Cardasie, nicidecum coabitare!

Cateva dintre masurile luate de liderii USL si in mod special unele dintre cele luate de catre Victor Ponta, au fost foarte ciudate, ca nu spunem chiar aberante. A fost ca si cum niste papusari din umbra trageau niste sfori invizibile iar papusile isi jucau sinistrul numar de politicieni interesati de soarta tarii si a poporului.

Am ajuns sa ne intrebam acum daca acele masuri nu cumva au fost luate ca sa se poata “mosteni” sistemul mafiot al lui Traian Basescu de catre Victor Ponta. Dan Voiculescu este intr-adevar unul dintre profitorii “tranzitiei” si a fost implicat intr-o privatizare frauduloasa dar aceeasi Luluta Kovesi avea instrumentele justitiei in mana si cand indivizi ca Adriean Videanu, Radu Berceanu, Elena Udrea, Gheorghe Stefan sau multi alti fosti sau actuali PDL-isti fraudau sau devalizau banul public. De ce nu s-a actionat in acelasi mod si in cazurile similare in care actorii privatizarilor frauduloase erau din mafia basista?

Cardasie, nicidecum coabitare!

Orice si oricat ar zbiera unii sau altii, atat din mediul politic cat si din cel al mass-mediei, Dan Voiculescu merita pedepsit daca nu pentru privatizarea cu nereguli de la ICA macar pentru insusirea frauduloasa a asa ziselor fonduri ale Securitatii, care erau in fapt banii poporului roman. Dar langa Dan Voiculescu ar trebui sa stea si o buna parte a familiei Basescu si o masa larga din camarila politica de pe langa Traian Basescu.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Oricat ar incerca sa dreaga busuiocul Victor Ponta, se observa complicitatea criminala a lui, nu atat cu Basescu cat cu papusarii care il controleaza cu Basescu. Pisicutul sau sluga numita Victor Ponta continua aceleasi politici criminale ale lui Traian Basescu, sau in cel mai rau caz ale celor care se afla in spatele lui Traian Basescu.

Intre Ponta si Basescu a fost si este inca o relatie bolnavicioasa, a fost cardasie si nicidecum coabitare! Din cauza celor doi si a rolurilor jucate de catre ei Romania este acum o tara in colaps, o tara aflata intr-un blocaj politic, institutional, social si economic, o tara cu prea multi stapani si cu prea multe slugi!

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânismContact: redactie@glasul.info

One thought on “Cardasie, nicidecum coabitare!

  1. Victor Ponta a numit-o pe Kiovesi la dna,deci e in cardasie,rusine,e primul ministru,min de justitie e condus de el.Nu ma refer aici la Voiculescu,dar sunt multi care trebuiesc arestati pentru jaf si confiscarea tuturor averilor.O televiziune nu trebuie sa fie inchisa ca nu va place unora,daca nu prezinta realitatea chemati-o in judecata sa raspunda nu sa fie inchisa.

Lasă un răspuns

Next Post

Rusia foloseste Ungaria pentru a destabiliza Romania prin investitii subversive

lun aug. 11 , 2014
Ungaria reprezinta deja un adevarat cal troian al Uniunii Europene. Pe langa euroscepticismul pe care ungurii il genereaza si il propaga din ce in ce mai mult, chiar si in afara granitelor UE, Ungaria face jocurile Rusiei si duce o politica demna de secolul XIX si nicidecum de vremurile in […]
Rusia foloseste Ungaria pentru a destabiliza Romania prin investitii subversive

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News