COMUNICAT
GRUPUL PENTRU ROMÂNIA (GpR) cere desfiinţarea Fondului PROPRIETATEA, prin abrogarea tuturor actelor normative prin care a fost înfiinţat şi pe baza cărora funcţionează acest fond de investiţii.
GpR solicită actualelor autorităţi ale statului român să recupereze capitalul în valoare de peste 4 miliarde de euro care a fost furat de la poporul român prin crearea acestui fond de investiţii şi trecut în proprietatea privată a unor grupuri de interese transnaţionale.
Fondul PROPRIETATEA a fost creat în baza Legii nr. 247/2005, lege adoptată prin asumarea răspunderii, cu sprijinul majorităţii parlamentare constituită de Alianţa DA (PDL şi PNL).
Oficial, Fondul Poprietatea a fost infiinţat pentru despăgubirea proprietarilor desposedaţi abuziv de regimul comunist. În realitate, Fondul a fost transformat într-un instrument de jefuire a poporului român de o însemnată parte a capitalului acumulat în aşa-zisa proprietate socialistă, a întregului popor.
Prin Hotărârea Guvernului nr.1481/2005, Fondul PROPRIETATEA a devenit proprietar asupra a 15-25% din capitalul companiilor energetice si de transport unde Statul Roman fusese făcut actionar prin Legea 15/1990: Petrom, Romgaz, Hidroelectrica, Transelectrica, Transgaz si toate societatile de transport, distributie si furnizare de electricitate, etc. La care se adaugă Poşta Română, Aeroportul Bucureşti, Administraţia Porturilor Maritime şi multe altele.
Practic, cine controleaza Fondul Proprietatea controleaza toate aceste companii, cele mai multe de importanta strategica pentru Romania.
Ulterior, tot felul de “investitori strategici”, cu tot felul de falsuri, cu complicitatea Agenţiei Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, ANRP, dar şi a multor instanţe judecătoreşti, au devenit proprietarii Fondului PROPRIETATEA, în final, acest Fond ajungâd să fie controlat de către miliardarul Paul Singer, unul dintre cei mai mari rechini financiari transnaţionali.
GpR solicită actualelor autorităţi ale statului român să recupereze nu numai capitalul în valoare de peste 4 miliarde de euro furat prin Fondul PROPRIETATEA, ci tot capitalul de care poporul român a fost deposedat prin Legea 15/1990 şi actele normative adoptate în baza acestei legi neconstituţionale.
Dacă actualele autorităţi ale statului român vor rămâne surde la solicitările noastre, nu ne rămâne decât să încredinţăm aceste solicitări noului stat român, cel care va fi creat prin adoptarea Constituţiei Cetăţenilor, dar actualele autoritaţi vor trebui să răspundă pentru prejudiciile provocate, între timp, poporului român, nu numai politic, ci şi material şi penal.
9.03.2016
Sursa: Constantin Cojocaru
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri