“Iohannis Zapciul… a luat cu japca și casele din Sibiu” – Iohannis Zapciul, dezbinatorul românilor
„Ăsta este stilul lui Iohannis, a luat cu japca și casele din Sibiu, așa vrea să ia și aceste instituții care îl deranjează, pentru că are atitudini dictatoriale și vrea o putere absolută. Deci asta este președintele nostru, Iohannis zapciul” (Liviu Dragnea)
Lupta politică din România n-a avut nici un moment de răgaz, nici înainte de sărbătoarea de 1 Decembrie, nici imediat după sărbătorirea Centenarului Marii Uniri de la Alba Iulia. Nici bine nu s-au încheiat manifestările dedicate Centenarului, căci pe scena politică din România au început să se învârtă iar pumni amenințători în aer, au părut noi cereri de demisii, de revocare, de schimbare cu forța a voinței populare a românilor exprimate în mod democratic prin vot.
Precedentul periculos de după Colectiv, atunci când le-au luat cu forța din mână acadeaua celor dormeau lingând la ea, îi încurajează pe cei din tabăra cu porniri și viziuni neobolșevice să încerce o nouă preluare a puterii în mod nedemocratic în România, și impunerea unei noi guvernări din tagma celor lui Cioloș, Barna, #Rezist & comp.
Ce-o fi vrut oare până la urmă să transmită Klaus Iohannis prin imaginea de grup de pe 1 Decembrie de la Alba Iulia? Că România n-a mai fost în toată istoria atât de mult sub controlul unor forțe nedemocratice? Dar peste toate parlamentările, analizele și discursurile politice, cetățeanul simplu nu înțelege decât faptul că președintele actual al României, în loc să-și îndeplinească rolul constituțional de mediator, el este în schimb cel mai important factor de instabilitate politică, cel mai mare dezbinator al românilor. Iohannis Zapciul!
Ultimele postari ale lui Glasul.info (vezi toate)
- 5 Iulie 1484 – începea Bătălia pentru cetatea Chilia. În vara anului 1484 otomanii au atacat cetatea-port Chilia în vederea extinderii ariei de dominație turcească în nordul Dunării de Jos - 5 iulie 2025
- 4 Iulie 1848 – Românii din Munții Apuseni încep să se înarmeze, sub conducerea lui Avram Iancu - 4 iulie 2025
- 3 Iulie 1910 – Român amendat de unguri pentru că pe harnașamentul calului erau prezente cele trei culori ale tricolorului românesc - 3 iulie 2025