Colonelul (r) Ion Petrescu, analist militar: Ne trebuie un lider care să nu mai stea în genunchi, și să nu uite pilda lui Mihai Viteazul

Editorialist și analist politico-militar, director al trustului de presă al Ministerului Apărării Naționale între anii 2000 și 2009, ofițer activ între anii 1977 și 2009: aceasta este o scurtă biografie a colonelului (r) Ion Petrescu.

Colonelul (r) Ion Petrescu atrage atenția asupra situației vulnerabile din punct de vedere geopolitic și geostrategic în care se găsește în acest moment România, comparând situația actuală a țării noastre cu cea din toamna anului 1940. Redăm integral postarea sa:

“Cine crede că 150.000 de militari activi și în rezervă au depus Jurământul de credință altcuiva decât Patriei se minte singur.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Armata României, atât cea vizibilă, cât și cea uitată cu premeditare, armata reală – nu cea din închipuirea celor puțini, argintați la tâmple care nu mai pot fi ceea ce au fost cândva, dar pierd timpul cu anateme fără impact la generația următoare – vede că președintele pare a nu mai fi al țării, ci al persoanei cu care vorbește la Berlin, premierul pare a nu fi deloc de sine stătător, ci doar un antemergător al altui dregător, iar parlamentarii sunt doar spectatori la un circ demn de scriitura lui Ion Luca și Caragiale.

Cu o țară fără conducători, Moscova și Budapesta par a se antrena pentru a se juca, cât de curând, cu România, precum în toamna anului 1940.

Serviciile de informații, cu buni profesioniști, par a fi paralizate. Restul ține de…ruleta rusească.

Și oficiali triști – depășiți de realitatea primăverii anului 2019 – au adus rămășițele lui Carol al II-lea lângă acelea ale fiului pe care l-a umilit ani buni, uitând că, în septembrie 1940, acesta a trebuit să cheme un General să salveze ce mai rămăsese din România.

Cum va fi România dacă Kremlinul reușește să enerveze Casa Albă și SUA își vor retrage toate trupele din țara noastră?!…

Soluția pare a nu veni inițial de la armată, deoarece aceasta nu mai are o comandă, ci doar o fragilă conducere bicefală, unică în istoria organismului militar românesc.

Trecem prin clipe de singurătate geopolitică, anarhie bine calculată, alegeri ce par deja aranjate și viitoare manifestări de stradă premergătoare preluării puterii în stil ce seamănă uluitor cu cel legionar.

Colonelul (r) Ion Petrescu, analist militar: Ne trebuie un lider care să nu mai stea în genunchi, și să nu uite pilda lui Mihai Viteazul, Foto: facebook.com/pg/Ion-Petrescu-182519938452534
Colonelul (r) Ion Petrescu, analist militar: Ne trebuie un lider care să nu mai stea în genunchi, și să nu uite pilda lui Mihai Viteazul, Foto: facebook.com/pg/Ion-Petrescu-182519938452534

Ne trebuie un lider care să nu mai stea în genunchi, să nu mai vină cu povești vânătorești, cu discursuri demagogice, ce nu țin la urmașii noștri, unul care să coaguleze spiritele, să nu promită marea cu sarea și să nu uite pilda lui Mihai Viteazul.

Asta dacă îi mai pasă de țara părinților și bunicilor săi.”, a scris Ion Petrescu pe facebook

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânismContact: redactie@glasul.info

Lasă un răspuns

Next Post

Nădășenii solicită sprijinul tuturor Românilor, Miercuri 20 Martie 2019

lun mart. 18 , 2019
Cazul Nadăș e departe de a se fi încheiat, iar ultima sentință a Tribunalului Olt le dă frisoane reci sătenilor din Nadăș. Un precedent foarte periculos se poate crea în România dacă una din marile escrocherii imobiliare postdecembriste va avea succes în județul Arad. Sătenii solicită sprijinul tuturor românilor, apelează […]

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News