Fanii nationalei de fotbal revoltati: La fel ca şi nulul de la naţională, nulul din capu’ la ţară e venit de nicăieri, e plătit regeşte, i se fac toate hatârurile şi se speră c-o să facă lucru nemţesc

La fel ca şi nulul de la naţională, nulul din „capu’ la ţară” e venit de nicăieri, e plătit regeşte, i se fac toate hatârurile şi se speră c-o să facă „lucru nemţesc”.

Una dintre cele mai critice reactii, atat la dezastrul din politica romaneasca cat si la cel din fotbalul romanesc, vine din partea unui roman dezamagit de „lucrul nemţesc” infaptuit in cele doua domenii pomenite mai sus.

“Se-aude că în 2014, la Federaţia Română de Fotbal, sfânta securitate Securitatea a dat o lovitură de palat, instalând o nulitate. Motivarea instalării lui Burleanu la FRF a fost aceea că ăia de dinainte erau corupţi şi nu e bine cu corupţia. Pentru a tăia picioarele aripii aflate pe vremea aceea la manetele Federaţiei, porcuroraşii au fost puşi pe repede-înainte să întocmească dosare şi să bage la puşcărie toată „floarea cea vestită” de atunci din fotbal. Aşa au cunoscut aroma bulăului fraţii Becali, vărul lor Gigi, agăţat cu dosare aberante, multipotentul Borcea s.a.m.d. Până şi bietul nea Jean Pădureanu, om bătrân, care n-a făcut altceva decât să navigheze prin ape tulburi şi să-şi ţină echipa la suprafaţă, a cunoscut binefacerile penitenciarului de la care, de altfel, i s-a tras şi cartonaşul roşu al vieţii. Aşadar, ăia de dinainte, nişte corupţi ordinari, făceau afaceri bănoase pe spatele bietului nostru fotbal. Se sufoca lumea, nu altceva! Astfel încât era nevoie de o schimbare, de o curăţare a trebşoarelor.”, a postat  Dan Diaconu pe contul sau de Facebok

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

La fel ca şi nulul de la naţională, nulul din „capu’ la ţară” e venit de nicăieri, e plătit regeşte, i se fac toate hatârurile şi se speră c-o să facă „lucru nemţesc”

[info]Back to School, reduceri de pana la 60%[/info]

“Aşa s-a întronizat Burleanu. Care, uns stăpân absolut, a făcut lucru temeinic: a pus antrenor neamţ la echipa naţională, de care n-auzise nimeni, plătit regeşte şi căruia i s-au făcut toate hatârurile. De ce s-a pus un neamţ? Păi fix de-aia, ca să facă treabă nemţească. Şi-a făcut-o, băgând nemţeşte naţionala într-o gaură în care n-a mai fost niciodată în istorie.

Cred aşadar că este momentul să facem un scurt bilanţ al schimbării de macaz din 2014. De fapt bilanţul e extrem de scurt: s-a jucat la zero şi s-a reuşit deplin. România nu mai are fotbal de club, nu mai are echipă naţională, adică, per total, NU MAI ARE FOTBAL! Dintr-o putere mondială atât din punct de vedere sportiv(într-o perioadă eram cap de serie), dar şi administrativ(oamenii din fotbalul autohton au jucat în liga mare a federaţiilor la nivel european şi mondial), România a ajuns un pigmeu insignifiant de talia Albaniei sau Insulelor Feroe de pe vremuri.

Erau ăia de dinainte corupţi? Erau, cu siguranţă! Însă corupţii ăia nu erau proşti. Erau şmecheri, ştiau să-nvârtă banul şi transformaseră atât campionatul cât şi naţionala în chestii de top în jurul cărora se învârteau mulţi bani.

Părerea mea e că ăia care-au instalat coada de topor acolo n-au făcut altceva decât să amuşineze după bani. Ca să nu se mai ducă banul la „corupţi”, ci la preacinstiţii care au derogare de la „să trăiţi”. Jucăria a mai mers inerţial ceva timp, după care s-a stricat, iar acum stă să moară. Şi prostovanii căţăraţi în funcţii stau şi fluieră a pustiu acuzând ba cluburile, ba vremea, ba extratereştrii. Că trebuie să dea o explicaţie, iar aia reală – cum că sunt prea proşti – e inacceptabil de apăsătoare.

Fenomenul pe care-l vedeţi în fotbal a fost repetat în societatea românească până la absurd. Vă mai amintiţi de privatizări? În loc să se ajungă la eficientizări ale economiei s-a transformat totul, peste noapte, în fier vechi. De ce? Pentru că proşti. Aţi privit la şosele, la infrastructură? E totul zero. De ce? Pentru că proşti. Mai ţineţi minte episoadele băncilor particulare? Credit Bank vă mai spune ceva, Bankcoop, Banca Internaţională a Religiilor sau chiar Banca Populară? Dar Bancorex vă mai spune ceva? Vă mai amintiţi cine se căţărase în vârful piramidei? Totul e scrum. Istorie. Doar atunci când mergeţi să cumpăraţi benzină ar trebui să vă amintiţi că o parte din banii pe care-i daţi pe litrul de carburant se duc în acoperirea găurii respective. Pentru că proşti!

Poate că am ajuns la momentul limită la care trebuie să tragem linie şi să vedem care-i de fapt problema. Hai să stăm strâmb şi să judecăm drept. Ce e mai grav pentru societate: prostia sau corupţia? Hai să judecăm limpede şi să vedem de ce trebuie să ne ferim mai întâi. Corupţia, cu siguranţă, este un fenomen devastator. Însă, ca să existe corupţie trebuie să existe bani. Şi ca să existe bani ei trebuie fabricaţi cumva. Iar ăia cărora li se spune generic „corupţi”, cel puţin au ştiut să facă bani, să construiască o roată care să se-nvârte.

Proştii, pe de altă parte, indiferent cât ar fi de cinstiţi nu-s capabili de nimic. Dacă vreţi un exemplu recent, priviţi la măreţele realizări ale limbricului Cioloş: zero absolut. În toate domeniile, pe toată linia. Ca şi în cazul FRF, în cazul guvernării s-a dat o lovitură de palat pentru că securitatea amuşina după bani. S-a considerat că roata economiei se învârte de la sine, astfel încât e timpul „să ne punem cadrele noastre de nădejde”. Au fost puse, iar rezultatul nu s-a lăsat aşteptat: căruţa aproape s-a prăbuşit. Iar proştii începuseră să fluiere a pustiu, arătând ba spre „contextul nefavorabil”, ba spre „vremuri”, ba spre extratereştrii. Tipic.

De ce v-am spus toate acestea? Simplu, ca să vă reamintesc faptul că securitatea, la fel ca Burleanu de la FRF, a instalat un preşedinte neamţ în fruntea ţării. La fel ca şi nulul de la naţională, nulul din „capu’ la ţară” e venit de nicăieri, e plătit regeşte, i se fac toate hatârurile şi se speră c-o să facă „lucru nemţesc”. Uitaţi-vă la naţionala de fotbal şi daţi speranţele la o parte: singurul lucru de care sunt capabili proştii e să strice iremediabil mecanismelepe care sunt puşi să le managerieze. Astfel încât, dacă încă vă mai puneţi speranţele în Iohannis, rugaţi pe cineva să vă facă o evaluare obiectivă deoarece în mod sigur suferiţi de prostie cronică!”, mai adauga Dan Diaconu in postarea de pe contul sau de Facebook

 

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânismContact: redactie@glasul.info

Lasă un răspuns

Next Post

Liviu Plesoianu: Este timpul ca SUA să trimită un alt ambasador în România. Va deveni SUA cu adevărat PARTENERUL României sau va continua să ne trateze ca pe o COLONIE?

mar sept. 5 , 2017
Liviu Plesoianu: Este timpul ca SUA să trimită un alt ambasador în România. Va deveni SUA cu adevărat PARTENERUL României sau va continua să ne trateze ca pe o COLONIE? Cand românii l-au vazut inlocuit si plecat din tara pe Mark Gitenstein au crezut ca pot in sfarsit rasufla usurati pentru […]
Liviu Plesoianu: Este timpul ca SUA să trimită un alt ambasador în România. Va deveni SUA cu adevărat PARTENERUL României sau va continua să ne trateze ca pe o COLONIE?

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News