libris.ro

Deputat Constantin Codreanu: ”Cartea românească să circule liber între cele două maluri ale Prutului, fără filtre etnice discutabile, de sorginte sovietică!”

Deputat Constantin Codreanu: ”Cartea românească să circule liber între cele două maluri ale Prutului, fără filtre etnice discutabile, de sorginte sovietică!”

Deputat Constantin Codreanu: ”Cartea românească să circule liber între cele două maluri ale Prutului, fără filtre etnice discutabile, de sorginte sovietică!”. 

Miercuri, 11 octombrie, deputatul PMP Constantin Codreanu, președinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, a prezentat o declarație politică la tribuna Camerei Deputaților, cerând Guvernului României condiționarea oricărui ajutor acordat Guvernului Republicii Moldova cu deblocarea donațiilor de carte românească pentru bibliotecile de peste Prut și eliminarea obligațiilor de avizare și aprobare prealabilă atunci când aceste donații sunt transmise instituțional.

Președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării a declarat următoarele:
”Peste 27 de milioane – acesta este deficitul de carte românească din bibliotecile publice și școlare din Republica Moldova. Totodată, aceste biblioteci cuprind milioane de cărți editate în timpul ocupației sovietice cu alfabet rusesc sau în limba rusă, marcate ideologic, un adevărat balast.
Cărțile vechi moștenite din comunismul sovietic nu pot fi casate decât dacă sunt înlocuite cu altele noi. În foarte multe biblioteci școlare lipsesc operele literare studiate conform programei școlare. Guvernul nu finanțează dotarea bibliotecilor sătești, sarcina revenindu-le primăriilor destul de sărace.

Deputat Constantin Codreanu: ”Cartea românească să circule liber între cele două maluri ale Prutului, fără filtre etnice discutabile, de sorginte sovietică!”

Administrațiile locale și instituțiile din România au transmis importante donații de carte către bibliotecile din Republica Moldova, la cererea lor. De fiecare dată inițiativele instituțiilor din România s-au izbit de piedici legislative și birocratice descurajante, cu accente de cenzură culturală, ideologică și etnică, ridicate de către legislația și structurile guvernamentale ale Republicii Moldova.
Au existat multiple cazuri când camioane cu cărți în limba română, donate de consilii județene sau primării din dreapta Prutului înfrățite cu raioane și primării din stânga Prutului, așteptate de bibliotecile din Republica Moldova, au fost întoarse din vama moldoveană pe motivul lipsei unei hotărâri a Comisiei interdepartamentale abilitate cu ”administrarea şi coordonarea activităţii de recepţionare şi distribuire eficientă a ajutoarelor umanitare”.
Aceleași probleme le întâmpină Patriarhia Română atunci când transmite donații de carte de cult și religioasă către Mitropolia Basarabiei, așezământul său canonic local.Comisia-filtru de la Chișinău nu decide dacă nu are și alte avize a căror obținere durează.
Potrivit 22 prim ”Introducerea în ţară a literaturii şi obiectelor cu semnificaţie culturală sau etnică” al Legii cu privire la ajutoarele umanitare acordate Republicii Moldova nr. 1491 din 2002, ”Introducerea în ţară a manualelor şcolare, a literaturii ştiinţifice şi metodologice, precum şi a suporturilor didactice cu caracter informativ, se efectuează în baza avizului Ministerului Educaţiei şi, după caz, al Academiei de Ştiinţe a Moldovei”.
Procedurile de transmitere din România către o bibliotecă din Republica Moldova, fie că este vorba despre 10 cărți sau 1000, calificate ca având ”semnificație etnică”, durează, de obicei, câteva luni. Prin ”obiecte cu semnificație etnică”, legea moldoveană are în vedere inclusiv tricolorul românesc și orice reproducere a simbolurilor naționale ale României, în condițiile în care circa un milion de cetățeni ai Republicii Moldova și-au redobândit cetățenia română.În această situație, cer Guvernului României să condiționeze acordarea oricărui ajutor Guvernului Republicii Moldova de deblocare a donațiilor de carte românească pentru bibliotecile de peste Prut, prin eliminarea obligațiilor de avizare și aprobare prealabilă atunci când aceste donații sunt transmise instituțional”.
Deputatul Constantin Codreanu li s-a adresat, de asemenea, cu un mesaj oficial tranșant, guvernanților de la Chișinău:

”Totodată, fac apel oficial către Guvernul și Parlamentul Republicii Moldova nu doar să vorbească despre două inimi gemene care bat la fel, ci să anuleze condiționarea donațiilor de carte românească făcute, la cerere, de către instituții din România, bibliotecilor și primăriilor din Republica Moldova. Domnule președinte al Parlamentului de la Chișinău, Andrian Candu, domnule prim-ministru Pavel Filip, inimile gemene vor bate la fel atunci când cartea românească va circula liber între cele două state ale noastre, fără filtre etnice discutabile, de sorginte sovietică!”.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


Comunicat de presa primit de la președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, domnul deputat Constantin Codreanu (Grup PMP)

 

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 10 books

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2 - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1 - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info