Progresistii de la Ziarul de Iaşi au fost luati la ochi de presa centrala: “Securitatea comunistă a învins”
Intr-un articol in care se straduiesc sa arate cat de mizerabil este atacul celor de la R22 la adresa unor personalitati care se regaseau pe o lista din arhiva fostei securitati comuniste, cei de la cotidianul.ro ajung sa-i ia la ochi si pe “securicii” progresisti de la Ziarul de Iaşi.
Dupa asa zisa dezvaluire a celor de la R22, Ziarul de Iaşi a publicat pe prima sa pagina ca ilustratie pentru lista cu turnatori, o imagine a profesorului Ioan Caproşu, fostul decan al Facultăţii de Istorie. Insa cei de la cotidianul.ro remarca ceva foarte interesant. In vreme ce poza profesorului Ioan Caproşu e pusa cap de afis, nu acelasi lucru se intampla si cu Daniel Condurache, actual prorector al Universităţii „Gh. Asachi“, prezent si el pe o lista similara.
Progresistii de la Ziarul de Iaşi au fost luati la ochi de presa centrala: “Securitatea comunistă a învins”
De o buna bucata de vreme, cei de la Ziarul de Iaşi par a fi intr-un soi de intrecere cu USR si cu alte soiuri de progresisti, precum si cu alti “#haştagieni”, mai ales atunci cand vine vorba de atacuri la adresa valorilor conservatoare, la ortodoxie, la nationalism, erijandu-se pe plan local intr-un adevarat far al marxismului cultural, raspandindu-şi “lumina” neomarxismului catre mase.
Nu este sarbatoare creştin ortodoxa mai importanta la care cei de la Ziarul de Iaşi sa nu-şi verse veninul, sau macar sa scuipe putin, sa zgaraie, sa faca ei macar vreo remarca tendentioasa sau sa mai arunce niste invective “voalate” la adresa ortodoxiei, a “habotnicilor ortodocşi”, a familiei traditionale si a retrograzilor care nu vor sa primeasca “lumina” progresismului propovaduita de barzii marxismului cultural de la ZDI.
Ultimele postari ale lui Glasul.info (vezi toate)
- 5 Iulie 1484 – începea Bătălia pentru cetatea Chilia. În vara anului 1484 otomanii au atacat cetatea-port Chilia în vederea extinderii ariei de dominație turcească în nordul Dunării de Jos - 5 iulie 2025
- 4 Iulie 1848 – Românii din Munții Apuseni încep să se înarmeze, sub conducerea lui Avram Iancu - 4 iulie 2025
- 3 Iulie 1910 – Român amendat de unguri pentru că pe harnașamentul calului erau prezente cele trei culori ale tricolorului românesc - 3 iulie 2025