Ziua Internațională a Astronomiei serbată la Bârlad

Ziua Internațională a Astronomiei serbată la Bârlad
În data de 21 aprilie 2018, Observatorul Astronomic din cadrul Muzeului “Vasile Pârvan” din Bârlad, va organiza o activitate de promovare a astronomiei: Ziua Internaţională a Astronomiei (Astronomy Day).
Ziua Astronomiei se aniversează în fiecare an, într-o zi de sâmbătă din luna aprilie sau mai, când Luna este în preajma fazei de Primul Pătrar.
Mișcarea a început în California (SUA) în anul 1973, când astronomul amator Douge Berger (președintele clubului local Astronomical Association of Northern California), a decis că decât să invite oamenii să participe la o seară de observații astronomice într-un loc îndepartat de oraș, mai bine ar fi ca clubul de astronomie să organizeze observaţii astronomice în mijlocul orașului, și să arate obiectele cerești publicului trecător, care altfel nu ar avea ocazia să privească printr-un telescop.
Anul acesta Ziua Astronomiei se va aniversa pe 21 aprilie, şi ca în fiecare an echipa de la Observatorul Astronomic al Muzeului “Vasile Pârvan” se va implica în mai multe activităţi publice, ce au ca principal obiectiv promovarea şi popularizarea astronomiei.
Cu acest prilej la evenimentul dedicat Zilei Internaţionale a Astronomiei din 21 aprilie 2018, o să avem ca invitat special pe astronomul amator Daniel BERTEŞTEANU de la Astroclubul
Bucureşti. Prezentarea publică va avea loc la ora 18.30, la sediul Observatorului Astronomic din str. Republicii nr. 235. Observaţiile astronomice din stradă se vor desfăşura în zona centrală a oraşului, parcul “Victor Ion Popa”, (la strada principală), orele 20.30 – 21.30.
Observaţiile astronomice se vor desfăşura numai dacă cerul va fi senin!
Ultimele postari ale lui Glasul.info (vezi toate)
- Senatoarea Diana-Iovanovici Șoșoacă anunță că îi face plângere penală medicului care încearcă să-și constrângă pacienții să se vaccineze - 15 ianuarie 2021
- Un avocat ieșean încearcă să smulgă răspunsuri de la autorități privind vaccinarea, susținând că în România “cetățenii de rând nu au acces la anumite informații de ordine publică” - 15 ianuarie 2021
- Un grup de patrioți împarte Icoana Maicii Domnului Prodromiţa, românilor din comunitățile istorice - 14 ianuarie 2021