invada Britania.

O vreme indelungata, regii danezi se auto-intitulau „reges daciae”, pastrand astfel vie memoria ancestrala a originii lor. La 1275, este menţionat un rege danez numit Petrus de Dacia , aflat în fruntea unui… „Colegiu al Daciei”! O baladă normandă afirmă ca normanzii (danezii, stabiliţi în  nord-vestul Franţei) îşi au originea la “mult marele fluviu Dunăre…numiţi Dani, care erau anticii Daci…”
Daca stam sa ne gandim ca Iutii impreuna cu Anglii si Saxonii, navigand pe Marea Nordului au invadat Marea Britanie in secolul IV, absorbind sau distrugand popoarele celtice de acolo si punand bazele civilizatiei anglo-saxone am putea spune ca geto-dacii au descalecat in Marea Britanie de cel putin trei ori:
1) prima data geto-dacii au insotit trupele Imperiului Roman cand acestea stapaneau inca Britania; au ramas dovezi ale trecerii si ale stationarii lor
2) in secolul IV „geto-dacii” din Danemarca, iutii anglii si saxoniii invadeaza si cuceresc o buna parte din Britania
3) invazia recenta a dacilor moderni din Romania, romanii care au invadat inca o data Britania
Sursa/Note:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă. Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Next Post

Cum au cucerit Britania dacii din Danemarca

mar iul. 15 , 2014
Trebuie sa mentionam de la bun inceput ca teoria nu ne apartine noua, ci lui Michael Harris si am gasit-o expusa pe site-ul sau adaptfast.com. In acest moment site-ul nu mai este activ dar se poate inca accesa arhiva acestuia: http://web.archive.org/web/20110202151835/http://adaptfast.com/ Dupa cum am aratat in articolul precedent „Danezii, descendentii geto-dacilor”, a existat […]
Cum au cucerit Britania dacii din Danemarca: Danezii provin dintr'o migrație masivă în Scandinavia care au avut loc în timpul secolelor timpurii din regiunile de vest ale Mării Negre.

Poate vă place și:

libris.ro