Dacă ţii cu Băsescu, eşti independent. Dacă-l critici, eşti uselist. Dacă ţii cu Băsescu, eşti patriot. Dacă ai îndoieli în ceea ce-l priveşte, ori faci jocul Vocii Rusiei, ori ai fost cumpărat de Voiculescu, ori te-ai dat cu mafioţii. Dacă ţii cu Băsescu, eşti pro-occidental. Dacă nu, eşti bolşevic şi ţi-e dor de Ceauşescu.
Dacă te faci că nu pricepi că Băsescu dă instrucţiuni din sediul lui de campanie Curţii Constituţionale şi Parchetului, eşti apărătorul democraţiei. Dacă remarci că Parchetul pune în practică azi ce-a zis Băsescu ieri, umbli să spargi capul Justiţiei.
Boala basistilor – Schizofrenie paranoida
Dacă spui că toţi cei care au stat acasă la referendum sînt de partea lui Băsescu, eşti o persoană lucidă care susţine o evidenţă. Dacă spui că la referendum cei 7,4 milioane de oameni care au votat împotriva lui Băsescu sînt mult mai mulţi decît cei care au votat să-l vadă preşedinte, te laşi manipulat sau, mai rău, încerci să manipulezi opinia publică. Dacă-i lauzi pe procurorii care fac anchete pe la ţară şi închizi ochii asupra metodelor de care se folosesc unii dintre ei, eşti de partea legii. Dacă zici că, la adăpostul unei cauze bune, au loc abuzuri şi încălcări ale drepturilor omului cu dedicaţie politică, eşti susţinător al hoţiilor electorale.
Dacă-l dai de gol pe vreun echidistant din ăştia şi-i aminteşti ce hram poartă, odată se dă după Barroso şi te acuză că vrei să manipulezi lumea, în timp ce el, îţi spune, e avocatul dreptăţii. Dar ce-are să recunoşti că eşti de partea lui Băsescu? A început să fie jenantă chestia asta şi-o dai pe dreptate, ca să poţi defila cu ea? Fiindcă asta înseamnă să te camuflezi în echidistant pentru a-l susţine pe Băsescu.
Surse:
[1] http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/si-cu-basescu-si-cu-fluierul-in-gura-83201.html [2] https://searchnewsglobal.wordpress.com/2014/11/18/boala-basistilor-schizofrenie-paranoida/RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri