Triumful erorii: moldovenismul “independent” acapara ulitile Chisinaului

Mihai Eminescu “Sarmanul Dionis”

Sinteza greutatilor ce acopereau tot mai vartos cerul Moldovei medievale a constrans inteleptii cronicari sa concluzioneze amarat ca ea o fi asezata ditamai in calea rautatilor. Este adevarat, Dumnezeu cel milostiv stabileste destine, dar prea multe caracatite, iarta-ma Doamne, isi intind bratele veninoase peste mosia dacica.

La 16 (28) mai 1812 Rusia Tarista rupe Moldova in doua, luand in stapanire aproape jumate de Principat, pe care-l boteaza mai tarziu impropriu (1813) Basarabia. Agresia e prezentata dragalas sub titlul de “anexare“.

Triumful erorii: moldovenismul “independent” acapara ulitile Chisinaului

Interpunem “ingenioasa” manevra celor mentionate de autorul Paul Cernovodeanu[1]: “Dupa cum recunoaste istoricul Leon Casso, ministru al instructiunii publice in cabinetul tarist, in lucrarea sa tiparita la Moscova, in 1913 si inchinata iesirii Rusiei la Dunare, “planurile noastre primordiale au fost mult mai mari. In 1806, am crezut ca vom cuceri cele doua Principate fara lupte si ca vom organiza din ele patru guvernaminte ruse. Imprejurarile ne-au silit, pana la sfarsit, sa ne multumim cu un castig mult mai modest. Din ceea ce am dobandit, am alcatuit provincia (oblast) Basarabia. () Dar si acest adaos ne-a fost folositor – marturiseste Casso – pentru urmatoarele motive: 1) el ne apropia de Peninsula Balcanica si 2) ne da putinta sa stam cu un picior solid la Dunare, pentru a ne putea intinde in viitor mai departe… () Dar, in afara de aceasta, cel mai esential moment in acest castig a fost faptul ca pentru prima data Rusia a anexat supusi crestini de ai Portii din Europa.“

---

Urmăriți Glasul.info și pe Google News

---

Iaca amu, partizanii “fantomei” sa-i faca frizura Excelentei Sale, “unionistului” domn Ministru L.Casso. In paralel, “bagatorii de seama” ai statuletului “rodnoi” (scump) sa nu scape din vedere intentiile anterioare ale Curtii Imperiale rusesti de reconstituire a anticei Dacii (“unionisti” invederati, ce mai – “indragi-i-ar ciorile Si spanzuratorile!”) in calitate de tampon intre cele trei imperii hraparete ale perioadei (a.1782) – Rusia, Austria si Turcia[2]. Se ajunsese, realmente, ca un baietandru de-al samoderjetilor purta esarfa cu inscriptia principe al Daciei.

Ignorand inaltele dispozitiuni, istoria decide oportun revenirea Basarabiei acasa – pe calea aspiratiei vointei maselor, manifestata expres prin votul Sfatului Tarii. In speta, evenimentele demarate marcheaza zilele de: 20 octombrie 1917 – constituirea Sfatului Tarii; 27 noiembrie 1917 – deschiderea lui; 2 decembrie 1917 – proclamarea Republicii; 24 ianuarie 1918 – proclamarea Independentei; 27 martie 1918 – proclamarea UNIRII. Retinem, cu luare aminte, ca ratificarea actului unirii de catre Parlamentul din Bucuresti (29 decembrie 1919) n-a exprimat vre-un act de putere, ci un act de aprobare a re-intoarcerii basarabenilor sub crestele Carpatilor, de care au fost dezmosteniti fraudulos vreme de 106 ani.

Unirea tuturor romanilor intr-un stat national unitar notifica, aprioric, restabilirea dreptatii, anihiland sechestrarea artificiala a unui popor mic. Cum a reactionat, insa, agresorul? Vizand scopuri anexioniste, succesorul imperialilor, Uniunea Sovietica, pune piatra de temelie a nemaipomenitei “statalitati sotialisti moldovinesti“. Gurile rele afirma ca scenariul e aruncat de “camunistii” romani pentru a asigura exportul de revolutie in directia Bucuresti. Cum n-ar fi, prin instituirea creaturii artificiale Republica Autonoma Sovietica Socialista Moldoveneasca (R.A.S.S.M.), la 12 octombrie 1924, pe intinsurile moldovene ale Transnistriei descinde fisa “moldovenismului“. Pe langa aprigile deznationalizari / colonizari, bastinasii sunt supusi unui consistent retus al identitatii. Enciclopedii ce raspandesc un miros denaturat “descopera” instant – sarcina partinica majora – ca pe un mal al raului interior al Moldovei, Prutul, locuiesc rumani, iar pe celalalt – o noua specie a lui homo sapiens, “moldo-ivani”. Neinchipuita inventie kamuneasca…

Minciuna s-a inradacinat adanc si traditia kominternista de a promova ura intre consangeni persevereaza cu tupeu. Chiar si acum, la debut de mileniu trei, cand civilizatia a ajuns sa recunoasca egalitatea tuturor natiunilor – fie mari, fie mici, rara ocazie sa nu posteze mass-media rusa protozaurii “maldaveni” in proximitatea imediata a romanilor, dispretuind fatis convenientele sociale. Frica a cuprins plebea si e riscant inca, la anul 2014 (!?), sa-ti afirmi autenticitatea pe ulitile Chisinaului. Marimea “libertatii” dovedindu-se profund relativa, cu greu comunici in public macar “pi maldavinesti“, asta cantarind numaidecat inraurirea fara de capat a slavilor. Apoi, fereasca Hristos sa murmuri nominativul “Romania” – care a pornit rotungirea de la Balti, in 3 martie 1918 – suta la suta, esti etichetat imediat nationalist invederat. Ba cu multa ravna o fac si unii din autohtonii rataciti sufleteste. In schimb, se socot de buna educatie indemnurile in crescendo la asociere cu “vecinul” de la Ural, internationalistul… naibei.

Numai cine nu vrea nu percepe cultivarea silnica a ideologiei maximaliste pe strabunul taram mioritic, de atatea ori cucerit, re-cucerit. Mai putem sublinia cu certitudine ca independenta ce nu ne apartine[3] are in prim plan obiectivul de a impiedica returnarea la vatra, marcand durabilitatea educatiei proletcultiste, dar, si mai ales, cucernicia invataceilor in plina conformitate cu compozitia programata in indepartata Moscova. Nerusinat si fara principii, procedeul e lipsit totalmente de orice proba istorica, iar la baza e situat pe singularitatea ambitiei personale si de grup a califilor de o ora. Fiind deturnata miscarea de renastere nationala (a.1991), fatala metempsicoza ridica pe valuri proaspetii deghizati; respectiv, toate se intorc la vechiul fagas: despre Rusia – captivant si la superlativ; izvorul tuturor relelor – buneinteles, e Romania; Prutul – e hotar. Diapazon neschimbat pe parcursul perioadei 1924-2014.

Faptul ca ghidusia “statalitatii” e brodata cu ata alba se observa in evolutia drapelului R.A.S.S.M.[4], din panza caruia tinde sa razbata “autenticitatea” valaha.

Drapelul R.A.S.S.M. (1925 – 1932). Legiferat la 10 mai 1925, cand Congresul Sovietelor din toata Ucraina a aprobat Constitutia R.A.S.S.M (sectiunea a VII-a, articolul 48, stipula: „R.A.S.S. Moldoveneasca are stema si steagul sau de stat, stabilite de Comitetul Executiv Central (C.E.C.) Moldovenesc si confirmate de Comitetul Executiv Central din toata Ucraina”). La 19 octombrie 1925 , C.E.C. al R.A.S.S.M. adopta proiectul steagului de stat al R.A.S.S.M.

Aventura constitutionala, este clar, marcheaza temeiul juridic al minciunii “stataliste“. Concomitent debuteaza “savantele” idei cu referinta la “boborul / limba” strasnic deosebite (!?) de cele dintre Purt-Carpati.

Drapelul R.A.S.S.M. (1937 – 1938). Dubioasa “statalitate mulidovineaschi” s-a pitulit pentru saltul dictaturii comunismului.  Indiscutabil, trecerea la literele latine pune in vizor abordajul Romaniei.

Drapelul R.A.S.S.M. (1938 – 1940). La o distanta de doar cateva-i luni, “influenta” burghezo-mosiereasca a Romaniei e combatuta prin revenirea la alfabetul chirilic. La indicatia “fratelui mai mare”, “antica” – sub unghiul de vedere al “patriotilor“, in fapt, facatura muscaleasca, isi continua ascendenta iluzionar-lingvictica.

Ulterior, falsa “statalitate” e consolidata iarasi pe contul Principatului Moldova, parte constituanta a Romaniei. Urmare a cardasiei bolsevico-natiste din 23 august 1939, Basarabia e ocupata si, dintr-o eroare tactica a militarilor sovietici, se inhataTinutul Herta. Retinem suplimentar ca ultimatumul mincinos de 3 zile din 26 iunie 1940 “expira”de facto la 28 iunie, cand se declanseaza invazia. Putin peste o luna, in data de 2 august 1940, “eliberatorul” deja masoara mancurtilor marginile celui de-al “-sprezecelea” descalecat si Basarabia e dezmembrata arbitrar. Parti din teritoriu se transmit nejustificat Ucrainei (devastandu-le, probabil, nu fara a lichida reminiscentele indigenilor), care le administreaza ilegal pana in prezent. Pe nevrute, gandul ne indreapta la refrenul exoticului chansonette rusesc “А в остальном, прекрасная маркиза, всё харашо, всё харашо.“; in rest, amabile monsieur, totul e al nostru.

Cat n-ar parea de straniu, ticalosenia sistemului politic si social impus a dat roadele scontate. Notificam in treacat o frenezie a dezonoarei[5]. Primo, daca ne raportam la conceptia  pretinsei “suveranitati”, ea nu strabate de sub umbra tancurilor armatei a 14-ea coloniale de pe Nistru. Secundo, jecmaneala mai recenta, cu inaugurarea cnezatelor din Tiraspol si Comrat (or fi si altele – fagaduesc Kremlinul si acolitii), documenteaza atitudinea “binevoitoare” a suzeranului fata de smeritii care-i fac continuu jocul.

Mai recent, o noua revelatie cutremura lumea. S-a constatat veridic ca de la nasterea sa, Chisinaul e dotat nu cu una, ci cu doua – spre, spre… sprezece independente[6]. Arhaicul rabat de la unitatea familiei inspre separatismul membrilor ei – instaurat de autocrat, compresat de sovietici, preluat dupa a.1991 de pseudo-suverani, deruta nu numai persoana, polarizeaza intreaga societate voloha. Se desfasoara intens o tactica de dusmanie a tot ce e local, dar ridicandu-se la nivelul interjectiilor obscure, ea se cufunda de jure in semiintunericul unei idile ipocrite, amestecata cu fariseism. Trecut si viitor se involbura in haos, de ti se opreste mintea-in loc: la ce bun – destinul, la ce bun – Adevarul? Pe drept cuvant, „proto-istorica” lui l’ indépendance – simbol nemarginit al celui compromis, nu incape in statu qui ante. Multe STATE au corigente la fantezii metafizice similare, interfluviul Nistru-Prut rapit de la matca (dar tot !) in trei randuri – 1812 / 1940 / 1944, nu. La Cernauti, Hotin, la Balta, Cetatea Alba,  Izmail sau Reni – ploua a pribegie inversunata; Chisinaul ingamfat s-a pitulat la adapostul umbrelei straine. Narcisimul devine calul (boala) lui de bataie concentrand atentia publica – spre bucuria padisahului moschicesc – la plaga de pe varful degetului, in dauna integralitatii corpului.

*  *  *  *  *  *  *

A “reinviat Maldova“…

Harta indragita a Chisinaului “independent” reflecta conturul sangeros al unei fantasmagorice “Cumanii“, desenate de invadator si acceptat lejer de unii zapaciti.

E tocmai timpul si locul strigatului disperat: “Stefane, Maria ta, Tu la Putna nu mai sta…”

*  *  *  *  *  *  *

Indubitabil, capul de bour constituie insemnul institutionalitatii Statului Moldovenesc, insumand simbolul existentei statale de-a lungul veacurilor. Amplasarea lui, de la 2-IV-1826, in partea de jos a stemei regiunii (oblastei) Basarabia, sub ghiarele vulturului bicefal, reda expres esenta inrobirii noastre de catre inamicul ortodox. Provocatorul aleator, U.R.S.S.-ul, renunta din start – am vazut mai sus – la imprumutul heraldicei, poate singura lui remarca de “bine” in tema. Promulgarea emblemei voievodului Dragos dupa cotitura din 1989-1991 (adecvat am spune, simulare), n-a condus la imperecherea malurilor Prutului. Concluzia? Maiestria politrucilor l-a depasit angro pe marele combinator Ostap Bender, care in jocul de sah cunostea o unica miscare E2-E4. Sub o melodie contrafacuta, plina varf de obscurantism, acestia inregistreaza un regretabil succes in mimarea, pur si simplu, patriotismului si reusesc sa prelungeasca agonia “anexarii“.

Desi si-au legiferat in Constitutie idealul neindoielnicei vasalitati – “Statul Republica Moldova”[7], “alesii” recurg la un nou mijloc de indobitocire a populatiei, preferand sa-si nomineze terisoara cat mai dezinvolt posibil – “Maldova / Teara Maldovei”. Profanandu-i altarul sacru, Chisinaul indivizibil ! – dar cu Basarabia risipita (de sacrificarea careia totalmente este responsabil), fura obraznic de la Poarta Crestinatatii (protocolar, mama) nu numai istoria, ci si numele: nitam-nisam isi asuma abuziv deplina putere de dispozitie asupra titulaturii-tezaur. Inghesuita cu vorba lata in forme abstracte, tendentioasa interpretare a prins imediat in mase, dovada peremptorie ca memoria podgorenilor pastreaza vie amintirea Moldovei lui Stefan, ci nu a vreo unei progenituri. Din care motive, furtisagul poate produce efect exclusiv asupra celor ce nu vor sa-si antreneze creierul, nemaiputand deosebi unde-i laie si unde-i balaie.

Tovarasi. Explicatia ridicolului fenomen trebuie cautata in trunchierea violenta a Moldoromaniei de catre cotropitor. Nu nominatia atribuita injust (care, in fine, determina mai mult un scop decat un beneficiu!) ridica valoarea subiectului, ci elementele lui fizico-politice. Aprindeti lampa si aratati-ne omul care ne-ar anunta ca ati refacut cumva Valahia Minor. In caz contrar, adica n-ati reunificat Basarabia (cu tot cu Insula Serpilor si cu o parte a deltei Dunarii) – (1) si (2) – n-ati impreunat glia moldava sub Carpatii inzestrati cu frumoasa poveste a vanatoarei de zimbri, ne intrebam umil: ce contributie la reintegrarea neamului / pamantului au adus / aduc profitorii, care-si auto-intituleaza inadecvat autoritatile / institutiile, dar si pe sine, scumpii, “a/al Moldovei”?

Se pare ca in aranjamentul fabulei cu musca tocmai aceasta paguboasa tactica o intuise Donici cuib de-intelepciune: “Spre lauda desarta / Multi zic: noi am lucrat / Cand ei lucreaza-n fapta / Ca musca la arat“. Algoritmul cu venerarea in chip exceptional a mirajului unui statulet, marginile caruia sunt tivite cu suferinta, e ca si scris pe apa si nu atesta vre-un avantaj strategic. E o iluzie desarta, adusa pe varful baionetelor samoderjetului, replantata posterior cu blindatele de culoare rosie in manosul plai al lui Decebalus. Caracterul extrem de periculos al campaniei instructive nu rezida doar in aservirea fata de Tartaria Mare – actiune deplorabila sub orice aspect, ci in orientarea in special la abandonul integralitatii Moldovei. In virtutea caror circumstante am fi dispusi sa catalogam actiunea ca o  blasfemie curata intr-o prezentare cu doua fete.

Mercantilismul revendicat umbreste amintirea talharului Procust, care tortura calatorii intinzandu-i pe un pat de dimensiuni contrare lungimii lor: pe cei scurti ii culca pe un pat lung si ii lungea pana atingeau lungimea patului; pe cei inalti ii taia, pentru a fi scurti cat patul ales dinadins. Irezistibila “Maurovlahie” de sub Aneni Noi aseamana izbitor cu patul cel mic, stirbind nemilos suprafata istorica a Tarii. Cine-s talharii? Cine isi asuma indrazneala sa incalce acel sfant ius naturale al integritatii unei etnii? Suntem noi mai rai ca altii, sa traim dezbinati? Ramane mai presus de orice suspectie ca acei care teribil “iubesc Maldova”, pot si sa o vada. Intr-o actiune reconstructiva, circumscriptia caricaturii staliniste se suprapune, cu mare bagare de seama, dimensiunilor Basarabiei; se proiecteaza apoi pe frontierele naturale ale Moldovei. In caz ca nu coincid proportiile, evident, “Maldavia” voastra nu are capacitatea de a-mi etala Patria.

Imaginea Sfantului Gheorghe in lupta cu balaurul, fixata pe un drapel al lui Stefan cel Mare, reda biruinta dreptatii asupra ereziei – vesnica confruntare dintre bine si rau. In pofida sugestiei de ordin religios, voluptoasa realitate a incrustarilor brutale de granite isi mentine existenta si raul capata prioritate. Degeaba a denuntat umanitatea Pactul Ribbentrop-Molotov, ce reflecta neclintita prietenie sovieto-germana; pentru noi, vantul bate pe alaturi – povara adunarii fragmentelor sectionate nu-i pe masura contemporanilor. Considerarea ca nula si neavenita a clauzelor pactului atrage dupa sine, bineinteles, iminenta restaurarii frontierelor Romaniei interbelice. Nedumerirea cea mare, insa, unde zace? Hanatul autoproclamat ca”stat suveran si independent, unitar si indivizibil” (-?), mai si “blagoslovit de binefacator” la o existenta in cadrul federatiunii imperiale a Chisinaului (- asi !), reclama persistenta in timp a consecintelor odiosului Pact in privinta Basarabiei. Nu in ultim rand, tradarea etniei, fapt ce trebuie nemijlocit sa mobilizeze oamenii onesti la lupta cu mediocritatile promovate si prejudecatile impregnate cu mireasma rozovioara.

Desfasurarea imprejurarilor dupa a.1859 exclude irevocabil utilizarea nechibzuita a notiunilor Moldova / Romania in pretentia de a marca doua subiecte sine statatoare. Este un non-sens. Moldovenii nu reprezinta o adunatura de golani “multietnici”, cum straduie in forta neavenitii, fluturand sloganul “nasi moldovani“. Ori, apelativul constata, mai degraba, coabitarea pa ici-colea a inca unui conglomerat de “ghiauri” nenorociti. Si daca in geografia chisinauieana Nistrul are doua maluri – pline de “muldaveni“, ce soi de “cretinozauri” locuieste eventual pe malurile raului intern al Moldovei, Prutul? De altfel, ecoul tragediei ce-o resimtim l-a prezis fatal poetul: “Relele Turciei moscovite, sub care incape Basarabia, sunt cu mult mai mari decat ale Turciei balcanice.”[8]

Nota bene. In zadar demonstreaza teoria speciala a lui Einstein omogenitatea continentului Pangheia, geopolitica rusa moderna nicicum nu accepta structura unitara a paraului Narnova (afluent de stanga al Prutului, cu apa de izvor adunata prin dealurile Balanestilor, Gaurenilor, Vanatorilor; sursa slaba, dar amintita in „Descierea Moldovei” a lui D.Cantemir), cu cea a raului Siret, serpuitor prin intinsurile R.S.S.Madagascar. Oricum ar fi, devine irecuperabil pentru “unsi” ca regula generala de a denumi statul cu numele propriu, fara suplimentarea formei de guvernare, categoric nu se aplica in cazul novatiei din Valea Bacului – din simplul motiv al formarii paradoxului a doua Moldove:

1. – Moldova – institutie naturala politico-administrativa a poporului moldovean, care, cu resurse mici, a confruntat in epoca medievala mari imperii. Epuizandu-si fortele, intra in decadere; in rezultat, e sfasiata si restrictionata peste limita. Salvarea si-a gasit-o abia in a.1859, constituind, impreuna cu Tara Romaneasca (Muntenia), statul roman;

2. – “Maldova” cu “o sumedenie” de independente – reprezinta scorneala strategica a bolsevicilor si nu face onoare moldovenilor.

Iesirea din situatia precara si spalarea, intr-un fel, de rusinea nationala, consta in renuntarea la asertiunea devaforabila intregii comunitati si utilizarea denumirii corecte a pseudo-formatiunii din mahalaua Poarta Tarnii, sat Vanatori, Nisporeni. Cum s-ar zice, ce-ai meritat, aceea primeste sau nu te intinde mai mult decat plapuma. Din cealalta parte, imbracand haina unui contrafort al dramei anului 1812, moderata tranzactie poate consemna intaiul pas in directia UNIRII moldovenilor cu moldovenii.

Cert este ca vestigiile nu argumenteaza alta Moldova decat cea a Marelui voievod Stefan.

(…)

Mihai Dascălu / 23 octombrie 2014

Note