Moscopole – candva era cel mai mare oras din Balcani si centru cultural si comercial al aromanilor
Ia sa vedem mai intai ce spune Cartea lui Haciu. Zice ca secolul in care a fost intemeiat orasul ar fi secolul XVI dupa Aravantianos si XI dupa Pouqueville. Intr-un numar din Convorbiri Literare din 1903 este invocat un document care pretinde ca, dupa 1453, elemente romanice din Constantinopol… adica, ce mai ala bala, dupa caderea Bizantului, oameni din Constantinopol construiesc un numar important de orase.
Hahn atribuie succesul Moscopolei acestor refugiati. Oricum, avand in vedere ca in a doua jumatate a secolului XV o serie de orase din Balcani incep sa se impiciorogeasca, ipoteza unei transfuzii constantinopolitane merita toată atenţia. Dovada insa ca aromanii sunt anteriori acestei migratii pare sa fie un document pastrat la o manastire de langă Corita, despre care scrie o revista greaca in 1930. Acolo se zice ca linotopeanul Ioan Nicolau a ridicat, pe cheltuiala lui, in 1164, manastirea Zermas. Or Corita, Linotope si Moscopole se aflau, ca sa zic asa, dans le même coin.
Capidan, care era aroman din Pind, are puterea sa-si calce pe inima si sa pretinda ca ramura aromanilor din Albania se trage din gramosteni si ca ei sunt aceia care au populat Moscopolea. Are Borges o poveste pilduitoare pentru renghiurile pe care ti le poate trage loialitatea excesiva. Oricum, nici el nu exclude existenta altor grupuri de aromani.
După traditie, Moscopolea a avut 72 de biserici, 12 000 de case si vreo 70 000 de suflete. Raul care o taie in doua poarta numele Dzega, pe care l-am intalnit ca nume de familie la farseroti. Pretind unii ca Molscopolea avea la un moment dat 300 de ateliere de faurari si 14 corporatii. Femeile purtau rochii scumpe din atlasuri, catifele, brocarturi, saluri persane, podoabe de aur si argint si maturau casele cu maturi impodobite cu mahmudele.
De mancat se manca frumos la masa, cu tacamuri de aur si argint, farfuriile erau de faianta italieneasca pentru ca Italia era aproape, oglinzile erau venetiene din acelasi motiv. De fapt, sobri si cumpatati, aromanii se lasa uneori ispititi de lucrurile rafinate si pretioase.
Urmăriți Glasul.info și pe Google NewsInainte de dezastru, spune Cartea Haciu, negustorii moscopoleni dictau pasalelor din Balcani, smulgand Portii privilegiu dupa privilegiu. Dar bogatia lor a fost un fel de hybris care a starnit mania lui Ali. Ti-am mai spus ca nu cred nici o iota din istoria cu arderea Moscopolei. Burileanu spune ca, la un moment dat, 12 primari ai Moscopolei, identifica in acestia 12 celnici care conduceau 12 mahalale, s-au omorat intre ei in biserica de la Prodrom.
Totul a pornit de la niste afaceri cu bani. Astfel de conflicte se pare ca au existat si in alte orase. Vremurile erau cumplite. Sa lucrezi cu venetienii sub nasul turcilor nemultumiti nu era usor. Lumea din jur fierbea, bandele de bajbuzuci se revoltau. Izbucneste razboiul ruso-turc, miscarile din Peloponez. Moscopolenii, ce faceau?
La un moment dat le-a trecut prin cap sa-l trimită pe rectorul Academiei, sa raspandeasca intre albanezii musulmanizati Noul Testament in albaneza.
Misionarului nu i-a mers, era mai avantajos sa fii musulman. Au mai incercat una si alta, iar la urma si-au dat seama ca pe locurile acelea isi pierd timpul. In plus, comertul cu italienii era la pamant. Soarele afacerilor bune incepe sa rasara la nord. Acum o sa copiez fragmentul din Cronica Prodromului, manastire moscopoleaaă – care descrie lapidar starea de fapte:
„In anul 1769, n-a dat nimeni nici un ban fiindca, in anul acesta au venit (turcii si albanezii) si au pradat manastirea si orasul si multe case au ars.”
Iar documentul din Budapesta, pe care il invocam cateva pagini mai inainte, repeta acelasi lucru, adica atesta navalirile turcilor si albanezilor. Doua atacuri au fost. Unul a avut in frunte, pe cine crezi? Pe Ali? Nu, pe taica-su. Celalalt atac din 1788, zice ca nu a lasat piatră peste piatra, de fapt a fost facută praf si pulbere toata regiunea: Sipisca, Bitcuchi, Niculina, Linotope, Niceea. Zice Cartea Haciu intr-o nota:
„Pe peretii manastirii Sfantului Ioan Botezatorul, asezata in paduri de pin si brazi, erau scrise aceste cuvinte ce se puteau citi inainte de ultima distrugere: „O, Moscopole! Moscopole! Unde este frumus tea ta, unde este splendoarea ce o aveai înainte de 1769? – Oameni rai, talhari, mi-au adus distrugerea! – Dumnezeu sa-ti ajute, in numele Sfantului Ioan, ca sa-ti redea frumusetea ce ai avut-o înainte.”
Intrebarea pe care mi-o pun si mi-o repun este daca distrugerea Moscopolei si, de fapt, a intregii regiuni, ar fi fost posibila dacă ar fi existat vointa de a rezista din partea celor puternici. Fac parte dintre cei care cred ca puternicii si bogatii erau deja plecati.
Duşan Popovici pretinde ca a cunoscut o familie care pastra cu veneratie un toiag, „toiagul lui Moise,” purtat in mana de conducatorul neamului cat timp au pribegit. Si mai pastrase in memorie istorii cu oale umplute cu galbeni acoperiti cu miere pe care, ori de cate ori turcul intreba, ce-i acolo, le prezentau ca hrana pentru copii. si mai pastrau amintirea hainelor captusite cu bani si scrisori de credit, „haine groase” care aveau sa le tina „cald” in orice loc ar fi ajuns.
Acum am sa-ti spun eu care a fost epilogul in istoria Moscopolei, o ipoteza pentru care nu am probe, ma crezi sau nu ma crezi. Cred ca Moscopole a fost arsa de turci intr-un moment cand nu mai conta. M-a convins Valeriu Papahagi. Cine si-ar putea inchipui o acvilă care ramane toata viata langă cuib ca sa pazească cojile oului din care a ieşit ? Cand au incetat sa fie rentabile afacerile cu Italia, Moscopole si-a pierdut importanta.
Secole de-a randul, aromanii au mers in urma turmelor de oi, venise momentul sa urmeze turmele galbene si rotunde de galbeni care puteau fi plasati bine la Budapesta si Viena. Acolo, portile oraselor s-au deschis, aromanii au fost bine primiti si, slabiti de bunastare, in numai doua generatii s-au asimilat complet.
Cine prefera povestea faimoasa a orasului ars de turci propune o imagine a moscopoleanului infrant. Nu-mi place. Eu cred ca aromanul comun nu este sentimental, iar patria este pentru el o dimensiune a sufletului pe care poate s-o impatureasca frumos ca pe un covor de rugaciuni si sa o duca impreuna cu el unde pofteste. In Moscopole au ramas, probabil, oamenii saraci care n-aveau nimic de pierdut, cei carora urbele occidentului nu aveau ce sa le ofere.
Ei nu au avut puterea sa apere orasul de turci. O legenda, dar pe legenda nu te poti bizui, Inregistreaza un exod din Moscopole realizat in mai multe valuri. Zice asa, cand vremurile s-au stricat, un celnic cunoscut pentru intelepciunea sa a spanzurat in piata orasului trei gaini taiate. Una era jumulita cu totul, cealalta numai pe jumatate, iar a treia avea, ici si colo, cîte o pana smulsa.
Ei, si de aici sursele se contrazic, unele spun ca celnicul ar fi scris un bilet pe care l-a prins pe franghia de care spanzurase gainile, altele pretind ca el, personal, s-a dus acolo si, indreptand degetul catre ele, a cuvantat, vedeţi frati aromani, gainile acestea? Care dintre voi o sa fuga repede din oras va fi ca pasarea cea cu pene, adica pagubit putin, de fapt, intreg.
Care va taragana si se va misca amanat va ajunge ca gaina cea pe jumatate jumulita, adica o să aiba de pierdut mult, dar va ramane cu ceva. Si cine o sa ramana de dragul caselor, al bisericilor, al tiparnitei, al scolilor, de dragul unor lucruri pe care le-am facut intr-un timp atat de scurt va ajunge ca gaina jumulita, ca vai de capul lui. Atat am avut de spus!
Asa ca pentru mine Moscopole ascunde o drama, nu o tragedie. Valeriu Papahagi a cautat adevarul nu in ziduri si legende, ci la umbra arhivelor si cred ca l-a gasit.
Textul apartine autoarei Irina Nicolau, face parte din volumul „HAIDE, BRE!” si poate fi accesat si descarcat gratuit de pe site-ul Proiectului Avdhela, Biblioteca Culturii Aromane de la urmatoarea adresa:
http://www.proiectavdhela.ro/pdf/irina_nicolau_haide_bre.pdf
Sursa:
[1] Proiect AvdhelaAbonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat
By: Corvin Lupu
Oranki amintiri din captivitate
By: Dimitrie Bejan
Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale
By: Tiberiu Tudor
Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor
By: Gică Manole
