Replica din partea României la presiunile Ungariei cu privire la gazele din Marea Neagră: “Vehicularea unor informaţii incorecte în ce priveşte România vine în contradicție cu spiritul Parteneriatului strategic încheiat între România și Ungaria şi al relațiilor bilaterale de cooperare”
La scurt timp după declarațiile prin care ministrul de Externe al Ungariei Peter Szijjarto a încercat să pună presiune pe România în legătură cu exploatarea gazelor din Marea Neagră, Ministerul Afacerilor Externe a reacționat și a emis un comunicat de presă.
“Ministerul Afacerilor Externe a luat notă cu preocupare de declarațiile lansate recent în spațiul public, inclusiv de ministrul afacerilor externe al Ungariei, pe teme ce privesc cooperarea energetică regională și a cerut clarificări, prin Ambasada Ungariei la Bucureşti, privind motivația acestor opinii. Ministerul Afacerilor Externe consideră că vehicularea unor informaţii incorecte în ce priveşte România vine în contradicție cu spiritul Parteneriatului strategic încheiat între România și Ungaria şi al relațiilor bilaterale de cooperare, respect și încredere reciprocă fireşti dintre două state europene, membre UE şi NATO.
Partea ungară cunoaște, fără îndoială, foarte bine evoluțiile recente privind investițiile substanțiale făcute în România pentru asigurarea infrastructurii regionale de transport al gazelor şi modul exemplar de cooperare a autorităților române cu companiile interesate de punerea în valoare a resurselor energetice de la Marea Neagră și eforturile României de a asigura în plan regional diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze naturale. În acest sens, Legea privind derularea operațiunilor petroliere pe mare (offshore) este pe agenda prioritară a Parlamentului României și va asigura un cadru stimulativ pentru investițiile în acest domeniu.
În plus, oficialii din Ungaria sunt, cu siguranţă, la curent cu dialogul frecvent și deschis între companiile naționale din România și Ungaria pe aceste teme. Reamintim părții ungare că, la sfârşitul anului trecut, entități din Ungaria au participat la procesul de rezervare a capacității de transport a gazelor naturale pentru segmentul BRUA dintre România și Ungaria. De aceea, organizarea de evenimente publice în România prin care să fie promovate idei contrare acestui spirit de cooperare este nejustificată şi inoportună.
Readucem în atenție anunțul public făcut de operatorul român de transport al gazelor naturale în data de 4 iunie 2018 privind lansarea construcției infrastructurii BRUA faza I pe teritoriul României, care presupune importante fonduri alocate de această companie românească pentru asigurarea conexiunii spre zona Europei Centrale. Aceste dezvoltări au loc în condițiile în care partea ungară a evitat să își asume investițiile necesare pe teritoriul său pentru completarea coridorului BRUA conform angajamentelor regionale. De asemenea, reamintim că în aceste zile, la reuniunea regională CESEC organizată sub egida Comisiei Europene, au fost salutate progresele remarcabile ale României în implementarea proiectului BRUA, fapt consemnat în Comunicatul final al reuniunii și subliniat de Comisarul european pentru energie și schimbări climatice, Miguel Arias Canete.
România va continua să acționeze cu bună credință pentru îndeplinirea angajamentelor sale în cadrul Uniunii Europene privind Uniunea Energetică, asigurând dezvoltarea infrastructurii de interconectare la nivel regional în domeniul gazelor naturale și va acționa cu fermitate pentru ca obiectivul diversificării surselor de aprovizionare cu gaze să fie îndeplinit.“, se arată în comunicatul de presă al MAE
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri