Omul de afaceri Lajos Simicska a acordat in data de 8 martie, un amplu interviu portalului online Mandiner, sustinand ca, in timp ce a servit ca soldat în armata maghiara, impreuna cu viitorul prim-ministrul ungar Viktor Orban (foto), acesta din urma a recunoscut ca a fost fortat sa scrie un raport despre el, dar ca ar fi stabilit de acord comun cu cei care l-au fortat, cu privire la ce sa scrie.
Opozitia din Ungaria cere sa fie convocata Comisia pentru Securitate Nationala in cazul lui Viktor Orban
In zilele care au urmat, liderii opozitiei au cerut sa fie convocata Comisia pentru securitate nationala din Parlament . Partidul de extrema dreapta, Jobbik, a prezentat chiar si un proiect de rezolutie prin care solicită eliberarea tuturor documentelor aflate în posesia Rusiei referitoare la persoane angajate de catre organele de securitate maghiare ale statului de dinainte de 1989.
După ce și-au încheiat serviciul militar, Viktor Orban i-a spus că autoritățile comuniste „au încercat să-l coopteze, dar că a refuzat”. Lajos Simicska a mai declarat că l-a crezut atunci pe Viktor Orban, dar că acum nu mai știe ce să creadă.
Vicepreședintele socialiștilor (MSZP), deputatul Zoltan Lukacs, a declarat ca poate cea mai grava dintre afirmatiile lui Lajos Simicska este ca toate documentele care ar putea dovedi presupusa colaborare cu serviciile secrete comuniste a lui Viktor Orban dar si a altor oficiali maghiari care ocupa astazi functii importante in stat, se afla in posesia autoritatilor din Rusia. Practic orice oficial maghiar care a colaborat cu serviciile secrete comuniste poate fi santajat de catre Rusia si transformat intr-o marioneta a lui Putin.
Partidul de extrema dreapta, Jobbik, a cerut chiar si demisia prim ministrului ungar Viktor Orban, daca acesta nu va putea dovedi ca acuzatiile lui Lajos Simicska nu sunt adevarate.

Sursa: [1] budapestbeacon.com
- 18 Iunie 1942 – La Baia Mare ceferistul Bontoș Mihai a fost invitat de primarul orașului să-și maghiarizeze numele. A refuzat - 18 iunie 2025
- 17 Iunie 1910 – Primul zbor al lui Aurel Vlaicu pe Dealul Cotrocenilor - 17 iunie 2025
- 15 iunie 1863 – Mitroplitul român greco-catolic Alexandru Sterca Şuluţiu refuza 𝐨𝐟𝐞𝐫𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜𝐞 𝐦𝐚𝐠𝐡𝐢𝐚𝐫𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐚𝐯𝐞𝐧𝐞𝐚𝐮 𝐥𝐮𝐩𝐭𝐞𝐢 𝐧𝐚ț𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐞 - 15 iunie 2025