Franta ipocrita? Charlie nu poate fi chiar toata lumea! Caricaturistul francez Zeon a fost arestat pentru caricaturi antisioniste!

Caricaturistul francez Zeon a fost arestat marți dimineață de patru ofițeri de poliție din Brigada de represiune a delincvenței persoanelor (BRDP).La 7 dimineata patru ofițeri de poliție l-au trezit pe caricaturist motivand ca trebuie să-l ducă în fața judecătorului la instanța Înaltei Curti din Paris. O plângere se pare ca a fost depusă de către BNVCA (Biroul Național de vigilenta împotriva antisemitismului).

Franta ipocrita? Charlie nu poate fi chiar toata lumea! Caricaturistul francez Zeon a fost arestat pentru caricaturi antisioniste!

Plângerea pare să se refere la o caricatura pe care Zeon a lansat-o inca de  anul trecut, caricatura reprezentand o balanta / cantar, in care cantarirea este dezechilibrata artificial de catre un personaj imbracat intr-o uniforma militara pe care se vad peltite ce reprezinta steagurile SUA si Israel, trecand astfel sub tacere mai multe crime istorice, dar si pentru un alt desen, cu un impact emotional si mai mare, reprezentând un copil palestinian înjunghiat de un cuțit care are exact forma hartii statului Israel, ba mai mult, chiar este scris cuvantul „Israel” pe acel cutit.

Judecătorii l-au pus sub acuzare pe caricaturist pentru incitare la ură rasială, religioasă, prin raspandirea de materiale scrise, imagini sau prin alte mijloace de comunicare electronică. Zeon a refuzat să răspundă la întrebări. El a fost eliberat dimineața târziu inspre a doua zi dupa ce fost adus in fata anchetatorilor.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Biroul Național de vigilenta împotriva Rasismului și Antisemitismului a fost fondat de către comisarul poliției, Sammy Ghozlan, in  martie 2002 cu sprijinul Uniunii Sefilor/Liderilor Evrei din Franța și Word and Light Association (ramură a Centrului Simon Wiesenthal).

Franta ipocrita? Charlie nu poate fi chiar toata lumea! Caricaturistul francez Zeon a fost arestat pentru caricaturi antisioniste!
Franta ipocrita? Charlie nu poate fi chiar toata lumea! Caricaturistul francez Zeon a fost arestat pentru caricaturi antisioniste!

Surse:

[1] english.pnn.ps

[2] nonalignedmedia.com

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă. Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Next Post

Declaratia PNL(RM) privind degradarea situatiei politice si prioritatile Opozitiei extraparlamentare

sâm mart. 7 , 2015
Au trecut trei luni dupa alegerile din 30 noiembrie 2014 – un eveniment electoral ce a provocat imense indoieli privind obiectivitatea desfașurarii si rezultatele sale. PNL este profund convins, in baza semnalelor venite din structuri informate și din sectorul asociativ, ca – dupa recensamantul trucat in mod premeditat, – guvernanții […]
Declarația PNL(RM) privind degradarea situației politice și prioritățile Opoziției extraparlamentare, sursa foto: pavlicenco.md

Poate vă place și:

libris.ro