Într-o vreme în care publicațiile cu adevărat românești din România sunt din ce în ce mai rare, iată că în peisajul publicistic își face apariția o nouă publicație patriotică românească autentică: Vatra Românească.
Domnul Cristi Vasile Cristescu, directorul revistei „Dacia nemuritoare”, anunță și el această îmbucurătoare veste pentru patriotismul românesc:
” Un grup de hunedoreni, iubitori de neam și glie , și-au dat mâna pentru a revitaliza Mișcarea Patriotică VATRA ROMÂNEASCA! Prin contribuție proprie editeaza și această publicație! Am fost, umăr lângă umăr, la PANTEONUL NAȚIONAL și am dat citire PROCLAMAȚIEI DE LA TEBEA! Suntem și vom fi împreună pentru apărarea NEAMULUI ROMÂNESC! (…) DACIA NEMURITOARE susține VATRA ROMÂNEASCĂ! SUS NAȚIA!”, scrie pe contul său de facebook domnul Cristi Vasile Cristescu, directorul revistei „Dacia nemuritoare”
O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii
Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul
Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.
Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.
“Șef al contraspionajului din Belgia A SPIONAT pentru Rusia. Scandal IMENS la Bruxelles”, scrie b1.ro. “Scandal monstru la Bruxelles. Șeful departamentului de contrainformații din cadrul serviciului de informații din Belgia (ADIV), Clement Vandenborre, este acuzat că a spionat pentru Rusia șia fost plasat în arest la domiciliu. Informatia a aparut in cotidianul […]