libris.ro

Noaptea cuțitelor lungi la PLUS. Membrii tribului s-au întors împotriva Oanei Bogdan

Explicațiile Oanei Bogdan de la PLUS nu doar că n-au izbutit să-i convingă pe cei care o acuzau de „propagandă comunistă”, ci dimpotrivă, au reușit să-i enerveze chiar și pe susținătorii alianței USR & PLUS.

O avalanșă de comentarii acide și critici din partea susținătorilor PLUS și USR a început să curgă fără oprire, chiar și pe timpul nopții. Nici măcar membri ai celor două formațiuni politice nu s-au arătat foarte mulțumiți de „prestația” politico-ideologică a Oanei Bogdan, aceștia acuzând-o că declarațiile sale prejudiciază credibilitatea partidului PLUS și-i reduc considerabil șansele și așa diminuate, de formațiune politică aflată la început de drum.

„Oana Bogdan, bagajele si ia-ti talpasita din Plus, daca nu vrei sa decredibilizezi un partid si asa subred si aflat la inceput de drum. Romanii civilizati si de bun simt , nu au nevoie de hipsterism sau sicial-marxism! Ai spus ce gandesti, deci, asta esti! Creaza-ti comunitatea, kibutul propriu, traieste in armonie cu cine vrei tu, dar lasa-ne pe noi care vrem o altfel de lume, diferita de a ta.”, a scris pe facebook Aneta Badea

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


„Până acum am cerut doar să își retragă acele precizări in mod public însă doamna Oana ne “aburește” cu puncte și subpuncte de parca am fi oameni de la stana.
Din acest motiv nu mai doresc retragerea celor zise ci cred ca e mai bine sa facă un pas înapoi din bordul PLUS.
Doamna Oana in bordul PLUS reprezintă minus de voturi. Sper ca și conducerea sa realizeze asta. „, a scris pe facebook Emanuel Stratulat 

„Eu zic ca ar trebui ca Oana sa isi asume „zicerile” si sa nu incerce sa facă pe „nesimtitoarea” si ingenua caci are PLUS ul de pierdut, nu ea, personal 🙁 Asta-i mai mult o atitudine caracteristica psd-ul… „mergem inainte, insensibili la parerea oamenilor caci nu ne ating in nici un fel”, cu alte cuvinte „Nu mă sensibilizează deloc aceste practici. Eu cred în misiunea mea și a colegilor mei.” oare ? „, a scris pe facebook Laura Tirsolea

„V-am salutat tovarăși, nu veți obține niciun vot de la mine sau familia mea. Păcat că s-a aliat USR cu voi, sper să nu dureze prea mult. Pentru binele lor… „, a scris pe facebook Călin Miclăuș

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 10 books

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2 - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1 - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info