Iliescu explică, într-un interviu pentru Digi24, că „noi am privit cu atenție și cu deschidere, cu înțelegere, cu prietenie mișcarea de desprindere a Moldovei de complexul sovietic și de dezvoltare ca entitate de sine stătătoare”, deși recunoaște că Republica Moldova nu este teritoriu străin, în condițiile în care Parlamentul de la București, legitim ales, condamnase Pactul Ribentropp-Molotov.
Fostul președinte mai spune că „o atitudine din aceasta de integrare a Moldovei era privită în plan internațional ca o tendință a României de a acapara teritorii străine”, deși nu specifică cine ar fi privit astfel unirea și care ar fi fost consecințele.
Iliescu este de părere că modelul german nu se putea aplica pentru că „nu RFG-ul a înghițit RDG-ul. RDG-ul a aderat la Germania”, iar unirea era o „poziție ostilă față de mișcarea moldovenilor, care se desprindeau de Imperiul Rus și care proclamau independența țării”.

Sursa:
[1] infoprut.ro- 20 Iunie 1942 – O pagină dramatică din istoria Transilvaniei: uciderea lui Lungu Ioan, un bătrân român de 70 de ani din satul Vânători, Cluj - 20 iunie 2025
- 19 Iunie 1821 – A avut loc Bătălia de la Drăgășani, între forțele otomane ale lui Derviş Paşa și Eteria greacă condusă de Alexandru Ipsilanti - 19 iunie 2025
- 19 Iunie 1824 – Răscoala de la Şepreuş din județul Arad, răscoala țăranilor români împotriva opresiunii maghiare - 19 iunie 2025