Crucea de pe Caraiman va dăinui în Veac
O inițiativă românească: domnul Codrin Munteanu, Secretarul general al Ministerului Apărării Naționale, român din Covasna, va coordona lucrările de consolidare și reabilitare a Monumentului Eroilor ”Crucea Caraiman”.
Acest demers se înscrie perfect în logica întregii sale activități de până acum, domnul Munteanu fiind un demn susținător al identității naționale, al tradițiilor românești, călcând astfel pe urmele tatălui domniei sale, cinstind memoria înaintașilor care si-au dat viața pentru țară.
Crucea de pe Caraiman va dăinui în Veac
Am avut onoarea să-l întâlnesc pe domnul Codrin Munteanu și de fiecare dată am văzut în ochii lui determinarea unui om ce-și duce misiunea până la capăt.
Sunt sigur că și acum va izbândi în această lucrare deosebit de grea pe care a început-o.
Dumnezeu să vă ajute!
Autor: Mihai Tîrnoveanu
Nota noastra: Este absolut laudabil faptul ca mai exista si asemenea initiative romanesti, venite din partea unor oameni care n-au uitat inca ce inseamna cu adevarat Patria si Neamul in care s-au nascut. Crucea Eroilor Neamului este un monument construit cu scopul de a cinsti memoria eroilor neamului ce s-au jertift pentru Patrie in Primul Razboi Mondial. Monumentul a fost inaltat pe șaua masivului Caraiman, la initiativa Reginei Maria si a Regelui Ferdinand I al României, pentru a putea fi vazut de la o distanta cat mai mare cu putinta.
Donează pentru Glasul.info!
În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro) Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram
Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri
O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii
Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul
Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.
Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu
Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan
Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor
Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole
Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.