A fost inițiată o petiție împotriva proiectului legislativ a lui Silviu Vexler: “Fără legi antiromânești în România!”

A fost inițiată o petiție împotriva proiectului legislativ a lui Silviu Vexler: “Fără legi antiromânești în România!”

Proiectul legislativ nr. B135/29.03.2018 propus de către Silviu Vexler este considerat de către o parte din români ca fiind o strategie prin care se “încearcă să ilegalizeze însuși creștinismul”, potrivit celor de la incorectpolitic.com.

Inițiatorii petiției susțin că propunerea legislativă a lui Silviu Vexler este una aberantă, care urmărește privarea unor anumite libertăți fundamentale, printre care se numără și exprimarea credințelor religioase, făcând practic ilegale unele dintre principiile creștinismului.

“Legea lui Vexler, pe lângă stipulațiile tipice împotriva limbajului de ură adresat grupurilor sau indivizilor iudei, are un caracter special prin faptul că încearcă sa ilegalizeze însuși creștinismul!

Conform proiectului de lege, cine acuză pe iudei că l-au ucis pe Iisus Hristos va putea face pușcărie de la 3 luni la 3 ani.

Proiectul de lege are o sumedenie de contradicții: “prin antisemitism se înțelege manifestările verbale sau fizice, motivate de ură, îndreptate împotriva evreilor sau ne-evreilor ori a proprietăților acestora (…)”, scriu cei de la incorectpolitic.com

Propunerea legislativă privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului (b135/29.03.2018) are pe lângă Silviu Vexler următorii iniţiatori:

  • un senator PSD (Nicolae Şerban)
  • deputaţi PSD (Suciu Vasile-Daniel,Vlase Petru Gabriel )
  • UDMR (Szabó Ödön – deputat)
  • PNL (Neagu Nicolae – deputat)
  • ALDE (Vosganian Varujan – deputat)
  • PMP ( Tomac Eugen – deputat PMP)
  • USR (Seidler Cristian-Gabriel – deputat)
  • FDGR / minorități (Ganţ Ovidiu Victor – deputat)

Textul controversatului proiect legislativ nu mai este acum de găsit pe site-ul Senatului, ceea ce pare deja puțin cam bizar. Publicația justițiarul.ro a postat și ea de asemenea un material interesant semnat de generalul Radu THEODORU, în care sunt exprimate cam aceleași idei, potrivit cărora proiectul legislativ inițiat de Silviu Vexler s-ar înscrie în șirul de legi anterioare de îngrădire a libertății de exprimare.

După zeci de ani de totalitarism politic și ideologic, pentru mulți dintre români numai simpla idee de a fi iarăși acuzați și condamnați pentru delicte de opinie este pur și simplu revoltătoare.

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânismContact: redactie@glasul.info

Lasă un răspuns

Next Post

Tranzacție imobiliară importantă la Iași: clădirea Telekom a intrat până la urmă în posesia UAIC

mar mai 29 , 2018
Tranzacție imobiliară importantă la Iași: clădirea Telekom a intrat până la urmă în posesia UAIC După îndelungate și complexe negocieri, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi (UAIC) reușește în cele din urmă să devină proprietarul oficial al clădirii Telekom. Fostul sediu al companiei românești Romtelecom de pe strada Lăpușneanu din […]

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News