Construcția podului rutier peste Prut, în zona localității Zagarancea, o prioritate pentru Republica Moldova și România.
Proiectul de construcție a podului rutier de peste Prut, din zona localității Zagarancea, raionul Ungheni rămâne o prioritate pentru Republica Moldova și România. Despre acest lucru a anunțat viceministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor al Republicii Moldova, Vitalie Rapcea și secretarul de stat al Ministerului Transporturilor din România, Maria Magdalena Grigore, în cadrul unei întrevederi avute joi, 9 februarie 2017, la București. Astfel, cele două părți au convenit să încheie un Acord interguvernamental în care să fie stipulate obligațiile prioritare comune.
Urmează ca în cel mai scurt timp să fie avizate toate autorizațiile de mediu din Republica Moldova și România, iar până la sfârșitul trimestrului II al anului curent să fie semnat acordul interguvernamental între cele două state. Până atunci, vor fi efectuate întâlniri tehnice între experții din domeniu.
Construcția podului rutier peste Prut, în zona localității Zagarancea, o prioritate pentru Republica Moldova și România
În cadrul întrevederii s-a discutat și despre intenția de modificare a podului feroviar Fălciu-Cantemir, pentru a putea permite și circulația transportului rutier. Autoritățile române au salutat inițiativa părții moldovenești de a dezvolta această cale de acces, așa că în cel mai scurt timp va fi elaborat un studiu de fezabilitate care va lua în considerare toate aspectele tehnice şi organizatorice pentru realizarea unui pod mixt (rutier şi feroviar) la trecerea de frontieră.
La ședința desfășurată la București, au participat și șefii direcțiilor din cadrul MTID, care de asemenea au pus în discuție cu colegii români, problemele din domeniul gestionat. Un subiect l-a constatat reparația podului feroviar Galați-Giurgiulești, care impune efectuarea lucrărilor de reabilitare a acestuia în condițiile închiderii totale a traficului peo perioadă de 90 de zile. Astfel, cele două părți au convenit să creeze un grup de lucru mixt ,.
Cele două părți au convenit să desfășoare cât mai curând o ședință a Comisiei Mixte în domeniul transportului rutier, pentru a analiza și soluționa problemele apărute în urma procedurii de deschidere și derulare a unor servicii regulate de transport rutier de persoane între Republica Moldova și România.
Un alt subiect destul de important a fost colaborarea în domeniul transportului aerian. Astfel, s-a decis că colaboratorii MTID vor efectua o vizită de lucru la autoritățile aeronautice din România pentru schimb de experiențe. Urmează să fie încheiată o declarație de intenție între Centrul de Investigații și Analiză pentru siguranța aviației civile din România, și Comisia permanentă pentru investigarea evenimentelor aeronautice a Republicii Moldova, privind cooperarea și asistența în domeniul investigării accidentelor și incidentelor din aviația civilă.
De asemenea, România va oferi asistență și schimb de experiență și colaboratorilor ServiciuluiTransport Naval a MTID, pentru schimb de experiență, dar va oferi și suport metodologic pentru implementarea sistemului electronic de colectare a vinietei .
La finalul întrevederii, cele două părți au convenit să intensifice întâlnirile la nivel de secretar de stat – viceministru pentru a exista o cooperare cât mai eficientă. Următoarea întâlnire urmează să se desfășoare la Chișinău, în luna septembrie a acestui an.
Sursa: Iurie Chirinciuc, mtid.gov.md
Foto: Comuna Zagarancea, R-nul Ungheni
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri