Ce spune legea despre stramutarea sau colonizarea pe teritoriul Romaniei a unei populatii straine

Art. 4 lin L. 112/2006 – privind Azilul in Romania „Accesul la procedura de azil. Autoritatile competente asigura accesul la procedura de azil oricarui cetatean strain sau apatrid, aflat pe teritoriul Romaniei ori la frontiera, din momentul manifestarii de vointa, exprimata in scris sau oral, din care sa rezulte ca acesta solicita protectia statului roman, cu exceptia situatiilor prevazute expres de prezenta lege.” Astfel incat, admiterea voluntara si neconditionata a cotei de refugiati care s-au prezentat pe teritoriul Germaniei si au solicitat acolo drepturile de azilanti, constituie o incalcare flagranta a legislatiei in domeniu din Romania.

Asadar, admiterea pe teritoriul Romaniei a celor 1700 de azilanti, plus cei 4646, sau cei 6937, sau cati or mai fi, echivaleaza cu stramutarea sau colonizarea pe teritoriul Romaniei a unei populatii straine , incalcandu-se astfel prevederile art. 3, alin (4) din constitutia Romaniei. Functie de aceste argumente faptice si juridice, Presedintele tarii, primul-ministru si membrii CSAT, care vor admite aceasta redislocare a unor azilanti ce au formulat cerere pe teritoriul Germaniei, se fac vinovati de savarsirea infractiunii de Inalta Tradare, (art. 398 C.p), cu raportare la art. 394 C.p.

Mai trebuie de precizat ca suspendarea de facto a Acordului de la Dublin, privind procedura de solicitare si acordare a azilului, a fost determinata exclusiv de comunicatul  Oficiului Federal pentru Migratie si Refugiati din Germania, care, la data de 24 august 2015, a precizat intr-un comunicat ca Germania va acorda azil tuturor refugiatilor care se vor prezenta pe teritoriul german.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Considerand ca actiunea BAMF (Bundesamt für Migration und Flüchtlinge), direct responsabil pentru caducitatea de facto a Acordului de la Dublin, nu poate constitui un motiv temeinic pentru suspendarea si / sau incalcarea Legilor in domeniul migratiei si a Constitutiei Statului Roman.

Sursa: ioncoja.ro

 

[tp_product id=”194111460″ feed=”396″]
Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânismContact: redactie@glasul.info

Lasă un răspuns

Next Post

Europeni, aveti grija sa va integrati in Noua Ordine Europeana! In Bavaria fetele si femeile tinere sunt "sfatuite" sa se "acopere"

mar sept. 8 , 2015
“Fetele germane trebuie sa-si acopere bratele si picioarele pentru a infrana poftele “refugiatilor” sirieni”, acesta este titlul unui articol din newobserveronline.com care socheaza si aminteste de invazia Germaniei de la mijlocul secolului trecut, atunci cand populatia feminina germana cu varste cuprinse intre 10 si 60 de ani a fost victima unor violuri in […]
Europeni, aveti grija sa va integrati in Noua Ordine Europeana! In Bavaria fetele si femeile tinere sunt "sfatuite" sa se "acopere", foto: captura TV Euronews

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News