Ziua de 10 August: o coincidență sinistră sau o zi special aleasă? Fosta ministră Prună evocă masacrul de pe 10 august 1792 din timpul revoluției franceze
Atât istoriografia cât și literatura europeană au prezentat Revoluția Franceză ca pe un eveniment plin de romantism și de idealism „revoluționar”, țesând în jurul evenimentului istoric o pânză de păianjen care să acopere și să denatureze aproape în totalitate niște adevăruri rușinoase și supărătoare. Masacre de o barbarie nedemnă au cutremurat Franța în timpul Revoluției franceze. În anii care au urmat, s-au făcut eforturi deosebite pentru ca acele episoade rușinoase ale istoriei franceze să rămână ascunse pentru posteritate.
Publicarea de curând a unor teze și lucrări istorice de către noile generații de istorici francezi care fac lumină asupra barbariei și masacrelor (n.r. vezi genocidul politic / ideologic / religios din Vendée) din timpul Revoluției franceze, a iscat vii controverse în ultimii ani în Franța, tinerii istorici respectivi atrăgându-și pe de o parte oprobriul din partea vechii clase academice și politice, iar pe de altă parte admirația din partea celor care habar nu aveau despre aceste episoade întunecate din istoria Franței.
Asemănările dintre fanatismul revoluționarilor francezi și cel al așa zișilor #Rezistenți din zilele noastre, a fost adeseori remarcat și de către o serie de personalități din societatea civilă din România. Să fie așadar o simplă coincidență că marele miting / „revoluție” din România a fost organizat și programat tocmai în ziua de 10 august, sau ziua a fost aleasă și pentru simbolistica sa istorică, aceasta fiind considerată o zi decisivă pentru Revoluția Franceză?
Urmăriți Glasul.info și pe Google NewsMesajul postat pe facebook de fosta ministră a Justiției din România a fost comentat și de către Chris Terhes, președintele Coaliției Românilor din SUA împotriva corupției:
„Raluca Pruna, fosta ministru al justitiei in Guvernul Ciolos, cea care a mintit CEDO si a spus ca in Romania drepturile omului sunt un lux, le da model de insurectie revolutionara protestatilor de la mitingul din 10 august din Bucuresti.
Pe 10 august 1792, cu ocazia Revolutiei Franceze, a avut loc o insurectie revolutionara in urma careia poporul a cucerit palatul Tuileries.”
Despre ziua de 10 august 1792, cunoscută în istoriografia și sub denumirile de „ziua de 10 august”, „căderea palatului Tuileries”, „insurecția din 10 august” sau „masacrul din 10 august”, istoricul francez François Mignet scria că:
Este cunoscut faptul că bolșevicii aveau o fascinație neobișnuită pentru simbolistica unor anumite zile / date speciale din istorie, organizând manifestări și evenimente care te duceau mai curând cu gândul spre preocupări oculte. Așa se face că în istoria „revoluționară” a sovietelor, anumite date se repetă periodic și deloc întâmplător.
De ce mare parte dintre #Rezistenți se prezintă la proteste cu steaguri străine, de parcă ar avea alergie la drapelul național, la tricolorul românesc? Atitudinea nu este una nouă, iar dacă facem o paralelă cu revoluția “franceză“, vom observa niște similitudini de-a dreptul uimitoare.
Câți știu de pildă că întemeietorul teoriei socialismului științific, Karl Marx, avea să bocească amarnic insuccesul proletariatului francez de a elimina tricolorul francez din conștiința națională a francezilor?
(Karl Marx, Luptele de clasă în Franţa 1848-1850)
În februarie 1848, Franța s-a aflat la un pas ca steagul național, tricolorul francez, să fie schimbat cu steagul roșu al anarhiștilor. Faptul că azi francezii nu au un steag asemănător cu al fostei Uniuni Sovietice sau ale altor state comuniste, se datorează lui Alphonse de Lamartine, care s-a opus cu vehemență adoptarii steagului roșu.
Pe 25 februarie 1848, după vii și aprinse dezbateri cu privire la înlocuirea tricolorului francez cu steagul roşu al anarhiştilor in fata sediului primariei din Paris, Lamartine refuză categoric steagul roșu în locul tricolorului, ținând cu această ocazie și un înflăcărat discurs în apărarea drapelului francez actual.
„Eu am vorbit mai devreme ca cetățean. Ei bine, acum ascultă-mă, ministrule de externe. Dacă voi elimina tricolorul, știți, îmi veți elimina jumătate din forța externă a Franței! Deoarece Europa cunoaște steagul înfrângerilor și al victoriilor noastre în steagul Republicii și al Imperiului.
Văzând steagul roșu, ei vor vedea steagul unui partid!Acesta este drapelul Franței, este drapelul armatelor noastre victorioase, este steagul triumfurilor noastre care trebuie abordate în fața Europei. Franța și tricolorul reprezintă aceleași gânduri, același prestigiu, chiar teroare, dacă este necesar, pentru dușmanii noștri! Luați în considerare cât de mult sânge ar trebui să vărsați pentru o altă faimă a steagului!
Cetățeni, din partea mea, drapelul roșu, nu îl adoptăm și vă spun de ce sunt împotrivă cu toată puterea patriotismului meu. Tricolorul a făcut înconjurul lumii cu Republica și Imperiul, cu libertățile și gloria voastră, pe când steagul roșu a fost purtat doar în jurul Champ-de-Mars, îmbibat în sângele oamenilor.„, rostea Alphonse de Lamartine în timpul discursului său de pe 25 februarie 1848
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Istoria ilustrata a Transilvaniei
By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop
Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures
By: Silvestru Moldovan
Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria
By: Silvestru Moldovan
Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat
By: Corvin Lupu
Oranki amintiri din captivitate
By: Dimitrie Bejan
Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale
By: Tiberiu Tudor
Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor
By: Gică Manole
