Zilele Iancului 2017 la Ianculesti
Editia din acest an a Zilelor Iancului nu a trezit interesul satenilor. Au fost mai multi participantii veniti din afara localitatii. Datorită prezentei prim-vicepresedintelui Asociatiei fostilor refugiati si expulzati in urma Dictatului de la Viena, Florin Gădac, în acest an a fost posibilă premierea decentă a celui mai în vârstă refugiat, Toader Gheorghe, noteaza pagina de Facebook a buletindecarei.ro.
Zilele Iancului au debutat in acest an duminca, pe 27 august, în satul Ianculeşti. Participarea a fost modesta din punctul de vedere al asistentei si participarii, fara prea multi localnici, manifestarile debutand cu intonarea imnului national si oficierea unui serviciu religios de catre cei doi preoti din localitate.
Zilele Iancului 2017 la Ianculesti
Primarul Kovacs nu a avut nici el o alocutiune prea mobilizatoare, astfel ca se explica pe undeva de unde si prezenta atat de modesta la un asemenea eveniment care altadata strangea toata suflarea satului.
O alocutiune emotionanta a fost insa rostita de catre doamna Cecilia Marinescu din partea prefecturii, iar din partea Consiliului Judeţean, o alocutiune a domnului Ciprian Ardelean.
Domnul Mircea Dobra a fost reprezentatul Societatii cultural patriotice Avram Iancu, iar din partea parlamentarilor sătmăreni a vorbit fostul ministru Gabriel Leş. A.
S-au depus coroane din partea mai multor institutii si asociatii, respectiv din partea Prefecturii, a Primariei Carei, a Societatii cultural patriotice Avram Iancu, din partea Unirea 2009 Carei, a Asociaţiei foştilor Refugiaţi filiala Carei, a Consiliului Judeţean, si a formatiunilor politice PSD si ALDE din Carei.
- În România românii cer în stradă dreptul la învățământ în Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sfântu-Gheorghe - 23 mai 2025
- 17 Mai 1876 – Hristo Botev și cetnicii lui pleacă din București spre Giurgiu pentru a reîncepe răscoala înăbușită între timp de turci - 17 mai 2025
- 17 Mai 1653 – Are loc Bătălia de la Finta, între armata moldoveană condusă de Vasile Lupu şi cea munteană, condusă de Matei Basarab - 17 mai 2025