Bogdan Diaconu: „Îl sustinem pe presedintele IICCMER Radu Preda si solicitam, in schimb, desfiintarea Institutului Elie Wiesel”

Îl susținem pe președintele IICCMER Radu Preda și solicităm, în schimb, desființarea Institutului Elie Wiesel. Poziția publică a domnului Radu Preda, președintele Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, referitoare la legea 217/2015, este corectă atunci când califică actul normativ amintit drept ”o lege pro-comunistă”. Tocmai de aceea, Partidul România Unită îl susține pe domnul Radu Preda să continue ca președinte al IICCMER pentru că a făcut dovada că înțelege felul în care, sub paravanul unei legi aparent ”anti-legionare”, eroii luptei anti-comuniste sunt puși la zid la fel ca în vremea celei mai odioase perioade a dictaturii roșii.

Autosuspendarea celor patru membri ai Consiliului Științific al IICCMER reprezintă o dovadă de slugărnicie la adresa puternicilor zilei și o încercare disperată de a îngenunchea singura instituție care se ocupă în mod real cu investigarea crimelor comunismului pentru a o transforma, prin plecarea domnului Radu Preda, tot într-o instituție de acțiune pro-comunistă, așa cum este și Institutul Elie Wiesel, condus de fiul unui odios ideolog marxist de tristă amintire.

Pe lângă păstrarea domnului Radu Preda la conducerea IICCMER, Partidul România Unită solicită desființarea Institutului Elie Wiesel pentru modul anti-românesc și aberant în care înțelege să desființeze valorile țării din bugetul căreia trăiește, urmând întru totul logica strâmbă a ideologiei comuniste.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


apiland.ro

Vom identifica în cele care urmează modalitățile legale prin care Institutul Elie Wiesel să fie desființat ca o instituție anti-românească hrănită de la bugetul de stat al cărei unic scop este demonizarea istoriei recente a României și interzicerea valorilor culturale românești moderne, fiind, în acest sens, un continuator de seamă al cenzurii și al aparatului comunist de represiune.

Sursa: Bogdan Diaconu

Nota noastra: Ne alaturam si noi, redactia Glasul.info, declaratiilor de sustinere ale Asociatiei Fostilor Detinuti Politici din Romania si ale domnului deputat Bogdan Diaconu, pentru presedintele IICCMER, Radu Preda. Asistam din pacate la o tentativa de tip stalinist, la o incercare brutala de rescriere a istoriei Romaniei, iar presedintele IICCMER, Radu Preda, este una dintre putinele voci care iau pozitie impotriva acestui abuz, iar noi ii sustinem punctul de vedere, pe care il consideram unul corect si chiar de bun simt.

Ciracii regimului criminal comunist din Romania incearca sa impuna neomarxismul de import, asta dupa ce multi dintre ei au fost propagandistii unui regim totalitarist care a tinut romanii pentru o jumatate de secol sub teroare. Vedem acum ca toata pleiada sustinatorilor neomarxismului in Romania a avut mai devreme sau mai tarziu de a face cu fundatiile si plosnitariile lui George Soros.

” Dacă a existat vreodată un om caruia i s-ar potrivi stereotipul de iudeo – plutocratic bolșevic mondial sionist conspirator , acesta sunt eu …” a spus George Soros pentru Sydney Morning Herald în timpul unui interviu publicat la 15 noiembrie 1997

Foto: facebook.com/radu.preda.581

[tp_product id=”193968693″ feed=”158″]
Bogdan Diaconu: „Îl sustinem pe presedintele IICCMER Radu Preda si solicitam, in schimb, desfiintarea Institutului Elie Wiesel”, foto: facebook.com/radu.preda.581
Bogdan Diaconu: „Îl sustinem pe presedintele IICCMER Radu Preda si solicitam, in schimb, desfiintarea Institutului Elie Wiesel”, foto: facebook.com/radu.preda.581
Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă. Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Lasă un răspuns

Next Post

RIDICAȚI TRICOLORUL, ÎMBRĂCAȚI PORTUL NAȚIONAL, CINSTIȚI PATRIA ȘI EROII NEAMULUI!

mar sept. 1 , 2015
RIDICAȚI TRICOLORUL, ÎMBRĂCAȚI PORTUL NAȚIONAL, CINSTIȚI PATRIA ȘI EROII NEAMULUI! Ridicaţi Tricolorul, îmbrăcaţi Portul Naţional, cinstiţi Patria şi Eroii Neamului, puneţi în toate casele şi grădinile, la porţi şi în toate răspântiile, aşezaţi în Sfintele Biserici şi în faţa Troiţelor, pictaţi în Sfintele Mânăstiri şi Calendare, chipurile sacre ale voievozilor […]
Aparitie inedita in varf de munte. A urcat in opinci pe varful muntos cel mai inalt din Romania, foto: Daniel Singeorzan

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
libris.ro