CENTRUL ACADEMIC INTERNAȚIONAL EMINESCU – CHIȘINĂU!

Este amfiteatrul Basarabiei contemporane și a antichității ei, este o constelație care adună inteligența și excelența Basarabiei Românești. Are spiritul absolut și cosmic al Voievodului Limbii Române, Domnul Mihai Eminescu, iar cine intră în acest templu se botează în duhul marilor voievozi și cărturari români, înălțători de mânăstiri sacre și școli înțelepte, pline cu sfinți și apostoli românești.

Doamna Elena Dabija veghează existența acestei împărății spirituale a Basarabiei, dânsa este o domniță cu aură domnească. Îi calcă pragul academicieni, poeți, actori, cântăreți, medici, jurnaliști, scriitori, elite ale vieții culturale și științifice. Iar luceferii de mâine ai Basarabiei Românești, copiii, o înconjoară cu multă iubire și adorație, la fel ca pe o Zână din povești. Nici iubirea noastră nu este mai puțină.

CENTRUL ACADEMIC INTERNAȚIONAL EMINESCU – CHIȘINĂU!

Am fost și eu oaspetele domniței cu aură domnească, Elena Dabija. Am intrat cu o singură inimă în acest sanctuar al Basarabiei, și am plecat în dar cu toate inimile fraților și surorilor de peste Prut. Eu însumi am devenit un râu pe care curg aceste bătăi de inimi românești. Reverența mea, minunată domniță cu aură domnească! Voi povesti în alt timp despre titanii pe care i-am întâlnit acolo.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Laurian Stănchescu, scriitor și jurnalist român.

Foto: Centrul Academic Internațional Eminescu

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Laurian Stănchescu

Laurian Stănchescu, scriitor și jurnalist român.

Lasă un răspuns

Next Post

Romanii din principatele Moldovei si Valahiei intr-un manual italian din 1843

sâm aug. 6 , 2016
Romanii din principatele Moldovei si Valahiei sunt prezentati intr-un manual italian de geografie universala publicat in anul 1843 ca fiind principala populatie din cele doua provincii romanesti. Intitulat “Curs de geografie universala”, manualul italian publicat in anul 1843 ii mentioneaza pe romani (rumuni) ca facand parte din populatia principatelor Moldovei si […]
Romanii din principatele Moldovei si Valahiei intr-un manual italian din 1843

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News