La 14 februarie 1888 s-a inaugurat Ateneul Român.Clădirea Ateneului Român a fost construită între anii 1886 și 1888, la insistentele lui Constantin Esarcu, folosind planurile arhitectului francez Albert Galleron, iar strangerea de fonduri s-a facut pe bază de subscripție publică, sub lozinca „Dați un leu pentru Ateneu”.
Ateneul Român este o sala de concerte situata in Bucuresti, cladirea fiind realizata printr-o imbinare a stilului neoclasic cu cel eclectic, iar in prezent adaposteste si sediul Filarmonicii „George Enescu”.
Amplasamentul ales de oficialitatile vremii pentru constructia Ateneului Român a fost Grădina Episcopiei, o bucata de teren ce apartinea la acel moment familiei Văcăreștilor. Pentru constructia Ateneului, arhitectul francez Charles Garnier, autorul planurilor cladirii “Opéra Garnier” din Paris, l-a recomandat pe un alt arhitect francez, Albert Galleron.
La 14 februarie 1888 s-a inaugurat Ateneul Român
Incepand cu anul 2004, Ateneul Român este inscris pe Lista Monumentelor Istorice, fiind una dintre cladirile emblematice ale Patrimoniului European si catalogat drept un monument de arhitectura de grupa valorica A, de valoare nationala si universala.
Importanta monumentului este confirmata si printr-o lege de protectie, Legea nr.5/2000, Lege privind aprobarea Planului de Amenajare a Teritoriului Național-PATN, Secțiunea III, Zone protejate, Valori de patrimoniul cultural de interes național, (monumente istorice de valoare națională, excepțională).
Cu ocazia aniversarii a 50 de ani de la semnarea, la 25 martie 1957, a Tratatului de la Roma, care a instituit Comunitatea Economică Europeană, in ziua de 21 martie 2007 a fost montata pe zidul Ateneului Român o placa pentru a marca includerea monumentului in lista Patrimoniului European.
Glasul.info
- 20 Iunie 1942 – O pagină dramatică din istoria Transilvaniei: uciderea lui Lungu Ioan, un bătrân român de 70 de ani din satul Vânători, Cluj - 20 iunie 2025
- 19 Iunie 1821 – A avut loc Bătălia de la Drăgășani, între forțele otomane ale lui Derviş Paşa și Eteria greacă condusă de Alexandru Ipsilanti - 19 iunie 2025
- 19 Iunie 1824 – Răscoala de la Şepreuş din județul Arad, răscoala țăranilor români împotriva opresiunii maghiare - 19 iunie 2025