libris.ro

Remus Borza: Summitul de la Sibiu – eveniment electoral. S-au făcut promisiuni fără acoperire, unitate, egalitate, într-o Europă unde sunt unii mai egali decât ceilalţi

Summitul de la Sibiu – eveniment electoral
Ca să mascheze pronunţatul caracter electoral al acestei reuniuni, cei 27 de şefi de state şi de guverne, prezenţi la Sibiu, au adoptat o Declaraţie, un decalog ce cuprinde 10 angajamente. Vorbim, mai degrabă, de 10 promisiuni fără acoperire, de nişte obiective aspiraţionale pentru toate statele şi toţi cetăţenii Europei, dar greu tangibile şi realizabile, de o colecţie de truisme pe principiul „să fie bine, ca să nu fie rău”. Cei 27 de lideri nu au adoptat nicio hotărâre care să fie pusă în aplicare, care să aibă materialitate, ci doar au reiterat principiile fondatoare ale Uniunii Europene : unitate, solidaritate, echitate, complementaritate, convergenţă, stat de drept, coeziune, democraţie. Declarativ, suntem toţi fraţi în cuget şi simţiri. În realitate, între est şi vest, între sudul şi nordul Europei, există numeroase divergenţe şi disparităţi în ceea ce priveşte dezvoltarea economică şi socială. Curentele eurospectice nu au apărut din senin, ci ca răspuns la politica de forţă a birocraţilor de la Bruxelles sau Strasbourg, la scenariul unei Europe cu mai multe viteze, dar şi ca răspuns la lentoarea şi birocratizarea excesivă a instituţiilor europene.

Nu poţi să îndemni la solidaritate, coeziune şi unitate, câtă vreme Macron şi Merkel promovează o Europă cu mai multe viteze, o Europă cu un nucleu dur, format din Germania şi Franţa, în jurul căruia să graviteze ca nişte sateliţi celelalte state. Dublul standard şi dublul limbaj sunt o trăsătură comună a tuturor liderilor europeni. Vorbim şi de o doză de ipocrizie şi nostalgie comunista în discursul liderilor est-europeni. Trebuie să acceptăm că unii vor şi pot mai mult şi că egalitarismul este doar o poveste, reminiscenţa unei mentalităţi bolşevice. Oamenii nu sunt egali, nici măcar la naştere. Sunt atâtea lucruri care ne deosebesc: statutul social şi material, inclusiv zestrea genetică. Cu atât mai mult, nici naţiunile nu sunt egale. Nu putem pune semnul egal doar pentru că sună bine între, de exemplu, Germania, o ţară cu un PIB de 3.400 miliarde euro şi o populaţie de 80 milioane de locuitori, şi România, o ţară cu un PIB de 200 miliarde euro şi 20 milioane de locuitori. Nu mai vorbesc de nivelul de dezvoltare şi civilizaţie net favorabil Germaniei.

Unii mai egali decât ceilalţi
Formal, Uniunea Europeană înseamnă o reuniune de 28 de state egale în drepturi. Doar că, în realitate, unii sunt mai egali decât alţii. Europa cu mai multe viteze nu e un concept pentru viitor, ci este o realitate a prezentului. Vorbim şi astăzi de cel puţin trei Europe. O Europă unională cu 28 de membri. O Europă a monedei unice cu 19 membri. O Europă a Spaţiului Schengen cu 24 de membri. Europa dezvoltată, locomotiva UE, este reprezentă de zona euro. Odată ce am intrat în UE, la 1 ianuarie 2007, ca un pas normal şi natural, trebuia să fi adoptat şi noi moneda unică. Nu ne-a oprit nimeni, însă ne-am pus piedici singuri. Un prim-deadline era 2015, după care a fost stabilit anul 2019. Din păcate, am ratat şi acest termen. Următorul deadline e 2024 sau la calendele greceşti. Trecerea la euro ar fi redus riscul de turbulenţe monetare şi financiare şi ar fi presupus un curs de schimb stabil. Adoptarea monedei unice ar fi diminuat riscul de ţară şi implicit costul la care se finanţează România de pe pieţele externe, de trei, patru ori mai mare decât cel din zona euro.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


Preşedintele francez şi cancelarul german vorbesc de o armată europeană, în condiţiile în care majoritatea ţărilor membre ale UE sunt şi membre NATO, iar unele dintre ele, cum este şi cazul României, alocă 2% din PIB pentru Apărare, dublu faţă de contributia la bugetul Uniunii Europene de la care am primit in ultimii 12 ani 48 miliarde euro fonduri nerambursabile.Câtă vreme există acest scut şi această forţă armată, care şi-a dovedit eficienţa şi utilitatea de la fondarea acestei organizaţii militare în 1949 şi până în prezent, ar reprezenta un cost total nejustificat şi o gravă eroare să ne gândim la o alternativă militară la NATO.

Islamizarea Europei
Clamăm propagandistic şi demagogic consensul, dialogul, coeziunea şi unitatea la nivelul UE, deşi există dezacorduri majore între state în probleme sensibile, precum migraţia, schimbările climatice, mutarea ambasadelor ţărilor europene de la Tel Aviv la Ierusalim, dosarul iranian, lovitura de stat în desfăşurare din Venezuela, atitudinea faţă de Rusia. Sub pretextul respectării drepturilor omului, al toleranţei, umanismului şi multiculturalismului, am deschis prea larg porţile Europei hoardelor barbare. Principalii promotori ai acestei politici sunt Angela Merkel şi Emmanuel Macron. Consecinţa pe termen mediu şi lung: diluarea până la pierderea identităţii europene, culturale, religioase şi rasiale. Și pe fondul unei demografii scăzute şi a unui spor negativ al natalităţii, Europa e în pragul extincţiei. Peste 50 de ani, în Franţa şi Germania limba de stat va fi araba, iar creştinismul va fi înlocuit cu islamismul. Europa e un continent cu o populaţie de peste 500 milioane de locuitori.

Avem şi noi săracii şi oprimaţii noştri. Și sunt câteva zeci de milioane de cetăţeni europeni care trăiesc in risc de excluziune socială.În loc să le creăm lor condiţii de muncă şi de trai decente, preferăm să importăm milioane de sirieni, irakieni, maghrebieni. Solidaritate faţă de aceşti oameni trebuie să aibă în primul rând ţările de aceeaşi limbă şi religie cu ei şi care sunt mult mai bogate în resurse decât ţările de adopţie, Germania sau Franţa. Aici este paradoxul acestor valuri migratoare. Toţi vin într-o Europă permisivă şi tolerantă şi prea puţini ajung în ţări foarte bogate, precum Emiratele Arabe, Qatar, Bahrain, Oman, Kuweit, Iordania, Arabia Saudită, în care incluziunea socială ar fi mult mai uşoară şi mai rapidă. Poziţiile Poloniei, Ungariei, Italiei şi mai nou a Austriei în chestiunea migraţiei sunt corecte. Vorbim de valori comune şi stat de drept la modul revanşard şi justiţiar pentru a pedepsi acele state care refuză dictatul Bruxellului. Polonia, Ungaria şi România au fost ţinte predilecte ale acestui comportament arbitrar şi dictatorial al lui Jean-Claude Juncker şi Frans Timmermans, doi veritabili comisari sovietici într-o Europă a secolului XXI.Sper ca europarlamentarele din 23-26 mai să aducă o nouă garnitură de lideri la nivelul Parlamentului European şi a Comisiei Europene, care să unească statele bătrânului continent, să aducă pacea, armonia, dialogul, respectul şi conlucrarea în beneficiul tuturor statelor şi al tuturor cetăţenilor Europei. Altminteri, Brexitul va reprezenta doar începutul sfârşitului. „

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 10 books

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2 - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1 - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info