Populația orașului Timișoara a fost inițiatoarea Revoluției romane. Intre 16 și 20 decembrie 1989, ea a purtat, de una singura, un inverșunat razboi cu unul dintre cele mai puternice și mai odioase sisteme represive din lume. A fost o incleștare cumplita pe care noi, timișorenii, o cunoaștem la adevaratele ei proporții.
De-o parte populația neinarmata, de cealalta parte Securitatea, Miliția, Armata și trupele zeloase de activiști ai partidului. Toate metodele și mijloacele de reprimare s-au dovedit insa neputincioase in fața dorinței de libertate a timișorenilor si hotararii lor de a invinge. Nici arestarile, nici molestarile, nici chiar asasinatele in masa nu i-au putut opri. Fiecare glonț tras a adus pe baricadele Revoluției alți o suta de luptatori. Și am invins.
Proclamatia de la Timisoara. Punctul 8 din proclamatie ar fi salvat Romania de la dezastrul actual
In 20 decembrie 1989, Timișoara a intrat definitiv in stapanirea populației, transformandu-se intr-un oraș liber, in marea inchisoare care devenise, in acele zile, Romania.
Din acea zi, intreaga activitate din oraș a fost condusa, de la tribuna din Piața Operei, de Frontul Democrat Roman, exponent in acel moment al Revoluției de la Timișoara.
In acea zi, armata a fraternizat cu demonstranții, hotarand sa apere impreuna cu ei victoria obținuta. In 21 decembrie, in Piața Operei, peste o suta de mii de glasuri scandau: “Suntem gata sa murim!” O serie de fapte intamplate in Romania indeosebi dupa 28 ianuarie 1990, vin in contradicție cu idealurile Revoluției de la Timișoara. Aceste idealuri nici nu au fost aduse la cunoștința opiniei publice romanești de catre mass-media centrala, decat parțial și confuz. In asemenea condiții, noi, participanții nemijlociți la toate evenimentele dintre 16 și 22 decembrie 1989, ne vedem nevoiți sa explicam intregii națiuni pentru ce au pornit timișorenii Revoluția, pentru ce au luptat și mulți și-au jertfit viața, pentru ce suntem in continuare hotarați sa luptam cu orice preț și impotriva oricui, pana la victoria deplina.
Urmăriți Glasul.info și pe Google News1. Revoluția de la Timișoara a fost inca din primele ei ore, nu doar anticeaușista ci și categoric anticomunista. In toate zilele Revoluției s-a scandat, de sute de ori: “Jos comunismul!”. In consens cu aspirația sutelor de milioane de oameni din Estul Europei, am cerut și noi abolirea imediata a acestui sistem social totalitar și falimentar. Idealul Revoluției noastre a fost și a ramas reintoarcerea la valorile autentice ale democrației și civilizație europene.
2. La Revoluția de la Timișoara au participat toate categoriile sociale. Pe strazile Timișoarei au cazut, secerați de gloanțe, unul langa altul, muncitori, intelectuali, funcționari, studenți, elevi, copii și chiar locuitori ai satelor, veniți in sprijinul Revoluției. Suntem categoric impotriva tehnicii, tipic comuniste, de dominație prin invrajbirea claselor și categoriilor sociale. Pe temeiul ideologiei “luptei de clasa” s-au urcat la putere bolșevicii in 1917, pe același temei, nomenclatura comunista romana a instigat dupa 1944 o clasa sociala impotriva alteia, a dezbinat societatea pentru a o supune mai ușor terorii. Avertizam impotriva pericolului repetarii acestei triste istorii și chemam muncitorii, intelectualii, studenții, țaranii și toate categoriile sociale la un dialog civilizat și constructiv, pentru a reface neintarziat unitatea din timpul Revoluției. Trebuie plecat de la realitatea ca toate aceste categorii sociale au fost oprimate in regimul comunist și nici una nu dorește astazi raul celorlalte.
3. La Revoluția de la Timișoara au luat parte oameni din toate categoriile de varsta. Chiar daca tineretul a fost preponderent, este drept sa recunoaștem ca oameni de toate varstele s-au batut cu aceeași darzenie pentru cauza Revoluției. Lista victimelor, deși incompleta, este o dovada in acest sens.
4. Pentru victoria Revoluției din Timișoara s-au jertfit, alaturi de romani, și maghiari, și germani, și sarbi și membri ai altor grupari etnice care de secole conlocuiesc in orașul nostru pașnic, in buna ințelegere. Timișoara este un oraș romanesc și european, in care naționalitațile au refuzat și refuza naționalismul. Invitam pe toți șovinii din Romania, indiferent ca sunt romani, maghiari sau germani, sa vina la Timișoara, la un curs de reeducare in spiritul toleranței și al respectului reciproc, singurele principii care vor domni in viitoarea Casa a Europei.
5. Inca in data de 16 decembrie, din primele ore ale Revoluției, una dintre lozincile cele mai des scandate a fost: “Vrem alegeri libere!” Ideea pluralismului a fost și a ramas una dintre cele mai scumpe timișorenilor. Suntem convinși ca fara partide politice puternice nu poate exista o democrație autentica, de tip european. Cu excepția celor extremiste, de stanga sau de dreapta, toate partidele au drept la existența in cetatea Timișoarei. In orașul nostru nu au fost atacate și devastate sediile partidelor politice, nici unul dintre membrii acestora nu a fost amenințat, insultat sau calomniat. Membrii partidelor politice sunt concetațenii noștri, sunt colegii noștri de munca, sunt prietenii noștri care au opinii politice. Democrația europeana inseamna libera exprimare a opiniilor politice, dialogul civilizat intre exponenții lor și competiția loiala pentru cucerirea adeziunii politice și, implicit, a puterii de stat. Am fi acceptat in sistemul democrației romanești și Partidul Comunist Roman, daca el nu ar fi fost compromis total și definitiv de catre nomenclatura sa, degenerand in fascism roșu. In țarile est europene in care partidele comuniste și-au pastrat minima decența, societatea le contesta in principiu, dar le tolereaza in fapt. La noi, partidul comunist a ajuns insa pana la genocid, și prin aceasta s-a autoexclus din societate. Nu-l vom tolera nici in principiu, nici in fapt, indiferent sub ce denumire ar incerca sa renasca.
6. Dupa patru decenii de educație și propaganda exclusiv comunista, exista in conștiința tuturor romanilor prejudecați aparținand acestei ideologii. Existența lor nu este o vina pentru purtator. Manipularea lor, insa, de catre grupuri interesate in renașterea comunismului și reinstaurarea lui la putere este un act contrarevoluționar. Pe lista de lozinci, multiplicata la xerox și imparțita in 28 ianuarie, demonstranților din Piața Banu Manta din București, se aflau și slogane vechi de 45 de ani. Identificarea, de pilda, a partidelor “istorice” cu partide vanzatoare de țara este un astfel de slogan și constituie o calomnie. Dimpotriva, activiștii comuniști de acum 45 de ani, dintre care unii au și astazi funcții importante in conducerea țarii, se fac vinovați de tradarea Romaniei și aservirea ei URSS-ului. Ei sunt cei care scandau atunci: “Stalin și poporul rus, libertate ne-au adus!” și nu membrii partidelor “istorice”. Aceștia din urma s-au opus transformarii Romaniei intr-un satelit al Moscovei și unii au platit cu viața aceasta indrazneala. Se impune redactarea de urgența a unei scurte, dar corecte, istorii a perioadei 1944-1950 și difuzarea ei in tiraje de masa.
7. Timișoara a pornit Revoluția impotriva intregului regim comunist și intregii sale nomenclaturi și nicidecum pentru a servi ca prilej de ascensiune politica a unui grup de dizidenți anticeaușiști din interiorul PCR-ului. Prezența acestora in fruntea țarii face moartea eroilor din Timișoara zadarnica. I-am fi acceptat poate in urma cu zece ani, daca la Congresul al XII-lea al partidului s-ar fi alaturat lui Constantin Parvulescu și ar fi rasturnat clanul dictatorial. Dar n-au facut-o, deși aveau și prilejul, și funcții importante, care le acordau prerogative. Dimpotriva, unii chiar au ascultat de ordinul dictatorului de a-l huli pe dizident. Lașitatea lor din 1979 ne-a costat inca zece ani de dictatura, cei mai grei din toata perioada, plus un genocid dureros.
8. Ca o consecința a punctului anterior, propunem ca legea electorala sa interzica pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatura, pe orice lista, al foștilor activiști comuniști și al foștilor ofițeri de Securitate. Prezența lor in viața politica a țarii este principala sursa a tensiunilor și suspiciunilor care framanta astazi societatea romaneasca. Pana la stabilizarea situației și reconcilierea naționala, absența lor din viața publica este absolut necesara. Cerem, de asemenea, ca in legea electorala sa se treaca un paragraf special care sa interzica foștilor activiști comuniști, candidatura la funcția de președinte al țarii. Președintele Romaniei trebuie sa fie unul dintre simbolurile desparțirii noastre de comunism. A fi fost membru de partid nu este o vina. Știm cu toții in ce masura era condiționata viața individului, de la realizarea profesionala pana la primirea unei locuințe, de carnetul roșu și ce consecințe grave atragea predarea lui. Activiștii au fost insa acei oameni care și-au abandonat profesiile pentru a sluji partidul comunist și a beneficia de privilegiile deosebite oferite de acesta. Un om care a facut o asemenea alegere nu prezinta garanțiile morale pe care trebuie sa le ofere un Președinte. Propunem reducerea prerogativelor acestei funcții, dupa modelul multor țari civilizate ale lumii. Astfel, pentru demnitatea de Președinte al Romaniei ar putea candida și personalitați marcante ale vieții culturale și științifice, fara o experiența politica deosebita. Tot in acest context, propunem ca prima legislatura sa fie de numai doi ani, timp necesar intaririi instituțiilor democratice și clarificarii poziției ideologice a fiecaruia dintre multele partide aparute. De-abia atunci am putea face o alegere in cunoștința de cauza, cu carțile pe fața.
Sursa: Integral pe ro.wikipedia.org
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Istoria ilustrata a Transilvaniei
By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop
Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures
By: Silvestru Moldovan
Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria
By: Silvestru Moldovan
Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat
By: Corvin Lupu
Oranki amintiri din captivitate
By: Dimitrie Bejan
Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale
By: Tiberiu Tudor
Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor
By: Gică Manole
