Toate tunurile / valizele pe Dragnea! De ce acum valiza? Pentru că pregătea renaționalizarea PETROM-ului?

Toate tunurile / valizele pe Dragnea! De ce acum valiza? Pentru că pregătea renaționalizarea PETROM-ului?

Încă de săptămâna trecută circula un zvon care a făcut mare senzație pe rețelele de socializare, un zvon potrivit căruia statul român ar urma să reintre în posesia pachetului de acțiuni deținut de OMV la Petrom. Este lesne de înțeles ce impact ar fi avut o asemenea acțiune, atât pe plan politic, economic, social, etc

Marți, 30 octombrie a.c., jurnalistul Sorin Roșca Stănescu venea cu o informație senzațională cu privire la o posibilă preluare a acțiunilor OMV la Petrom de către statul român.

“Cum se ajunge în situația în care acțiunile Petrom să fie preluate de la OMV de către statul român? Când anume este preconizată această mișcare, pusă la cale de Liviu Dragnea? Care este dimensiunea economică a operației, care este dimensiunea comercială și care este dimensiunea politică? De ce statul român este îndreptățit să procedeze astfel?”, scria Sorin Roșca Stănescu pe facebook

Ca prin minune apare de nicăieri o valiză despre care gurile de foc ale propagandei sistemului tună și fulgeră precum că informațiile din interiorul său vor avea un efect nimicitor asupra lui Liviu Dragnea. De ce apare tocmai acum valiza? Fix aceeși întrebare îl macină și pe jurnalistul Sorin Roșca Stănescu care se întreabă:

“Cum Dumnezeu acționarii de la Tel Drum au strâns o ditamai valiză de informații confidențiale, care îl vizează pe Liviu Dragnea, după care au pierdut-o pe un câmp? Unde, ce să vezi, a găsit-o un cetățean obișnuit și încă anonim din Teleorman, care nu-l poate înghiți pe liderul PSD. Și oare pe ce traseu sinuos au ajuns documentele în redacția unui site obscur, Rise Project? A cărui adresă este practic necunoscută?”, a scris jurnalistul Sorin Roșca Stănescu pe facebook

 

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânismContact: redactie@glasul.info

Lasă un răspuns

Next Post

Peștii din Dunăre vor avea la dispoziție un lift pentru pești la Porțile de Fier 1

Dum nov. 4 , 2018
Peștii din Dunăre vor avea la dispoziție un lift pentru pești la Porțile de Fier 1 O colaborare transfrontalieră dintre autoritățile din România și Serbia se va concretiza într-un proiect care presupune construirea unui culoar special de circulație pentru pești la Porțile de Fier 1, un fel de lift pentru pești. […]

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News