Rascoala într-un sat din judetul Suceava! După ce le-au distrus casele localnicilor, echipamentele unei firme de prospecţiuni au fost indepartate de catre tarani de pe terenurile acestora.
Satenii din satul sucevean Unceşti, comuna Buneşti, judeţul Suceava, s-au revoltat după ce o companie ce efectua prospecţiuni pentru depistarea zăcămintelor de gaz metan le-a distrus casele.
Satenii spun că firma a instalat echipamente pentru prospectiuni terenurile lor, cu toate ei nu şi-au dat acordul, apoi s-au provocat mai multe explozii, in imediata apropiere a caselor satenilor, explozii despre care localnicii nu au fost avertizati , scrie Monitorul de Suceava. Acum, foarte multe case din zonă au pereţii fisurati.
S-ar parea că firma Prospecţiuni SA Bucureşti nu ar fi respectat legea, efectuand operaţiunile pe terenul sătenior fără acordul acestora.
„Nu le-am dat nici un acord, nici scris, nici verbal. De altfel, se şi vede că este acelaşi scris. De unde au ştiut ei unde am teren şi ce suprafaţă? De la primar, nu? Au pus cabluri în spatele casei, pe pământul meu, deşi le-am spus că nu le permit”, a spus unul dintre localnici. În respectiva „Înţelegere” scrie că Nicanor Găitan şi-ar fi dat „acordul verbal” pentru realizarea pe terenurile menţionate „a măsurătorilor geofizice, cu personal, echipamente, utilaje şi aparatură specifică”.
Înţelegerea ar fi fost valabilă în perioada 11 decembrie 2014 – 1 martie 2015. Despre explozii nu scrie un cuvânt, în condiţiile în care detonările au avut loc chiar între case.
O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii
Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul
Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.
Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.
Domnul AUREL a făcut acest comentariu pe marginea textului semnat de dl Marius Mioc. Aștept de ani de zile să mai spună cineva acest mare adevăr, cu care se încheie comentariul dlui AUREL:Poziția adevărată a românilor s-a făcut văzută în mai 1990, la alegerile câștigate de FSN, adică câștigate nu […]