libris.ro

DNA-ul declanseaza panica intre sobolanii de pe corabia UDMR-ului

DNA-ul declanseaza panica intre sobolanii de pe corabia UDMR-ului

DNA declanseaza deja panica in randul coruptilor din UDMR. Se preconizeaza un moment nemaintalnit pana acum. DNA Oradea redeschide ancheta în dosarul Borbely. Afaceristii miliardari din Oaș, identificati ca ”sponsori” ai liderului UDMR.

Procurorii DNA au revocat soluţia initiala (NUP), de neîncepere a urmăririi penale în cazul deputatului Laszlo Borbely, în dosarul in care acesta este suspectat de trafic de influenţă si au reluat cercetările privind suspiciunea că fostul ministru a luat mită pentru intervenţii în vederea atribuirii unor contracte publice.

DNA-ul declanseaza panica intre sobolanii de pe corabia UDMR-ului

DNA Oradea a informat instanţa supremă, pe data 5 ianuarie, de faptul că a revocat soluţia  (NUP) de neîncepere a urmăririi penale în cazul lui Borbely, dată prin rechizitoriul prin care consilierul personal al acestuia a fost trimis în judecată, pentru presupuse fapte de corupţie, dupa cum ni se dezvaluie dintr-un document obţinut de MEDIAFAX.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


In acelaşi document, DNA Oradea mai preciza că s-a reluat urmărirea penală în ceea ce-l priveşte pe Borbely, dar şi în cazul unor altor persoane.

Atunci cand  a fost contactat de catre cei de la MEDIAFAX,  deputatul Laszlo Borbely a declarat că nu ştie nimic despre aceasta actiune de redeschidere a dosarului.

„Nu ştiu absolut nimic despre această problemă, ştiu doar că acum un an am primit NUP”, a spus Borbely. sursa: voceatransilvaniei.ro

Gheorghiţă Mateuţ, avocatul deputatului UDMR Laszlo Borbely, a dezvaluit faptul că DNA Oradea nu a anuntat în nici un mod ( verbal, scris, telefonic) revocarea soluţiei de (NUP) neîncepere a urmăririi penale în cazul clientului său.

Procurorii au dispus neînceperea urmăririi penale (NUP) pentru două infracţiuni de trafic de influenţă şi pentru fals în declaraţii, pe numele deputatului UDMR Laszlo Borbely,  deoarece Camera Deputaţilor nu a încuviinţat cererea DNA de începere a urmăririi penale a lui Borbely.

„Având în vedere că, în 11 septembrie 2012, plenul Camerei Deputaţilor a respins cererea procurorilor DNA de încuviinţare a urmăririi penale (încuviinţare necesară din cauză că, la acea dată, Laszlo Borbely deţinea calitatea de ministru şi pe cea de deputat), în cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numitul Borbely Laszlo pentru două fapte de trafic de influenţă şi pentru fals în declaraţii”, preciza, la acel moment, DNA. sursa: voceatransilvaniei.ro

DNA-ul declanseaza panica intre sobolanii de pe corabia UDMR-ului
DNA-ul declanseaza panica intre sobolanii de pe corabia UDMR-ului

Sursa:

[1] voceatransilvaniei.ro

 

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 10 books

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2 - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1 - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info