Începutul sfârșitului pentru Kovesi? O asociație din Cluj cere retragerea titlului de doctor al lui Kovesi pentru plagiat

Fostul procuror șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, este acuzată de plagiat. Asociaţia Grupul pentru Reformă şi Alternativă Universitară (GRAUR) a cerut Ministerului Educației retragerea titlului de doctor. “, scrie evz.ro.

Deși presa și opinia publică au tratat cu mare înverșunare și dispreț scandalul de plagiat al fostului premier Victor Ponta, nu la fel s-a întâmplat și în cazul acuzațiilor de plagiat împotriva fostei șefe a DNA, Laura Codruța Kovesi. În cazul lui Kovesi, societatea românească a avut de a face cu o omerta pe care ar invidia-o până și cele mai vestite clanuri mafiote. Herghelii și cirezi întregi de “deontologi” din diverse domenii se aliniau ca la ordin cu tot felul de teorii și pretexte care mai de care mai penibile, pentru albirea “zeiței justiției” .

În cadrul unui comunicat de presă intitulat „E pur si muove…sau de ce teza lui Kovesi este la fel de sigur plagiată pe cât este de sigur că Pământul se învârte”, Asociaţia Grupul pentru Reformă şi Alternativă Universitară (GRAUR) scrie următoarele:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


libris.ro


“După 1 de zile de cercetări temeinice suntem în măsură să confirmăm că există toate argumentele factuale care permit concluzia că teza lui Kovesi este plagiată, să confirmăm că decizia elaborată de un organ consultativ al ME a fost realizată cu rea-credinţă şi fără minimă competenţă profesională. Anunţăm că Asociaţia GRAUR va solicita ME anularea deciziei de ne-plagiat emise în cauză şi retragerea de îndată a titlului de doctor acordat în condiţii nelegale dnei L. C. Kovesi. “, se arată în comunicatul Asociației GRAUR, protrivit Mediafax.ro

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă. Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Next Post

Păpăuți, Covasna, ultimii pași către maghiarizare

lun ian. 21 , 2019
Pas cu pas, până și ultimele sate cu populație majoritar românească din județele Harghita și Covasna sunt supuse unor presiuni și siluiri constante, pentru a fi forțate să se maghiarizeze. Rețeta este simplă: indiferent de partidele care s-au rotit în ultimele decenii la guvernarea României, UDMR-ul a recurs la șantaj […]

Poate vă place și:

libris.ro