Corneliu LEU
Trei adevaruri – candide in masura in care pot fi la mizera sa condiție morala – a debitat Basescu in perioada de cand se tot silea sa elibereze Cotrocenii și pana acum cand inca nu se-ndura sa paraseasca locuința prezindențiala. Ambele lucruri, dar mai ales acesta din urma, facandu-l la modul cat se poate de nedemn: ca și cum ar incerca sa amane, in speranța ca se culca in același pat, iar dimineața se va trezi ca și cum n-au avut loc alegerile, aghiotanții și girofarurile așteptandu-l ca sa-l duca la serviciul din care inca nu-i vine sa creada ca a fost concediat. Sfideaza baiatul la modul penibil și abuziv; condiția lui de mincinos notoriu facilitandu-i chiar și automințirea.
Stalpii societatii infractionale
Un singur lucru, insa, nu-i faciliteaza aceasta aroganța cu care i-a molipsit aproape pe toți ministeriabilii, din toate partidele: neindemanarea de a-și ascunde neadevarurile. Faptul ca ea, aroganța de șmecherie descurcareața dovedind cat de virulenta a fos tulpina de golanie a microbilor sai in contaminarea clasei politice, a ajuns a-i juca renghiul facandu-l sa creada ca, orice spune pe gura, e un lucru „daștept“. Si, astfel, sa se dezvaluie cu maximum de naivitate. (…)
Au devenit in deceniul basist stalpii acestei societați de generalizata infracționalitate.

- 17 Mai 1876 – Hristo Botev și cetnicii lui pleacă din București spre Giurgiu pentru a reîncepe răscoala înăbușită între timp de turci - 17 mai 2025
- 17 Mai 1653 – Are loc Bătălia de la Finta, între armata moldoveană condusă de Vasile Lupu şi cea munteană, condusă de Matei Basarab - 17 mai 2025
- 17 Mai 1882 – Ceremonia predării steagului lui Tudor Vladimirescu păstrat cu sfințenie de căpitanul artileriei lui Tudor - 16 mai 2025