LIMBA ROMÂNĂ – LUMINA DIVINĂ A SPERANŢELOR ROMÂNILOR ÎNSTRĂINAŢI DE PATRIE

Pe o undă înrourată în lacrima graiului matern – „Limba este întâiul mare poem al unui neam”, scria Lucian Blaga. Pentru noi, românii înstrăinaţi de Ţară, Limba Română e o sărbătoare de suflet, este izvorul nesecat din care sorbim existenţa, piatra de temelie a identităţii, catargul ce ne ţine verticalitatea şi ne duce dăinuirea, e cel mai dulce şi frumos grai din lume. Limba Română ne este ca un altar, la care ar trebui să ne închinăm în fiecare zi. Spre marea noastră durere, mulţi români din ţinut îşi înstrăinează copiii de rădăcinile Neamului, de Grai, astfel se dezic de strămoşi.

Deşi ne-am sărbătorit Sfântul Grai la 31 august, cu toţi românii de pretutindeni, omagierea Limbii Române, organizată de Societatea „Mihai Eminescu”, în parteneriat cu Consulatul General al României la Cernăuţi, în persoana Excelenţei sale dnei Eleonora Moldovan, Consulul General al României la Cernăuţi, şi dl Ionel Ivan, ministru consilier, a continuat în dulcea Bucovină a lui Eminescu şi duminica precedentă, la sediul Societăţii „Mihai Eminescu”, cu  lansările de carte ale scriitorului  Dumitru Covalciuc,  Tatianei Vlad Guga,  profesorului Silvestru Pânzaru din România, a revistelor „Surâsul Bucovinei”, „Moldova literară”, prezentate de Paraschiva Abutnăriţei, vizionarea documentarului „Satul meu pe două hărţi”, despre istoria satului Proboteşti, realizat de Redacţia emisiuni în limba română, TV Bucovina, autor Leonid Parpauţ şi regizor Iulia Toderean, vernisarea expoziţiei „Familia Flondor”,  colecţie de documente  găzduite de Arhiva Regională de Stat din Cernăuţi, referitoare la viaţa şi activitatea marelui patriot român Iancu Flondor, artizanul Unirii Bucovinei cu Patria-mamă, prezentate de publicistul şi scriitorul Dumitru Covalciuc, de arhivistul Dragoş Olaru, cu depuneri de flori la monumentele geniului  literaturii române –  Mihai Eminescu (oaspeţii dragi din România, printre care şi amica noastră Florica Melnic, surprinzându-ne plăcut printr-un buchet de cântece patriotice şi romanţe pe versurile Poetului) şi cobzarului Taras Şevcenko.

Pe o undă înrourată în lacrima graiului matern, cea de-a 26-a ediţie a Sărbătorii naţionale „Limba noastră cea Română”, la care a fost prezentă aproape întreaga echipă a misiunii diplomatice române – dnii Ionel Ivan, diplomaţii Edmond Neagoe şi Lucian Ionuţ Indreiu, în frunte cu dna Eleonora Moldovan, Excelenţa Sa Sebastian Ioan Hotca, Secretarul de Stat în Ministerul Afacerilor Externe – Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni,  inaugurată de preşedintele Societăţii Vasile Bâcu, s-a înălţat spre cerurile Catedralei Limbii Române cu ruga „Tatăl nostru”, rostită cu evlavie de preacucernicul părinte Vasile Covalciuc, protopop de Storojineţ, vibrând armonios prin imnurile înălţate Graiului şi Neamului de maeştrii Corului „Dragoş Vodă”, dirijaţi de maestro Dumitru Caulea, prin melodioasele şi duioasele voci ale „Fetelor din Bucovina”, îndrumate de Luminiţa Demeanic, răsfăţându-l, alintându-l şi ademenindu-l pe Puiu Gheorghiţă.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

A vorbi în limba română este obligaţia morală a fiecăruia faţă de mamă, de bunică…

„Limba noastră-i o comoară”, citându-l pe A. Mateevici, Excelenţa Sa Sebastian Ioan Hotca, Secretar de Stat pentru românii de pretutindeni, graţie bunăvoinţei căruia au fost aprobate foarte multe proiecte, fapt pentru care îi mulţumim,dând citire mesajul de felicitare al Ministerului, i-a îndemnat pe românii din istorica provincie să aibă grijă în fiecare zi de această comoară: „Dragi români! Folosesc această formulă, aceste cuvinte  pentru a vă cuprinde pe toţi, pentru că aici, la Cernăuţi, găsesc români adevăraţi. De fiecare dată când vin simt o bucurie deosebită. Vă transmit salutul şi îmbrăţişările cele mai călduroase pentru tot ceea ce faceţi pentru păstrarea limbii române, a identităţii culturale în zonă”.

Cititi intreg articolul pe zorilebucovinei.com

[tp_product id=”194134510″ feed=”396″]

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă. Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Next Post

Asociația Națională Cultul Eroilor Regina Maria – Filiala Județului Gorj: COMUNICAT DE PRESĂ

lun sept. 7 , 2015
Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala Județului Gorj, organizație de utilitate publică (H.G. nr. 698/19.08.2014), alături de parteneri precum Societatea de Științe Istorice din România Filiala Gorj, Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere „General Ioan Culcer”– Filiala Județeană Gorj, Asociația Cercetașilor Tradiționali din România, Unitatea […]
Asociația Națională Cultul Eroilor Regina Maria – Filiala Județului Gorj: COMUNICAT DE PRESĂ, foto: magazincritic.ro

Poate vă place și:

libris.ro