Mecanismele jafului

Tragedia este acum, azi, a porului român, deoarece o serie de corporaţii multinaţionale, alungate din alte ţări, din fostele lor colonii, au găsit teren propice penru jefuirea nemiloasă a cetăţenilor României, aceasta cu acordul şi în cârdăşie cu unii politicieni români corupţi şi trădători ai interesului naţional, politicieni care au ÎNSTRĂINAT DISTRIBUŢIA UTILITĂŢILOR PUBLICE.

Exemplu de distribuţii de utilităţi publice date pe mâna străinilor sunt; gazele naturale date francezilor de la GDF SUEZ companie franceză izgonită de egipteni după naţionalizarea Companiei Canalului SUEZ, energia electrică dată italienilor de la ENEL, apa din Bucureşti dată francezilor de la APA NOVA, telefoanele din România, dată grecilor apoi germanilor de la TELEKOM ROMÂNIA COMMUNICTION S.A. iar lista continuă cu alte distribuţii de utilităţi publice înstrăinate.

Mecanismele jafului

Mi se pare o intenţie criminală în aceste zile, strădania unora (ca de exemplu preşedintele A.N.R.E – Agenţia Naţională de Reglementare în Energie – Nicolaie Havrileţ) de a mări preţurile de livrare a gazelor către populaţie, gaze din producţia internă, deci gaze româneşti care au costuri de producţie mici, pentru simplul motiv al alinierii, la preţul gazelor stabilite prin bursa de gaze din Toronto-Canada.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Cunoaşte individul Nicolaie Havrileţ, faptul că aceşti străini distribuitori de utilităţi publice în România relizeză profituri uriaşe de pe urma diferenţei între tarifelor de livrare către populaţie şi costul real al utilităţilor publice româneşti, utilităţi produse în România ?.

Se cunoaşte faptul că; personalul din A.N.R.E. -Agenţia Naţională de Reglementare în Energie , precum şi personalul de la alte agenţii naţionale, precum A.S.F. – Autoritatea de Supraveghere Financiară, este remunerat din sumele primite de la cei ce urmează ai „reglementa” ADICĂ A-I CONTROLA.

Întreb A.N.I. – Agenţia Naţională de Integritate, pe Horia Georgescu având funcția de preşedinte al Agenției Naționale de Integritate, dacă nu există incompatibilitate între; plata drepturilor băneşti cuvenite personalului agenţiilor menţionate din sumele primite de la cei ce urmează a fi „reglementaţi” ADICĂ A FI CONTROLAŢI şi modul cum aceste agenţii naţionale, apără interesele publicului care plăteşte utilităţile publice sau recurge la asigurarea bunurilor prin societăţile financiare de asigurări.

Este evident faptul că cei ce controlează, respectiv reglementază activitatea entităţilor, agenţilor economici, etc, care rulează banul public din distribuţia de utilităţi publice sau din asigurări obligatorii, nu trebuie să fie plătiţi de către ce ce trebuie controlaţi.

La noi în România totul este posibil datorită cancanelor între politicieni, când zarva şi certurile, crează condiţii ideale pentru a nu se observa jefuirea cetăţenilor, de către corporaţiile stăine.

Ciobotaru Dinu

TOTUL DESPRE ROMÂNII DIN CADRILATER
TOTUL DESPRE ROMÂNII DIN CADRILATER

Sursa: [1] ioncoja.ro

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânismContact: redactie@glasul.info

Lasă un răspuns

Next Post

Rumania, Rumania sau Romania New York-ului interbelic

joi mart. 5 , 2015
Cand maestrul Tudor Gheorghe a mentionat la unul din spectacolele sale, dedicate muzicii romanesti din pe-rioada interbelica, ca: “Muzica romaneasca era in voga in toata lumea, fiind cantata in original sau in adaptari internationale din Europa pana in America”, ochii spectatorilor mai tineri au clipit in sala cu nedumerire. Maestrul […]
Rumania, Rumania sau România New York-ului interbelic, The Barry Sisters

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News