Vasilii Grossman: „Regimul de ocupație a Transnistriei sub români a fost aproape plăcut în comparație cu tratamentul german al populației”

Născut într-o familie de evrei din Ucraina, pe atunci aflată în componența Imperiului Rus, Vasilii Grossman s-a specializat mai întâi în meseria de inginer chimist la Universitatea de Stat din Moscova, câștigând pseudonimul Vasya-chimik (Vasya chimistul) în timpul anilor de studenție.

După absolvire și-a luat o slujbă la Donețk în bazinul Donbas, pentru ca mai apoi în anii ’30 să-și schimbe cariera și să scrie cu normă întreagă sau să publice o serie de povestiri scurte și mai multe romane. La izbucnirea celui de-al doilea război mondial, a fost angajat pe post de corespondent de război de către ziarul Armatei Roșii, Krasnaya Zvezda.

Vasilii Grossman – Un martor al asasinatelor din Transnistria puțin cunoscut

” Iată și consemnarea pe care o face marele romancier Vasilii Grossman, în calitate de corespondent de front, la fața locului, la Odessa, la câteva zile după ce românii părăsiseră Transnistria:

„Regimul de ocupație a Ucrainei de sud-vest (Transnistria adică – n.a.) sub români a fost aproape plăcut în comparație cu tratamentul german al populației.”

Același autor indică cu precizie și numărul evreilor uciși, precum și identitatea asasinilor:

„Darea de seamă a secretarului OBCOM, Riasents: Domanevka a fost locul în care evreii au fost executați. Ei au fost duși acolo de poliția ucrainiană. Șeful poliției din Domanevka a ucis el însuși 12.000 de oameni.

[alert-warning]

[/alert-warning]

În noiembrie 1942, Antonescu a emis legi care dădeau drepturi evreilor. Execuțiile în masă care au avut loc în cursul anului 1942 au fost oprite. Șeful poliției din Domanevka și opt din cei mai apropiați colaboratori au fost arestați de români, duși la Tiraspol și trimiși în judecată. Crime a făcut și procurorul public (din Domanevka), un jurist rus din Odessa, care ucidea opt sau nouă oameni pe zi ca să se distreze.

Aceasta se numea pentru el’să mergem la împușcat’. Ei ucideau oameni în grupuri separate.(…) Dar până a fost publicat ordinul lui Antonescu, doar 380 de evrei din Odessa au mai putut părăsi Domanevka și patruzeci de copii care se aflau în creșă. Numărul total al evreilor din Odessa executați în Domanevka a fost aproape 90.000 de oameni. Cei care au supraviețuit au primit ajutor de la Comitetele evreiești din România.”

Același autor explică și sălbăticia cu care ucrainienii s-au dedat la acest cumplit carnagiu – 90.000 de victime: ucrainienii îi considerau pe evrei vinovați de înfometarea Ucrainei în anii ’30, când au pierit aproape 7 milioane de țărani ruși și ucrainieni!

„În 1932, zece ani după războiul civil, campania dusă de Stalin împotriva chiaburilor și pentru colectivizarea forțată a agriculturii a provocat o mare foamete și moartea a șapte milioane de oameni.(…) Agenții staliniști au răspândit zvonul că evreii au fost de vină pentru această foamete. Acest factor ar putea explica mai târziu entuziasmul cu care ucrainienii i-au ajutat pe germani la masacrarea evreilor.”

Așadar: „entuziasmul cu care ucrainienii i-au ajutat pe germani la masacrarea evreilor.” Niciun cuvînt despre implicarea românilor în aceste crime oribile!”, scrie Ion Coja

***

Nota noastră: Cunoscând sensibilitățile istorice și controversele care-i încaieră până și pe istorici cu privire la administrația românească din Transnistria, nu ai cum să nu te întrebi ce se ascunde în spatele unei asemenea afirmații precum că regimul … „sub români a fost aproape plăcut”. Mai ales că mărturia vine din partea unui evreu, pe deasupra și corespondent de război pentru Armata Roșie, deci un om foarte bine informat.

Este de asemenea cunoscut un alt caz în care propaganda bolșevică a încercat decenii la rând să dea vina pe România pentru o crimă barbară pe care o săvârșiseră chiar sovieticii: un submarin sovietic a omorat 800 de evrei români ce fugeau în Palestina.

Un submarin notoriu care a dispărut în timpul celui de-al doilea război mondial a fost descoperit în largul coastei României.

O echipă mixtă, româno-olandeză a descoperit submarinul dar numai după o examinare atentă a devenit clar că este submarinul sovietic SC-213, un submarin de sub-clasa Shchuka recunoscut pentru torpilarea Struma, o navă cu refugiați ai holocaustului care avea aproape 800 de evrei ce fugeau din România pentru a ajunge în Palestina în data de 24 februarie 1942. Toți pasagerii, cu excepția unuia, s-au inecat.

Glasul.info
Social Links
Glasul.info

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Lasă un răspuns