În Republica Moldova, 27 aprilie este ziua drapelului național, tricolorul românesc
Tricolorul românesc, simbolul independenței și suveranității, a fluturat pentru prima dată pe clădirea Parlamentului din Republica Moldova la 27 aprilie 1990, înlocuindu-l pe cel sovietic. Printr-o hotărâre a Parlamentului Republicii Moldova din 23 aprilie 2010, ziua Drapelului de stat este sărbătorită începând cu 2010 în fiecare an la data de 27 aprilie.
“La 13 ianuarie și 24 ianuarie 1990 au avut loc ședințele Comisiei Prezidiului Sovietului Suprem al RSSM, în cadrul cărora au fost ascultate comunicările celor trei grupuri de lucru în domeniul cercetării simbolicii. Participanții la discuție „au împărtășit părerea unanimă a grupurilor de lucru că întoarcerea tricolorului, simbolicii lui într-o perioadă de renovare revoluționară a societății noastre vine din perpetuitatea conștiinței, spiritualității neamului nostru și acceptarea, recunoașterea lui nu ar fi decât un act de echitate istorică…””
În Republica Moldova, 27 aprilie este ziua drapelului național, tricolorul românesc
Ziua drapelului de stat este marcată în Republica Moldova începând cu anul 2010. Tricolorul românesc a fost desemnat drapel oficial al Republicii Moldova de primul Parlament pe 27 aprilie 1990. Înainte de sfințirea și de arborarea drapelului, în acest an s-a ținut un moment de reculegere in timpul ceremoniei solemne de la Ministerul Apărarii al Republicii Moldova în memoria lui Gheorghe Vrabie, autorul stemei de stat.
“Arborarea tricolorului pe clădirea Parlamentului la 27 aprilie 1990 în locul celui sovietic, a însemnat pentru noi curaj și libertate. Mai ales pentru că acest moment a venit după ce mii de oameni au cerut înfășurați în tricolor limba română”, a declarat premierul Republicii Moldova Pavel Filip în timpul ceremoniei solemne de la Ministerul Apărării unde a fost marcată Ziua simbolurilor de stat ale Republicii Moldova
Nota redacției: Urăm pe această cale bun revenit unui colaborator mai vechi al site-ului, domnul Vasile Morari.
Donează pentru Glasul.info!
În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro) Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram
Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri
O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii
Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul
Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.
Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu
Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan
Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor
Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole
Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.