libris.ro

Gheorghe Funar: Spațiul Schengen, o nouă țeapă dată României

Gheorghe Funar: Spațiul Schengen, o nouă țeapă dată României

Într-o serie de emisiuni publicate pe pagina de Facebook a Partidului România Noastră, ajunse la episodul numărul 27, fostul primar al municipiului Cluj-Napoca, fost senator, domnul Gheorghe Funar, susține că până și accesul în spațiul Schengen reprezintă o țeapă dată de UE României, UE comportându-se chiar mai rău decât URSS cu țările membre din Estul Europei.

„Am să fac o scurtă istorie în ceea ce privește spațiul de liberă circulație din Europa de pe bătrânul continent unde primii locuitori cu cel puțin 10.000 de ani înainte de Christos au fost strămoșii noștri geți.

Mulți dar mai ales seniorii României își amintesc că până în 1989 țara noastră în timpul regimului socialist făcea parte din Tratatul de la Varșovia ca alianță militară, și din CAER (n.r. Consiliul de Ajutor Economic Reciproc) ca o piață comună a țărilor socialiste. Cei din Occident se adresau românilor și ne plângeau de milă că suntem într-un lagăr, în lagărul socialist.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


Dar până în 1989 în lagărul socialist format din țările socialiste din Europa cetățenii români aveau liberă circulație, dreptul de a circula liber, în toate țările membre ale Tratatului de la Varșovia.

Din 2007 România a fost acceptată în UE. De 17 ani suntem țară membră a UE dar cetățenii români în zisa „MARE democrație europeană” cetățenii români nu au voie să circule liber în Uniunea Europeană în Spațiul Schengen.

Țin să subliniez faptul că există niște ciudățenii de-a dreptul. Pe fond este o acțiune politică a UE și a ocultei mondiale îndreptate împotriva poporului român și a României. Multe realități existente în UE dovedesc că nu avem de-a face cu o respectare a legilor, să le spun în ghilimele, ci noi românii avem parte de un tratament diferențiat, de rangul doi…

Sunt unele țări, de exemplu Elveția, care nu este membră a UE, nu este membră NATO dar locuitorii Elveției au libertate să circule în spațiul Schengen fără niciun fel de restricții. Dacă nu greșesc un alt exemplu este Norvegia care nu este țară membră a UE cetățenii norvegieni au dreptul să circule în Spațiul Schengen. Israel, care este o țară aflată în altă parte, în Orientul apropiat, nu-i țară europeană, nu este țară membră a Uniunii Europene, nu este țară membră NATO, dar locuitorii din Israel au dreptul să circule fără nicio restricție în spațiul….”, a spus Gheorghe Funar în clipul video publicat pe facebook

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 10 books

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2 - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1 - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info