libris.ro

Deși a fost protest împotriva parteneriatului civil, presa mainstream nu răsuflă nici o vorbă

„Marşul pentru o familie normală! “Căsătoria doar intre un bărbat și o femeie”

Duminică 03 martie, la ora 15:00, în Piața Victoriei, a început un marş ce a reunit pentru prima oară anul acesta peste 15 ong-uri. La acestea s-au adăugat cel puţin încă 5 asociaţii sau fundaţii a căror membri au participat la marş fără să fie anunţaţi oficial.

 Marşul a fost iniţiat şi organizat de Frăția Ortodoxă Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, care a fost reprezentată de domnul Dan Grăjdeanu, acestea a ţinut şi un discurs în final. Alte ong-uri mai cunoscute care au co-organizat evenimentul au fost:   Asociația „Noua Dreaptă, Alianța Părinților, Asociația Pro Consumatori sau Uniunea Vatra Noastră Românească – filiala Botoșani … etc

Deși a fost protest împotriva parteneriatului civil, presa mainstream nu răsuflă nici o vorbă, Foto: razboiulinformational.ro

Marşul a cerut respingerea ultimelor proiect de lege (USR, ALDE ) despre „parteneriatul civil”, care în viziunea participanţilor nu reprezintă decât o etapă în legalizarea căsătoriei între persoane de acelaşi sex şi a poligamiei. S-a arătat că acesta a fost parcursul în 16 state europene, care au început prin recunoaşterea „parteneriatului civil” şi au sfârşit prin a acorda mult mai multe drepturi.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.



Deși a fost protest împotriva parteneriatului civil, presa mainstream nu răsuflă nici o vorbă, Foto: razboiulinformational.ro

 Dintre figurile mai cunoscute l-am remarcat pe scriitorul Paul Ghițiu care a declarat: „se încearcă dărâmarea ultimei redute a normalității, care este familia firească, întemeiată între un bărbat și o femeie” . De asemenea pe jurnalistul Silviu Alupei care a întrebat trecătorii dacă: „Doua găinii singure, pot face un ou?”.


Deși a fost protest împotriva parteneriatului civil, presa mainstream nu răsuflă nici o vorbă, Foto: razboiulinformational.ro

Am vorbit cu oameni veniţi din diverse părţi ale ţării şi am observat că majoritatea erau tineri şi foarte tineri. Cupluri cu copii, fete tinere, băieţi, departe de imaginea unor bătrâni fundamentalişti religioşi sau a unor bărbați raşi în cap.

Marşul s-a încheiat în Parcul Izvor în fata Parlamentului. La final marşului se strânseseră aproape 700-800 persoane (estimările participanților), 350 (estimările independente).”

Sursa: Razboiulinformational.ro

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 10 books

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2 - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1 - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info