Comunicat de presa al Guvernului României: România și Bulgaria continuă colaborarea pe proiectele comune

Comunicat de presa al Guvernului României: România și Bulgaria continuă colaborarea pe proiectele comune

Viceprim-ministrul Ion-Marcel Ciolacu s-a întâlnit astăzi, la Palatul Victoria, cu o delegație a Adunării Naţionale a Republicii Bulgaria, condusă de președintele Dimitar Borisov Glavchev.

Pe agenda discuțiilor s-au aflat teme de interes precum intensificarea relațiilor bilaterale între cele două țări vecine, susținerea proiectelor comune în infrastructură, securitate energetică (proiectul BRUA), turism, comunicații, programe legate de Balcanii de Vest sau de Strategia Dunării, migrație, precum și întărirea relațiilor de colaborare la nivel parlamentar. ”Trebuie să stabilim proiectele comune și să ne unim forțele. Este nevoie să avem o voce comună, pentru că în felul acesta vom avea de câștigat”, a menționat vicepremierul Ion-Marcel Ciolacu.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


apiland.ro

Comunicat de presa al Guvernului României: România și Bulgaria continuă colaborarea pe proiectele comune

Oficialii celor două state au subliniat nevoia dezvoltării infrastructurii între România și Bulgaria și extinderea proiectelor pentru asigurarea legăturii cu Grecia. Vicepremierul român a evocat bunele relații dintre România și Bulgaria, exprimându-și convingerea că cele două state vor continua proiectele comune pe Strategia Dunării.

În cadrul întâlnirii a fost evidențiată buna colaborare a prim-miniștrilor român și bulgar, precum și a miniștrilor responsabili pentru pregătirea preluării președinției rotative a Consiliului UE. Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, prezent la întrevedere, a subliniat faptul că România și Bulgaria au multe puncte convergente în problematica europeană, iar deținerea președinției Consiliului UE poate accentua cooperarea și prietenia dintre cele două țări vecine. 

În ceea ce privește Balcanii de Vest, președintele Adunării Naționale a Republicii Bulgaria a arătat că țara sa este gată să împărtășească statelor din  regiune experiența comună dobândită în drumul spre aderarea la UE. ”Trebuie să arătăm perspectiva europeană țărilor care vor să adere la UE”, a spus președintele Dimitar Borisov Glavchev.

Alături de vicepremierul Ion-Marcel Ciolacu, la reuniunea de la Palatul Victoria, au mai participat ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, și consilierul de stat Florin Vodiță, iar din delegația bulgară au făcut parte, alături de președintele Dimitar Borisov Glavchev, reprezentanți ai tuturor grupurilor politice din parlamentul bulgar.

Sursa: http://gov.ro

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă. Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Lasă un răspuns

Next Post

Scurt omagiu organizat la Târnava de Criș pentru cei peste 1000 de moti ucisi in 1848

lun nov. 13 , 2017
Scurt omagiu organizat la Târnava de Criș pentru cei peste 1000 de moti ucisi in 1848 Lupta de la Târnava de Criș, judeţul Hunedoara, a fost un conflict armat intre armata si miliţiile maghiare si armata austriaca si miliţiile române in timpul revoluţiei de la 1848-1849 din Transilvania (1^). Se vorbeste din pacate poate […]
Scurt omagiu organizat la Târnava de Criș pentru cei peste 1000 de moti ucisi in 1848, Foto: facebook.com/profile.php?id=100009270672021

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
libris.ro