” Conferințele Bibliotecii Județene Iași: „Femeile și Războiul”
Femei care au luat parte la Primul Război Mondial. Istorii mai puțin cunoscute din teritoriile românești
Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași organizează joi, 7 martie 2019, de la ora 10.00, la Filiala „Ion Creangă” (Casa Sindicatelor, Bd. Socola nr. 134) o activitate inedită în cadrul proiectului Conferințele Bibliotecii Județene Iași.
Cătălina Mihalache, cercetător la Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” Iași al Academiei Române – Filiala Iași, va susține conferința: „Femeile și Războiul – Femei care au luat parte la Primul Război Mondial. Istorii mai puțin cunoscute din teritoriile românești”, despre care susține:
„Pe baza prezentării unor albume-eveniment, dedicate personalităților implicate direct în luptele românilor, voi prezenta câteva aspecte mai puțin sau deloc cunoscute publicului larg și, în mod special, celui școlar, despre cele petrecute atunci”.
Evenimentul se adresează în special publicului tânăr și va fi interactiv. Astfel, la finalul întâlnirii cea mai pertinentă întrebare va fi premiată cu un pachet de cărți.
Proiectul Conferințele Bibliotecii Județene Iași vizează valorificarea patrimoniului cultural la nivel local, național și european, prin crearea unui cadru de expunere a cercetărilor științifice din diverse domenii realizate de personalități marcante ale mediului social și academic.”
Sursa: Facebook
Donează pentru Glasul.info!
În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro) Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram
Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri
O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii
Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul
Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.
Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu
Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan
Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor
Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole
Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.